Marius Manole este produsul premium al tinerei generaţii de actori români. Se dopează cu cafea, ţigări şi Supradyn şi joacă 7 zile din şapte. Crede în talent, dar munceşte ca un apucat
Marius Manole s-a născut la Iaşi pe 4 octombrie 1978, unde a şi absolvit academia George Enescu în 2001. În prezent este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti, dar are colaborări şi cu teatrele Lucia Sturdza Bulandra, Act, Metropolis sau Odeon.
Este considerat unul dintre cei mai valoroşi şi mai activi actori ai tinerei generaţii, fiind distins cu mai multe premii şi nominalizări din partea UNITER. La Teatrul Naţional poate fi văzut interpretînd rolul lui Şarik în spectacolul "Inimă de cîine", de Mihail Bulgakov sau în dublul rol Claudiu/Cleonte în "Burghezul gentilom", de Moliere. Lucrează la montarea piesei cehoviene "Livada de vişini".
Intrarea actorilor la Teatrul Naţional "Ion Luca Caragiale". Control ca la orice instituţie de stat. Personaje în uniformă, priviri mohorîte. Dai un act de identitate în schimbul unui ecuson care îţi permite accesul în spatele unor turnicheţi. Apare Marius, care ne conduce pe holuri întortocheate, luminate aproximativ. E îmbrăcat simplu, cu nişte cizme în picioare, jeanşi fără brizbrizuri şi un pulover pe gît.
Respiră ceva din aerul lui Ivan Bezdomnîi, poetul zbuciumat din "Maestrul şi Margareta" al lui Bulgakov. Într-un colţ, nişte maşinişti au pus de o masă cîmpenească. E vineri după-amiază, ora la care Bucureştiul şi patria intră în week-end. Nu chiar tot Bucureştiul, nu chiar toţi locuitorii lui. Ne instalăm pe scena Sălii Mici, care e într-adevăr foarte mică. Privită şi din sală, şi de pe scenă. "Nici nu ştiţi cît de bine se aud şuşotelile din sală de aici, de pe scenă". Găsim o scrumieră, apoi începem să fumăm şi să vorbim în faţa unei tăvi cu ceapă şi cartofi de recuzită.
Susţinătoare de efort
- Ai terminat o repetiţie. Cît durează?
- 4 ore, 4 ore şi jumătate
- Poftim?!
- Da, atît, de obicei avem două pe zi, plus un spectacol
- Cîte zile pe săptămînă?
- În general, 7 din 7.
- Şi cum rezişti, te dopezi?
- Da, cu cafea, multă cafea. Cu ţigări. Cafea cu Supradyn, vitamine, energizante.
- Nu îţi fac rău?
- Probabil că pe termen lung îmi fac rău, dar altfel nu se poate. Le iau ca să rezist, nu ca stimulent.
- Ca să slăbeşti, ca Mutu, nu iei nimic?
- Nu e cazul la mine, dar să ştii că greutatea e foarte importantă la un actor. Începi un rol, eşti slab, nu în rol vreau să zic, se joacă spectacolul cîţiva ani, ce se întîmplă dacă apari după un timp cu burtă pe scenă?
Antrenorul deştept, regizorul despot
- Despre fotbalişti se tot spune că sînt principalii actori ai fenomenului. Voi, actorii, în ce măsură vă simţiţi sportivi?
- Aici e foarte simplu, ai nevoie de condiţie fizică. Şi psihică. Din cînd în cînd e indicat să mai pierzi cîte o noapte cu prietenii, dar funcţionează şi la noi termenul de viaţă sportivă. Dacă nu ai grijă de corpul şi de mintea ta, te pierzi.
- Regizorul ce rol joacă în teatru? E un fel de antrenor?
- Bineînţeles, de multe ori aşa îi şi spunem, antrenorul.
- Şi cum îţi place să fie antrenorul, sever sau înţelegător?
- Măi, depinde. De multe ori prefer un despot, dar unul deştept, care să dea cu mine de pămînt, nu un idiot care să mă chinuie degeaba.
- Faci sport pur şi simplu, în afara mişcării de pe scenă?
- Înot, merg la sală. Am practicat scrima, voleiul, handbalul, chiar şi taekwondo. Dar visul meu a fost gimnastica. Ştii ceva, am nostalgia orelor de sport de pe vremea lui Ceauşescu!
"Ştiţi cum e cînd n-ai bani să-i iei copilului o maşinuţă?"
- La televizor la ce te uiţi?
- Eu sînt cel care face rating la extrafotbal.
- La fotbal de ce nu?
