Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 25 martie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 25 martie 2012 12:30
Originar din oraşul de la Dunăre, Ilie a început aventura cu primii 42,195 km parcurşi la Mamaia. Au urmat apoi curse în Europa, America, Asia, Africa, Australia, Oceania. Visul cel mare e să atingă piscul a 200 de maratoane
Omul are o pasiune nebună pentru care şi-a spart o avere în ultimele două decenii. Strînsese 30.000 de euro ca să-şi cumpere un BMW, dar banii i-a împrăştiat în toată lumea pe deplasări, cazări şi hrană. A vîndut un apartament pe care-l primise moştenire spre a mai face rost de alte finanţe. Iar salariul său de 2.600 de lei, cîştigaţi ca instalator la gaze în Brăila, îl duce aproape tot către hobby-ul său. A strîns datorii la întreţinere de vreo 15 milioane de lei vechi, dar nu mai contează! Victor Ilie, 60 ani, necăsătorit, "stau însă împreună cu cineva", e românul care are cele mai multe curse de maraton alergate într-o viaţă: 128!
Week-end în America
Din Statele Unite pînă în Japonia, din Rusia pînă în Brazilia şi Noua Zeelandă, nici o destinaţie nu i-a scăpat din '92 încoace. Traseele epuizante de 42,195 km sînt pentru el ca o plimbare prin Herăstrău, vînează fiecare competiţie cu fervoarea unui individ aflat la prima tinereţe. Şi-şi aranjează singur programul: zboruri, legături aeriene şi terestre, hoteluri, ţinte turistice printre picături.
"Primul maraton l-am alergat la Mamaia, după ce am văzut promovarea evenimentului la televizor. Ştiam că pot să-l duc la capăt! Aşa a fost, după care a pornit nebunia", rememorează Victor începuturile proiectului său de poveste, în jurul căruia i se învîrte acum întreaga viaţă. Pînă acolo încît îşi programează cîte un maraton în SUA în week-end ca şi cum ar merge trei zile de relaxare la Predeal! Exemplu: zbor vineri după-amiază la Sacramento (California), cursă duminică la prima oră, avion înapoi către ţară imediat după sosire pentru ca luni să ajungă la serviciu!
Băşici cît oul în talpă
"Am luat-o întîi cu cîte un maraton pe an, dar am mărit ritmul în timp şi am ajuns la un moment dat să fac 6 curse în 28 de zile: San Antonio, Havana, Toronto, Atlanta, Seattle, Dallas. Toate terminate sub patru ore!", spune cu mîndrie Victor.
Şi nu uită chinurile primelor trasee pe şosea sau pe terenuri accidentate: "Nu ştiam ce să mănînc înainte de cursă, am făcut băşici cu sînge la călcîi şi la talpă, de aveau circumferinţa cît un ou aproape". Experienţa a căpătat-o însă pe parcurs şi acum are patru ţinte de vis. 1. Atingerea cifrei de 200 de maratoane alergate. 2. 100 de maratoane în 100 de capitale. 3. Cursă pe Marele Zid Chinesc. 4. Maraton în Alaska.
Pierdut printre străini
Dincolo însă de durerile şi bucuriile descoperite la fiecare kilometru înghiţit cu transpiraţia pe frunte şi cu picioarele la spinare rămîn amintirile, încurcăturile, fotografiile, prieteniile legate pretutindeni. Care merită descrise?
CHICAGO, 2005. "Am alergat împreună cu un amic din Cugir, care era stabilit în Detroit. Venise cu un tovarăş, Sorin, care urma să ne aştepte la sosire cu rabla lui de maşină, un jaf pe patru roţi. Startul s-a dat din faţa Salonului Auto, eu şi prietenul meu ne-am tot depăşit pe traseu, dar, la final, am ajuns umăr la umăr, cum stabilisem. Dar ne-am pierdut unul de altul în mulţimea de la sosire, am rămas doar cu ce aveam pe mine, chiloţii şi maieul de concurs, fiindcă hainele mi le lăsasem în maşina lui Sorin! Noroc că aveam la mine trei carduri! Şi am pornit-o pe jos spre Detroit, cu gîndul să găsesc un ia-mă nene. Ăştia, americanii, lasă pe marginea drumului hainele de care nu mai au nevoie, am găsit într-un colţ un fîş mai gros, un fes, o traistă, o pernă, m-am echipat un pic, habar n-aveam pe unde mă prindea noaptea, nu? Şi, stînd eu la un moment dat la o intersecţie, s-a produs miracolul: le-am văzut maşina ăstora în trafic, le-am făcut semne disperate să mă remarce, fiindcă ei mă ştiau dezbrăcat de la concurs, de unde să se prindă că acum sînt cu ţoale pe mine? Şi-au făcut cruce cînd m-au văzut, am glumit un pic şi uite-aşa am scăpat teafăr din trăznaia asta".
