GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  INTEGRALA IOAN CHIRILĂ: LUCESCU

Rodion Cămătaru: “M-a făcut din vorbe”

Articol de - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00

Rodion Cămătaru povesteşte cum l-a convins Mircea Lucescu să revină la “naţională”

În 1981, cînd Mircea Lucescu a fost numit selecţioner, fostul golgeter al Craiovei Maxima nu mai vroia să audă de echipa naţională.:S Cămătaru avea doar 23 de ani, evolua deja din ‘78 în tricoul cu tricolor, strînsese 18 selecţii şi 4 goluri la lot, dar era demoralizat din cauza criticilor acide. Mai ales după ce scriitorul Eugen Barbu l-a denumit “Haplea în chiloţi”!

“Nea Mircea avea şi defecte. Ne ţinea cîte două ore în şedințe de analiză, iar noi nu eram obişnuiţi. El voia însă profesionalism”
Rodion Cămătaru

Il Luce insistent
Simţind însă că Rodion are calităţi de atacant de clasă, Il Luce a insistat să-l aibă în formaţia cu care se va califica la Euro ‘84. La începutul anului 1982, l-a chemat la Bucureşti să facă vizita medicală cu alţi 44 de jucători.

Potrivit ziarului “Sportul”, “Ca-mi” era bosumflat:  “Aş fi preferat să nu fiu convocat. M-am prezentat pentru a fi disciplinat şi a-i reaminti şi antrenorului Mircea Lucescu faptul că nu mă simt capabil să mai joc în reprezentativă”.

Supus unor teste psihologice
Atunci, Lucescu i-a supus în premieră pe “tricolori” unor teste psihologice. Concluzia specialistului, în cazul lui Cămătaru, l-a edificat pe selecţioner:  “Are o reactivitate psihică generală foarte bună, una dintre calităţile de bază pentru marea performanţă. Are un tonus psihic conjunctural. Nu-i plac prim-planurile şi îmbrăţişările după ce a înscris un gol şi nici reproşurile după ce a ratat”.

“Putere de convingere fantastică”
Avînd aceste informaţii, Mircea Lucescu a ştiut cum să acţioneze. “Cami” povesteşte cum a reuşit Il Luce să-i redea motivaţia:  “M-a făcut din vorbe. Avea o putere de convingere fantastică. Prima dată am avut o discuţie cu nea Mircea în biroul preşedintelui federaţiei, apoi a venit de mai multe ori la Cra-iova după mine. I-am zis să mă mai lase puţin, iar cînd am revenit am şi marcat un gol într-un joc amical cu Bulgaria”.;)

Pînă la urmă, Lucescu nu s-a în-şelat cu Cămătaru. Vîrful a înscris un gol important în calificările pentru Euro ‘84, cel al victoriei împotriva Suediei, pe “Rasunda”, iar scriitorul Eugen Barbu şi-a cerut scuze: “M-ai învins, Rodioane!”.

10 goluri a marcat Cămătaru pentru “naţională” în mandatul lui Mircea Lucescu (1981-1985). Are în total 21 de reușite

“I-a redat mîndria şi lui Loţi”

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Pascu, a dezvăluit cum l-a reinventat Mircea Lucescu pe Ladislau Bölöni (foto), care, la 28 de ani, ieşise şi el din circuitul naţionalei. “Nu era o problemă pe atunci să-i convingi pe jucători să vină la lot. Lucescu ştia că Loţi este un tip inteligent, dîrz pe teren, iar cum el era mai apropiat de sufletul fotbaliştilor, a reuşit să-i redea acestuia mîndria de a evolua pentru naţională”, a explicat Pascu. Loţi a sesizat imediat diferenţa dintre Lucescu şi Valentin Stănescu, cel care îl apela cu “Băi, Boloni!”.

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă

Comentarii (5)
 •  02 Iunie 2009, 00:16

"Cra-iova" wtf?!?!?!

 •  01 Iunie 2009, 15:34

Nene, mi-e dor si mie de un tanc cum a fost Camataru. Acum parca atacam cu floretele boante a la Marica. Atacanti foarte buni am mai avut dupa Camataru, dar toti finutzi tare. Tare ar fi bun un varf de care trebuiau sa traga doi aparatori ca sa il opreasca din alergare.

alpin
alpin  •  01 Iunie 2009, 14:48

Lucescu este cel mai mare antrenor din lume!!! Ii face pe jucatori sa le fie rusine daca nu mor pe teren! Pentru echipa si, mai ales, pentru ei!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează