Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 14 mai 2010 00:00
## ♦ Din 1949 este alături de FC Braşov, ca medic şi consilier al echipei
## ♦ A albit în plin război americano - vietnamez
## ♦ A primit un certificat de la Comitetul Internaţional Olimpic, semnat de Juan Antonio Samaranch
Muzeul sportului priveşte iute către noi. Îl relaxează clicăitul aparatului foto. Nimic nu pare să-l timoreze pe acest bărbat de 84 de ani, doctor care stă pe banca lui FC Braşov încă de pe vremea cînd rănile Celui De-al Doilea Război Mondial încă nu se închiseseră. N-a căutat publicitate. Dar acum s-a sucit. Îşi spune singur povestea.
- Alergaţi zilnic la 84 de ani. Jucătorii glumesc că sînteţi mai în vînă ca ei.
- Glumesc, zici?! Păi, chiar aşa e măi băiete!
- De cînd faceţi sport?
- Nu-mi aduc aminte. De cînd eram mic. Sport nonstop, asta am ştiut. Pînă la 26 de ani am făcut performanţă. Am avut o viaţă frumoasă şi grea, cu momente capitale.... Am început, ca orice copil, pe maidanul cartierului, mai apoi jucam pe locul unde este acum stadionul Tineretului. Prima oară am jucat fotbal cu mingi din cîrpe, organizaserăm un campionat între cartierele Braşovului. S-a întîmplat chiar să joc şi într-un meci internaţional.
- Meci internaţional?
- Da, da! (rîde) Ştiu, mulţi mă ştiu de atlet, nu de fotbalist. Viaţa mi-a oferit multe şi în anul doi de facultate jucam fotbal în echipa facultăţii. Fane Cîrjan m-a urmărit atunci şi mi-a zis după un meci: "De mîine, puştiule, vii la antrenament!". Dar făceam şi atletism în acelaşi timp. Aşa era atunci.
Primul premiu: bomboane
- Cariera dumneavoastră în atletism...
- Stai aşa să-ţi explic! În 1936, cînd s-a contruit stadionul din cartierul Bartolomeu, aveam 13 ani şi-am cîştigat prima mea cursă de 60 metri plat, iar primul meu trofeu a fost o cutie de bomboane şi o plachetă. Am terminat Liceul Andrei Şaguna, unde am devenit unul dintre cei mai buni alergători.
- Eraţi aşa bun?
- Păi, ce crezi?! Antrenorul Lokota de la Steagul Roşu, înainte îi zicea Astra, m-a luat să fac pregătire alături de mari scule ale atletismului românesc. Mă antrenam cu Emil Pandea, cu Victor Pop, Beniamin Surd. În '44 am plecat la Cetăţuia, alături de Sandu Dincă sau Vasile Nistor. Eram un pici, dar mă antrenam pînă cădeam lat! Am ieşit campion în '48 la săritura în lungime, peste un an la decatlon.
- Aţi fost coleg cu Ion Moina la Cluj.
- Aici a fost un alt episod-cheie în cariera mea! Fiind la Cluj, bun prieten cu Ion Moina, a fost un moment cînd am primit vizita unui ofiţer de la CCA, care mi-a adus ordinul de încorporare. Am încercat eu să mă fofilez, dar a început scandalul. Ţin minte că mi-a zis "Dacă nu vii în 48 de ore, te arestăm ca dezertor. Vii la Bucureşti fără nici un comentariu!". Şi n-am avut ce face şi m-am legitimat la CCA. În '51 am cîştigat un nou titlu la pentatlon.
"La început am fost simplu, Ucu. Aşa mă strigau la şcoală. Apoi am ajuns nenea Ucu, şi-acum sînt tata Ucu. Mie îmie dor de Ucu"
"Era să mor în puşcărie!"
- Vorbeaţi de momente de cumpănă.
