Articol de GSP - Publicat marti, 04 august 2015 18:28
Povestea vieţii lui Sever Dron, component al echipei de Cupa Davis a României în anii '60, apoi antrenor, este o combinaţie fascinantă de muncă, întîmplări incredibile şi întîlniri providenţiale
Lui Sever Dron i-au trebuit zeci de ani intenşi pentru a-şi trăi aventura vieţii şi, apoi, cîteva luni pentru a o pune pe hîrtie. Alte cîteva pentru a o vedea pe rafturi în librării, frumos legată, cu copertă strălucitoare. Încă din primele pagini aflăm că pentru fostul jucător, membru al echipei de Cupa Davis a României care juca finala în 1969, dimineţile sînt cea mai importantă parte a zilei. "Nu-mi amintesc să fi pierdut vreo dimineaţă în toată viaţa mea", spune autorul. "Vreau să cred că m-am bucurat de toate şi că n-am irosit nici o clipă din freamătul începutului diurn".
Este şi startul cel mai provocator posibil pentru povestea unei vieţi care a avut momente de triumf, dar şi de îndoială, clipe în care norocul l-a îmbrăţişat şi altele în care n-a fost de partea lui. Pînă la urmă însă, binele universal a ieşit deasupra.
Prima ciocnire cu Ilie
Ajuns la vîrsta rotundei experienţe, "aproape septuagenar", cum singur se descrie, Sever Dron ne trece prin începuturile sale în tenis, un sport la care a ajuns, pînă la urmă, în pofida pasiunii sale pentru fotbal şi mingea cu petice. Arzînd etapele, savuros e episodul primei întîlniri directe cu Ilie Năstase, în 1957, pe cînd erau amîndoi doar nişte copii. Atît de îndrăgostiţi de sfera galbenă şi de meciul lor încît nu-şi mai doreau să se termine. Aproape că au reuşit să joace şi al treilea set şi asta doar pentru a prelungi micul şi complexul show pe care îl făceau cei doi puşti pe teren.
Etapele se succed repede, rezultatele se înghesuie, prezenţa în echipa României de Cupa Davis e un bun cîştigat pe merit. Anul 1969 rămîne unul memorabil pentru Dron, care joacă finala, challenge round, cum se numea pe atunci, alături de Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi Petre Mărmureanu, contra americanilor, la Cleveland. Apoi vine perioada cînd devine "necorespunzător", motivele nefiind clare nici pînă-n ziua de azi.
Viaţa pe cont propriu
Sever Dron şi-a făcut apoi propriul destin, alegînd să solicite azil politic în Franţa, în 1972. Viaţa i-a surîs o dată cu propunerea de a fi antrenor şi jucător la clubul din Melun, chiar dacă a trebuit să doarmă pe mocheta din sală, învelit cu fileurile, pînă i-a fost gata locuinţa. Acolo a rămas mulţi ani şi oamenii l-au iubit, l-au apreciat şi, mai ales, l-au înţeles cînd a venit momentul să treacă la o altă etapă.
Ca antrenor, a lucrat, la solicitarea lui Ion Ţiriac, cu Guillermo Vilas cînd argentinianul a disputat a patra sa finală la Roland Garros, pierdută la Mats Wilander în 1982. I-a fost sfătuitor Virginiei Ruzici, singura noastră campioană de Mare Şlem. L-a pregătit pe talentatul şi capriciosul Henri Leconte, care avea să urce pînă pe locul 5 în ierarhia mondială. De asemenea, i-a fost alături într-o "colaborare scurtă, dar intensă", cum o descrie în carte, lui Julie Halard, care a ajuns a 7-a jucătoare a lumii.
Emoţionante sînt paginile în care Sever descrie cum a primit acel paşaport atît de special, "care semăna mai mult cu o agendă acoperită cu pînză albastră". La rubrica cetăţenie scria "apatrid", categorisire care, credea Sever Dron, însemna un fel de nimeni, că nu aparţii de nicăieri. Abia în 1989, după 17 ani de aşteptare, a fost declarat cetăţean francez. Între timp însă, poate nici nu mai avea nevoie de asta. Devenise cineva. De fapt, fusese întotdeauna. Fusese şi este Sever Dron.
Lecţia lui Rosewall
La ediţia Roland Garros-ului din 1968, cînd a ajuns pînă în turul al treilea, Dron a avut o întîlnire stranie şi plină de miez cu veteranul australian Ken Rosewall. După o victorie clară, acesta petrecea minute întregi în faţa oglinzii, exersîndu-şi reverul, unul foarte performant. Sever a pierdut în faţa lui Andrés Gimeno, apoi a venit înfierbîntat în vestiar, unde a dat iar peste Rosewall. Acesta l-a îndemnat să facă şi el exerciţiul cu oglinda. "Ea nu m-a trădat niciodată. (...) Du-te şi întreab-o dacă ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca să cîştigi partida". Şi românul face asta, iar răspunsul e prompt: "Bineînţeles că da!". Concluzia australianului e o lecţie în sine: "Înseamnă că adversarul a jucat mai bine decît tine. Ce poţi să faci este să-ţi respecţi învingătorul, căci el este cel care te-a învăţat să te depăşeşti azi".
"Am ales să fiu «nimeni»" - Memoriile unui tenismen
Autor: Sever Dron
Fotografii: Arhiva autorului
Editura: Pandora M, 2013, 415 pagini
Preţ: 39,00 lei
Disponibilitate: în librării şi prin librării online
