GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  UN ROMÂN ESTE CĂPITANUL “NAŢIONALEI” U 19 A GRECIEI

“Aş juca pentru România!”

Articol de , - Publicat luni, 21 iulie 2008 00:00

Nikolaos Barboudis joacă pentru eleni, dar are şi cetăţenie română. “Prioritatea mea ar fi să ajung la «naţionala» mare a Greciei, dar dacă nu m-ar mai vrea, aş veni alături de “tricolori”, spune el

Nikolaos Barboudis se află în aceste zile în Cehia, unde participă alături de naţio­na­la Greciei la Campionatul Euro­pean destinat echipelor sub 19 ani. Jucătorul, care evoluează pe postul de fundaş dreapta, este căpitanul echipei. “Nikos” are însă rădăcini puternice în România. El s-a năs­cut la Cluj, pe 6 martie 1989, şi este copilul Danielei, sora funda­şu­lui stelist Mihăiţă Neşu. Cînd “Nikos” a împlinit doi ani, familia sa a plecat şi s-a stabilit în Grecia.

O soluţie pentru CE 2012

Victor Piţurcă pare decis să renunţe la Cosmin Contra pentru pre­liminariile Campionatului Mon­di­al, fiind dezamăgit de atitu­di­nea acestuia din meciul cu Olanda. Ogăraru şi Săpunaru devin astfel favoriţi pentru titularizare, dar şi tînărul Barboudis poate fi o soluţie reală pentru viitorul apropiat. Fot­ba­listul a jucat anul trecut finala Eu­ropeanului Under-19, dar a pier­dut în faţa Spaniei cu 0-1. Imediat după acel meci, fundaşul dreapta a semnat un contract cu AEK Atena, iar la primele interviuri l-a ridicat în slăvi pe Mihăiţă Neşu: “În fa­milia noastră sînt mai mulţi fot­balişti. Unchiul meu joa­că la Steaua, o mare echipă din Europa, dar are ofer­te de la Olym­piakos şi Pana­thinaikos”, a plusat Barboudis.

Bunicul Mircea Neşu l-a dus la fotbal

Mircea Neşu (68 de ani), fost fotbalist şi arbitru, actual obser­va­tor federal, este bu­ni­cul lui Nikolaos. Acesta a dez­vă­luit cum a făcut nepotul său pri­mii paşi în fotbal: “Venea des în vacanţă la Oradea. Mihai avea 12 ani, se antrena la FC Bihor, iar într-o zi m-am decis să îl duc şi pe Nikolaos la Oradea la grupa lui de vîrstă. Cînd a văzut că Mihai a semnat cu Steaua la 17 ani, atunci a luat şi Nikolaos fotbalul în serios. Pe vremea cînd era mic juca atacant şi chiar dacă "stătea la pescuit", marca 5-6 goluri pe meci”, a dezvăluit Mircea Neşu. Bunicul lui Barboudis a mai scos la iveală un amănunt interesant: “În vremea copilăriei voia să îşi schimbe numele în Neşu ca să poată juca la naţionala României, să nu ştie nimeni că e grec. Acum nu ştiu dacă mai este tentat. Doar el ştie cel mai bine”, a încheiat tatăl fotba­lis­tului de la Steaua.

A ţinut şi cu “tricolorii”

Nikolaos Barboudis a mărturisit că favoritele sale la Euro au fost Grecia şi România, fiind dezamăgit însă de şubrezimea defensivei primilor şi de lipsa de eficacitate a celorlalţi

– Nikos, cum a ajuns un ro­mân căpitanul “naţionalei” de juniori a Greciei?
– (Rîde). Mi-a plăcut mult fotbalul. De fapt, bunicul, Mircea, m-a dus prima dată la antre­na­men­te, în România. Apoi am mun­cit mult şi aşa am ajuns aici. Cînd eram mai mic visam să joc pentru România.

– Dar acum?
– Acum, normal, prioritatea mea ar fi să ajung la “naţionala” mare a Greciei.Dar dacă, cine ştie cum, ei nu m-ar mai vrea, aş veni oricînd să evoluez pentru cea a României.

– Cu cine ai ţinut la Euro?
– Cu Grecia şi cu România. În casă au fost două tabere. Mama ţinea cu România, tata cu Grecia. Eu am cam fost la mijloc (rîde). Dar pînă la urmă am fost dezamăgit. Grecii n-au mai avut apărare, iar românii n-au reuşit să marcheze mai mult. Păcat de penaltyul ratat de Mutu cu Italia.

– Ştii ceva despre echipa României?
– Cum să nu, sînt la curent cu tot ce se întîmplă în fotbalul românesc. Doar vorbesc mult cu unchiul meu, cu Mihăiţă Neşu de la Steaua. Ştiu de Mutu, de Chivu, de toţi. Cu Contra m-am întîlnit chiar de curînd, în Cupa UEFA, cînd a jucat AEK Atena cu Getafe.

– Ai vorbit cu el?
– Nu. Eu am fost doar rezervă. Sincer, mi-a fost ruşine să mă duc să-l întreb aşa, direct, “Ce mai faci, Cosmin?”.Sper să mai am şi alte ocazii.

– Ai putea chiar să-i iei locul în echipa României, doar eşti fundaş dreapta.
– Cine ştie?! (rîde). Contra e un jucător mare. Apoi mai sînt Ogă­ra­ru, Săpunaru. E prea devreme să vor­bim de asta. Dar în viaţă totul e posibil, nu trebuie să excluzi nici o variantă.