- Da! Am trăit un coşmar cînd mă duceam la un concurs în 1962. Trebuia să mergem în Indonezia şi m-am trezit la Saigon, în plin război americano-vietnamez. Cînd am coborît din avion şi ne-au văzut paşapoartele, roşii, comuniste, din România, au zis: "Voi sînteţi spioni. Condamnaţi-i la moarte!". Am stat şapte zile în arest, iar în prima seară am avut un şoc şi mi-a albit instant părul. De atunci sînt alb. Îngrozitor moment, mi-am dat seama de dimineaţă.
- Cum aţi scăpat?
- Am discutat cu angajata Air France care ne-a adus la Saigon. Şi-a făcut un scandal mare că eram sportivi şi nu aveam ce căuta acolo. Pînă la urmă ne-au eliberat, dar am ratat concursul din Indonezia. Oricum nu mai eram buni de nimic.
- Cum v-aţi lăsat de sport?
- După un concurs la pentatlon, unde am cîştigat medalia de aur, le-am mulţumit tuturor şi le-am spus că este ultimul meu concurs. Am vrut să renunţ în plină glorie şi m-am apucat de medicină sportivă!
A schimbat 38 de antrenori
- Aţi lucrat cu zeci de antrenori..
- Bravo! Ai ajuns unde trebuia. O să vă spun un lucru incredibil. Am lucrat cu nu mai puţin de 38 de antrenori la Braşov. M-am înţeles minunat cu toţi pentru că eu am avut un principiu de demnitate. Medicul echipei nu este un subordonat al antrenorului, ci este un permanent colaborator al acestuia. Aşa am rezistat atît şi sînt fericit!
- Silviu Ploeşteanu a fost primul antrenor cu care aţi lucrat?
- Da! A avut două mandate ca antrenor al Braşovului. Din 1957 pînă în 1963 şi din nou din 1964 în 1968. Ţin minte totul! Au fost ani minunaţi, am lucrat cu Valentin Stănescu, cu Marcel Goran, cu Costică Ştefănescu, care mă iubeşte enorm. Cu Viorel Hizo, cu Ioan Andone, cu Ţălnar, cu Gabi Stan, cu Ilie Dumitrescu. Mulţi rău!
- Aţi fost premiat pentru 50 de ani alături de braşoveni!
- Am plîns de 3 ori la acel meci! Mi-e greu să vorbesc despre emoţia pe care am trăit-o atunci. Eram la meciul cu Timişoara, pe care am reuşit să-l cîştigăm. Era ultimul meci al lui Răzvan, cel mai bun antrenor, la care am ţinut enorm. Ne-au dat o plachetă mie şi una lui Bogdan Stelea. Stelică s-a retras la acel meci şi urma să plece cu Răzvan la naţională. Toată lumea plîngea, de supărare că pleacă Răzvan, de fericire pentru victorie şi moment. Potop de lacrimi, ce mai! Am trăit alături de oameni extrordinari, toată viaţa. Auzi, adaugă ceva...
- Ce?
- Nu doar alerg, ci şi joc tenis şi schiez. Uite aici biceps! Sîc, că te văd tînăr şi voi nu mai faceţi asta!
54 de ani cu soţia
Sir Ucu stă singur într-o zonă liniştită a Braşovului. Are două fete: Anca locuieşte în Statele Unite ale Americii şi Ruxandra, care stă în Braşov. Are un nepot, Andrei în SUA şi o nepoată Laura, în România. Soţia, Victoriţa, a încetat din viaţă în 2006 în urma unui cancer. "N-am crezut niciodată cît de grea e singurătatea. Mi-e dor de soţia mea, a fost un om deosebit. Am avut împreună 54 de ani de căsnicie", spune Taus.