- Nu e pentru mine, nu mă atrage. Cînd eram mic sufeream pentru naţională, dar acum mi-a trecut. Apropo, eu, unul, nu văd legătura între fotbal şi artă. Ştiu că o să se supere unii pe mine, dar aşa gîndesc.
- E un sport şi să joci în telenovele sau să participi la tot felul de şuşe la televiziune?
- Sînt colegi care s-au îndrăgostit de genul ăsta de reprezentaţii. Dar nici nu ai încotro. Atunci cînd vine copilul şi îţi cere 50 de lei să-şi cumpere o maşinuţă, iar tu nu ai de unde să îi dai, gata, laşi la o parte orgoliul de a nu-ţi trăda meseria.
- Amintisem de Mutu...
- Îşi face treaba pentru care e plătit?
- La club, da, de cele mai multe ori.
- Dacă îşi face treaba cu talent eu îl prefer unuia corect şi mediocru.
- Dopingul cum ţi se pare?
- E o formă de necinste. În sport se cheamă că te lupţi cot la cot, cu braţele libere. Învinge cel mai bun. Aşa ar trebui să fie. Ştiu că sînt naiv.
Actorul cu meciuri în picioare
- Sportivii cer mereu ajutorul publicului. Voi cît depindeţi de oamenii din sală?
- Cred în energiile care se transmit între oameni. Un public bun e publicul inteligent, care te împinge de la spate. Nu mai contează dacă eşti obosit, dacă ai necazuri acasă.
- Şi un public rău?
- E acela stupid, care rîde la orice replică. E publicul care discută în timpul spectacolului, care îngînă replicile, e acela care îi spune vecinului <uite, i-a dat stiloul, o s-o omoare!>. Eu am întrerupt de cîteva ori spectacolul şi i-am dat afară. A, şi studenţii, ei sînt cei mai răi!
- De ce?
- Studentul ştie deja cîte ceva şi crede că el va face mai bine decît tine. Aşa eram şi eu.
- E bine să joci mult sau să fii selectiv?
- E ca la sportivi, ca la fotbalişti. Să ai spectacole în picioare. Cînd creşti, poţi deveni şi selectiv.
- Cum e teatrul de azi, mai bun sau mai slab decît cel din trecut?
- La noi sau la alţii, fiindcă la alţii e mai bun!
- La noi.
- Libertatea a folosit artei, în general, dar a dispărut rigoarea. Au dispărut şi profesioniştii adevăraţi, azi se produc actori pe bandă rulantă. Şi îţi mai spun ceva. Nu prea mai avem nici regizori.
- Ai uitat replica vreodată?
- Bineînţeles.
- Şi cum e, te ajută sufleurul?
- E jale! Intri în panică, o secundă pare o eternitate. Nu mai auzi nici sufleurul, nimic. La primele mele spectacole vomitam prin culise de frică, aveam căderi de calciu.
Zgomot de mobile mutate din loc. În spatele nostru apar cîţiva cetăţeni hotărîţi să schimbe decorul. Îi asigurăm că nu am consumat legumele de recuzită de pe platoul din faţa noastră şi ne retragem. E vineri după-amiaza şi Capitala îşi pierde protipendada care se retrage în ritm de 4x4 către destinaţiile de week-end. Marius rămîne să fure o oră de somn undeva, prin culise. Încă o repetiţie, apoi spectacol. Îi aşteaptă pe cei care au ales să nu evadeze din oraşul sufocat de zăpadă gri şi de gunoaie. Credincios unei meserii minunate şi foarte prost plătite. Credincios ca un cîine de pripas, rolul lui din piesa lui Bulgakov. "Inimă de cîine".
650 RON este salariul unui actor debutant angajat la Teatrul Naţional. Un actor categoria I poate cîştiga cu tot cu sporuri de vechime 2300 RON pe lună.
"Uită-te la Pluşenko, ce simplu pare totul. Un fel de balet, ce mare lucru!, asta zici. Aş putea să fac şi eu la fel!"
"Cît de important e antrenorul? Păi, cînd a plecat Belu de la naţionala de gimnastică s-a năruit o întreagă generaţie"
"Dacă te consumă fizic teatrul? Ştefan Iordache juca în Richard al III-lea cu salvarea la uşă şi tubul de oxigen în culise"
"Problema nu e că fotbaliştii cîştigă mult, problema e că noi, actorii, cîştigăm puţin"
"Oamenii se eliberau prin sport. Acum a dispărut asta, au apărut în schimb tot felul de grafice pe ecran"
"Sîntem un popor care a uitat să facă mişcare. Nu mai avem unde să ne mişcăm, unde să ieşim, unde să respirăm"