Bunic şi unchi “tricolori”

Mircea Neşu a îmbrăcat şi el tricoul tricolor. Tatăl lui Mihai şi bunicul lui Nikolaos a făcut parte din selecţionata de juniori a României, care a cîştigat, în 1962, turneul UEFA. Neşu senior a jucat mijlocaş la Crişana Oradea, Viitorul Bucureşti, U Cluj şi FC Bihor. A evoluat 145 de meciuri în prima ligă şi a marcat patru goluri. Fiul său, Mihai Neşu, care joacă de 8 sezoane la Steaua, are patru selecţii la prima reprezentativă a României.

Cotat la 250.000 de euro

Nikolaos Barboudis mai are zece luni de juniorat. În martie a împlinit 19 ani. Acesta va fi, practic, ultimul său turneu alături de echipa de ju­ni­ori mari a Greciei. Nepotul lui Mihai Neşu are 1,84 metri înălţime şi este cotat de site-ul transfermarkt.de la suma de 250.000 de euro.

Poate evolua pentru România

Regulamentul FIFA îi permite lui Nikolaos Barboudis să joace pentru “naţionala” lui Piţurcă. Singura condiţie este ca acesta să nu evolueze pentru reprezentativa mare a Greciei într-un meci oficial! Conform forului mondial, un fotbalist îşi poate schimba opţiunea pentru ţara pe care doreşte să o reprezinte doar o singură dată, iar acesta poate deveni eligibil pentru o altă selecţionată, chiar dacă la nivel de juniori a reprezentat un alt stat. E necesar doar ca la prima prezenţă pentru o altă “naţională” decît cea pentru care optează, un fotbalist să aibă deja naţionalitatea ţării pe care doreşte s-o reprezinte.

A ratat meciul cu unchiul

Mircea Neşu a dezvăluit că fotbalistul a regretat din plin că nu a putut evolua împotriva lui Mihai Neşu anul trecut, cînd Steaua a întîlnit într-un amical formaţia AEK Atena: “Nikos a fost doar rezervă atunci, chiar dacă apărea prin toate ziarele ca marea speranţă a Greciei. Oricum, la finalul meciului a făcut schimb de tricouri cu Mihăiţă”, a spus amuzat tatăl fotbalistului de la Steaua.

Îi place supa cu tăiţei

Fiindcă diferenţa de vîrstă dintre ei este de numai 6 ani, unchiul Mihai Neşu şi nepotul Nikolaos Barboudis au petrecut numeroase vacanţe împreună, fie la Oradea, fie la Ate­na (foto). Ultimul a mărturisit că şi acum, mîncarea sa favorită este cea românească. “Şi acum o rog mereu pe ma­ma să-mi facă supă cu tăiţei. Nu mă satur niciodată. Dovadă că şi aici, în Cehia, tot asta comand aproa­­pe în fiecare zi”, a spus Nikolaos.

Meci decisiv cu Anglia

Nikolaos Barboudis a fost integralist în primele două meciuri ale Greciei de la CE U 19 din Cehia, purtînd în ultimul banderola de căpitan. În primul meci Grecia a remizat cu Italia, scor 1-1, iar în al doilea, Cehia, marea favorită, a reuşit doar un 0-0 în faţa echipei conduse din teren de fundaşul de naţionalitate română. Aseară, elenii au disputat partida decisivă de calificare din grupe, cu Anglia.

Carte de vizită

Nikolaos Barboudis
Data şi locul naşterii: 6 martie 1989, Cluj
Post: fundaş dreapta
Înălţime: 1,84 metri
Greutate: 71 kilograme
Club: Legitimat la AEK Atena din 2007
A mai jucat la: Illisiakos (2005-2007), liga a II-a din Grecia
Component al “naţionalei” de juniori Under 19 a Greciei

27 de selecţii a strîns Barboudis la “naţionala” Under 19 a Greciei

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (37)
 •  02 Iulie 2009, 01:40

CUM VINE ASTA...AS DORI SA AJUNG LA NATIONALA GRECIEI,DAR DACA NU MA PRIMESC AS DORI SA FIU ALATURI DE TRICOLORI...?FRATILOR ASTA NU ARE UN PIC DE RUSINE,PAI CUM ?TU VREI SA JOCI PENTRU ROMANIA DOAR DACA NU TE PRIMESTE GRECIA?STAI ACOLO NESIMTITULE AI AJUNS UN MUCOS FARA NUME IN FOTBAL SA PUI CONDITII ROMANIEI?

 •  13 Iunie 2009, 09:26

a vazut vreo unul dintre voi acest jucator jucand vreun meci de va doriti atata sa joace pt echipa romaniei ???? iar il chemati aiurea si mai scrieti si-n engleza sa vina in romania (desi el e grec :))) ) uitati-va si-n romania ce jucatori au fost capitani la echipa under 19 si cati au confirmat s-au cati au ajuns sa joace vreun meci . nu va mai cacaiti aiurea

 •  07 Iunie 2009, 01:10

"Fiul său, Mihai Neşu, care joacă de 8 sezoane la Steaua, are patru selecţii la prima reprezentativă a României." Nesu JOACA la Steaua??? To LOL or not to LOL?

Vezi toate comentariile (37)
Comentează
Close