INBOX
- a văzut toată lumea, mai puţin Australia şi Africa de Sud
- singurul medic din România al unei echipe de fotbal recunoscut de FIFA
- cetăţean de onoare al municipiului Braşov din 1993
- premiat de FRF pentru meritele deosebite aduse fotbalului românesc
- titlul de onoare primit de la Comitetul Internaţional Olimpic, semnat de Juan Antonio Samaranch
- vorbeşte 5 limbi străine: engleză, franceză, germană, italiană, maghiară
CV
Laurian Taus (Tata Ucu)
Data naşterii: 16 iulie 1926
Performanţe:
- campion naţional la decatlon (1949)
- campion la săritura în lungime (1948)
- campion la pentlaton (1953)
- locul 3 la Balcaniada din 1947
- participant la CM 1949 şi 1953
Activitate:
- a înfiinţat Policlinica pentru sportivi din Braşov
- medic lotului naţional al României 1957-1960
- medic al delegaţiei Olimpice la Roma 1960
- medic al lotului de biatlon din 1967
- medicul echipei FC Braşvov din 1960
"Ne dă pe spate pe toţi cu forma sa fizică"
Viorel Moldovan, antrenor Braşov
"Nea Ucu e unic!"
Ioan Neculaie, patron FC Braşov
"Mai rar vezi oameni ca Tata Ucu!"
Dumitru Dragomir
"Un doctor incredibil, cînd se accidenta un jucător îi spunea exact ce are, fără vreo radiografie, fără nimic!"
Mihai Roman, mijlocaş FC Braşov
"Trebuie clonat un astfel de om!"
Viorel Hizo
"Cînd ajung la Braşov, atunci cînd vom juca să-l revăd pe Ucu. Mulţi ani sănătoşi, nea Ucule!"
Ioan Andone
"Un om care şi-a iubit mereu meseria!"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
"Pe Ucu îl ştiu din copilărie, de cînd eram amîndoi copii şi participam la concursuri. Unul dintre cei mai buni biatlonişti pe care i-a avut România, un atlet de excepţie. Nu a uitat niciodată de unde a plecat şi şi-a iubit meseria în orice clipă"
Iolanda Balaş Soter, preşedinte de onoare FR Atletism
### Din 1949 este alături de FC Braşov, ca medic şi consilier al echipei
### A albit în plin război americano - vietnamez
### A primit un certificat de la Comitetul Internaţional Olimpic, semnat de Juan Antonio Samaranch
Muzeul sportului priveşte iute către noi. Îl relaxează clicăitul aparatului foto. Nimic nu pare să-l timoreze pe acest bărbat de 84 de ani, doctor care stă pe banca lui FC Braşov încă de pe vremea cînd rănile Celui De-al Doilea Război Mondial încă nu se închiseseră. N-a căutat publicitate. Dar acum s-a sucit. Îşi spune singur povestea.
- Alergaţi zilnic la 84 de ani. Jucătorii glumesc că sînteţi mai în vînă ca ei.
- Glumesc, zici?! Păi, chiar aşa e măi băiete!
- De cînd faceţi sport?
- Nu-mi aduc aminte. De cînd eram mic. Sport nonstop, asta am ştiut. Pînă la 26 de ani am făcut performanţă. Am avut o viaţă frumoasă şi grea, cu momente capitale.... Am început, ca orice copil, pe maidanul cartierului, mai apoi jucam pe locul unde este acum stadionul Tineretului. Prima oară am jucat fotbal cu mingi din cîrpe, organizaserăm un campionat între cartierele Braşovului. S-a întîmplat chiar să joc şi într-un meci internaţional.
- Meci internaţional?
- Da, da! (rîde) Ştiu, mulţi mă ştiu de atlet, nu de fotbalist. Viaţa mi-a oferit multe şi în anul doi de facultate jucam fotbal în echipa facultăţii. Fane Cîrjan m-a urmărit atunci şi mi-a zis după un meci: "De mîine, puştiule, vii la antrenament!". Dar făceam şi atletism în acelaşi timp. Aşa era atunci.
Primul premiu: bomboane
- Cariera dumneavoastră în atletism...
- Stai aşa să-ţi explic! În 1936, cînd s-a contruit stadionul din cartierul Bartolomeu, aveam 13 ani şi-am cîştigat prima mea cursă de 60 metri plat, iar primul meu trofeu a fost o cutie de bomboane şi o plachetă. Am terminat Liceul Andrei Şaguna, unde am devenit unul dintre cei mai buni alergători.
- Eraţi aşa bun?
- Păi, ce crezi?! Antrenorul Lokota de la Steagul Roşu, înainte îi zicea Astra, m-a luat să fac pregătire alături de mari scule ale atletismului românesc. Mă antrenam cu Emil Pandea, cu Victor Pop, Beniamin Surd. În '44 am plecat la Cetăţuia, alături de Sandu Dincă sau Vasile Nistor. Eram un pici, dar mă antrenam pînă cădeam lat! Am ieşit campion în '48 la săritura în lungime, peste un an la decatlon.
- Aţi fost coleg cu Ion Moina la Cluj.
- Aici a fost un alt episod-cheie în cariera mea! Fiind la Cluj, bun prieten cu Ion Moina, a fost un moment cînd am primit vizita unui ofiţer de la CCA, care mi-a adus ordinul de încorporare. Am încercat eu să mă fofilez, dar a început scandalul. Ţin minte că mi-a zis "Dacă nu vii în 48 de ore, te arestăm ca dezertor. Vii la Bucureşti fără nici un comentariu!". Şi n-am avut ce face şi m-am legitimat la CCA. În '51 am cîştigat un nou titlu la pentatlon.
"La început am fost simplu, Ucu. Aşa mă strigau la şcoală. Apoi am ajuns nenea Ucu, şi-acum sînt tata Ucu. Mie îmie dor de Ucu"
"Era să mor în puşcărie!"
- Vorbeaţi de momente de cumpănă.
- Da! Am trăit un coşmar cînd mă duceam la un concurs în 1962. Trebuia să mergem în Indonezia şi m-am trezit la Saigon, în plin război americano-vietnamez. Cînd am coborît din avion şi ne-au văzut paşapoartele, roşii, comuniste, din România, au zis: "Voi sînteţi spioni. Condamnaţi-i la moarte!". Am stat şapte zile în arest, iar în prima seară am avut un şoc şi mi-a albit instant părul. De atunci sînt alb. Îngrozitor moment, mi-am dat seama de dimineaţă.
- Cum aţi scăpat?
- Am discutat cu angajata Air France care ne-a adus la Saigon. Şi-a făcut un scandal mare că eram sportivi şi nu aveam ce căuta acolo. Pînă la urmă ne-au eliberat, dar am ratat concursul din Indonezia. Oricum nu mai eram buni de nimic.
- Cum v-aţi lăsat de sport?
- După un concurs la pentatlon, unde am cîştigat medalia de aur, le-am mulţumit tuturor şi le-am spus că este ultimul meu concurs. Am vrut să renunţ în plină glorie şi m-am apucat de medicină sportivă!
A schimbat 38 de antrenori
- Aţi lucrat cu zeci de antrenori..
- Bravo! Ai ajuns unde trebuia. O să vă spun un lucru incredibil. Am lucrat cu nu mai puţin de 38 de antrenori la Braşov. M-am înţeles minunat cu toţi pentru că eu am avut un principiu de demnitate. Medicul echipei nu este un subordonat al antrenorului, ci este un permanent colaborator al acestuia. Aşa am rezistat atît şi sînt fericit!
- Silviu Ploeşteanu a fost primul antrenor cu care aţi lucrat?
- Da! A avut două mandate ca antrenor al Braşovului. Din 1957 pînă în 1963 şi din nou din 1964 în 1968. Ţin minte totul! Au fost ani minunaţi, am lucrat cu Valentin Stănescu, cu Marcel Goran, cu Costică Ştefănescu, care mă iubeşte enorm. Cu Viorel Hizo, cu Ioan Andone, cu Ţălnar, cu Gabi Stan, cu Ilie Dumitrescu. Mulţi rău!
- Aţi fost premiat pentru 50 de ani alături de braşoveni!
- Am plîns de 3 ori la acel meci! Mi-e greu să vorbesc despre emoţia pe care am trăit-o atunci. Eram la meciul cu Timişoara, pe care am reuşit să-l cîştigăm. Era ultimul meci al lui Răzvan, cel mai bun antrenor, la care am ţinut enorm. Ne-au dat o plachetă mie şi una lui Bogdan Stelea. Stelică s-a retras la acel meci şi urma să plece cu Răzvan la naţională. Toată lumea plîngea, de supărare că pleacă Răzvan, de fericire pentru victorie şi moment. Potop de lacrimi, ce mai! Am trăit alături de oameni extrordinari, toată viaţa. Auzi, adaugă ceva...
- Ce?
- Nu doar alerg, ci şi joc tenis şi schiez. Uite aici biceps! Sîc, că te văd tînăr şi voi nu mai faceţi asta!
54 de ani cu soţia
Sir Ucu stă singur într-o zonă liniştită a Braşovului. Are două fete: Anca locuieşte în Statele Unite ale Americii şi Ruxandra, care stă în Braşov. Are un nepot, Andrei în SUA şi o nepoată Laura, în România. Soţia, Victoriţa, a încetat din viaţă în 2006 în urma unui cancer. "N-am crezut niciodată cît de grea e singurătatea. Mi-e dor de soţia mea, a fost un om deosebit. Am avut împreună 54 de ani de căsnicie", spune Taus.
INBOX
- a văzut toată lumea, mai puţin Australia şi Africa de Sud
- singurul medic din România al unei echipe de fotbal recunoscut de FIFA
- cetăţean de onoare al municipiului Braşov din 1993
- premiat de FRF pentru meritele deosebite aduse fotbalului românesc
- titlul de onoare primit de la Comitetul Internaţional Olimpic, semnat de Juan Antonio Samaranch
- vorbeşte 5 limbi străine: engleză, franceză, germană, italiană, maghiară
CV
Laurian Taus (Tata Ucu)
Data naşterii: 16 iulie 1926
Performanţe:
- campion naţional la decatlon (1949)
- campion la săritura în lungime (1948)
- campion la pentlaton (1953)
- locul 3 la Balcaniada din 1947
- participant la CM 1949 şi 1953
Activitate:
- a înfiinţat Policlinica pentru sportivi din Braşov
- medic lotului naţional al României 1957-1960
- medic al delegaţiei Olimpice la Roma 1960
- medic al lotului de biatlon din 1967
- medicul echipei FC Braşvov din 1960
"Ne dă pe spate pe toţi cu forma sa fizică"
Viorel Moldovan, antrenor Braşov
"Nea Ucu e unic!"
Ioan Neculaie, patron FC Braşov
"Mai rar vezi oameni ca Tata Ucu!"
Dumitru Dragomir
"Un doctor incredibil, cînd se accidenta un jucător îi spunea exact ce are, fără vreo radiografie, fără nimic!"
Mihai Roman, mijlocaş FC Braşov
"Trebuie clonat un astfel de om!"
Viorel Hizo
"Cînd ajung la Braşov, atunci cînd vom juca să-l revăd pe Ucu. Mulţi ani sănătoşi, nea Ucule!"
Ioan Andone
"Un om care şi-a iubit mereu meseria!"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
"Pe Ucu îl ştiu din copilărie, de cînd eram amîndoi copii şi participam la concursuri. Unul dintre cei mai buni biatlonişti pe care i-a avut România, un atlet de excepţie. Nu a uitat niciodată de unde a plecat şi şi-a iubit meseria în orice clipă"
Iolanda Balaş Soter, preşedinte de onoare FR Atletism