Pe jos, prin nămeţi, către aeroport
SEATTLE, 2006. "Domne, am alergat la maratonul ăsta pe o lapoviţă şi un frig de dîrdîiam din toate încheieturile. Finish-ul l-am avut într-o sală de sport, după ce am trecut linia de sosire am luat repede o ciocolată şi o supă caldă, mi-am pus cîteva de-ale gurii şi-n traistă şi m-am dus la hotel, apoi am plecat la autobuz. Patru ore am stat degeaba în staţie, nu circula nimic spre aeroport din cauza zăpezii! M-a luat un taxi, dar şi ăsta m-a abandonat pe drum, cînd se înfundase şoseaua, nu se mai putea merge. Aşa că, în criză de timp, am luat-o la goană pe jos spre avion şi am tot alergat pînă s-a oprit unul cu maşina în dreptul meu: «Ce faci, domne', pe aici pe vremea asta?». I-am explicat şi, pînă la urmă, m-a dus el la aeroport. Am prins avionul la limită!".
În braţele unei Naomi Campbell
HAVANA, 2006. "Cuba, o minunăţie! Aici a fost mai interersant ce s-a întîmplat dincolo de cursă. Am vizitat camera de la faimosul Hotel Nacional, unde a locuit şi fostul rege al României, Carol al II-lea. Am rămas mut cînd am văzut cozi de sute la oameni la îngheţată. Iar de mîncare găseai, ca lumea, doar la free-shop, pentru străini. În rest, prin magazine fluiera vîntul, nu vedeai nici măcar o bucată de salam. Doar suc de trestie de zahăr, la discreţie! M-am cazat la particulari, cu ajutorul unui românaş de la ambasadă, care ştia bine socotelile pe acolo, un tip din Iaşi. Şi m-am dedulcit, recunosc, şi la favorurile unei fete superbe, ziceai că-i Naomi Campbell. I-am făcut şi poze! Şi, înainte de bucurie, am blocat uşa de la intrarea în cameră cu o canapea, să nu intre cineva peste mine în timpul «partidei», că era o locaţie cam ciudată. Mi-a zis fata că vrea 60 de euro, eu fusesem instruit să nu dau mai mult de 20, pînă la urmă am căzut la învoială la 35 de euro. Dar Naomi Campbell, tată, ce să mai zici?".
Alergat de cîini, busculat de copiii înfometaţi
CAIRO, 2011 noi. "Ultramaraton, 100 de kilometri, am terminat pe locul trei, în 10 ore şi 34 de minute. Am plătit 120 de euro taxă de participare şi erau obligaţi să-mi pună la dispoziţie autoturism de asistenţă pe traseu. Era exact cînd Egiptul fierbea cu debarcarea lui Mubarak, aeroport înţesat de armată. În fine, maşina m-a însoţit pînă pe la kilometrul 40, aveau doar apă şi banane, apoi au dispărut complet, nu le-a mai păsat. I-am găsit dormind pe la kilometrul 70! M-au mai acompaniat un pic, după care s-au evaporat complet, nu i-am mai întîlnit deloc. Se alerga pe şosea, era şi nisip mult adus de vînt, gunoaie pe margine şi cîini căutînd de mîncare. Vreo doi dulăi m-au luat la alergat, de nu mai ştiam cum să scap de ei! Am trecut şi prin nişte sate foarte sărace, trăgeau de mine copii de şase, şapte ani, «money, money, money». Şi noxe de nu mai puteai respira! Una dintre cele mai dificile curse din viaţa mea!".
5.400 de kilometri însumează distanţele alergate de Victor Ilie în cele 128 de maratoane, adică aproape jumătate din diametrul ecuatorului (12.756 km)
365 de maratoane într-un an, adică o cursă în fiecare zi, e recordul mondial absolut deţinut din februarie 2011 de belgianul Stefaan Engels (49 ani)
"Cine crede că, într-un maraton, alergarea la vale e mai uşoară se înşeală amarnic. Trebuie să avansezi aproape în poziţie de drepţi, cînd pui la muncă vreo 360 de categorii de muşchi!"
Victor Ilie, maratonist
"În 1995, la Buffalo, startul cursei era în SUA, treceai peste cascada Niagara şi aveai sosirea în Canada. Eu mi-am lăsat paşaportul în bagajul unui coleg şi, cînd să intru înapoi în State, nu mă mai lăsa vameşul! Abia după ce m-au verificat prin Ambasada de la Bucureşti şi prin Poliţie mi-au dat drumul să trec înapoi!"
Victor Ilie, maratonist
"Cînd am vizitat Maracana la Rio, am văzut o statuie lîngă stadion care semăna teribil cu Dembrovschi. M-am dus să fac poză, dar m-am trezit repede: făcusem confuzie cu Guadalajara"
Victor Ilie, maratonist
2009: A pierdut avionul prăbuşit în Ocean, lîngă coasta Braziliei!
Un destin al sorţii l-a salvat de la o moarte cumplită: "După maratonul de la Sao Paolo, am pierdut Air France-ul cu care trebuia să mă întorc în Europa. Mi-am luat un alt avion care pleca peste vreo patru ore. Şi, cum aşteptam eu să mă îmbarc, am văzut ştirile la televizor: cursa spre Franţa, pe care o ratasem, se prăbuşise în Ocean!". E vorba despre celebrul zbor 447 (1 iunie 2009), pe ruta Rio de Janeiro - Paris, cel mai mare dezastru din istoria aviaţiei franceze, cu 215 pasageri şi 12 membri ai echipajului morţi în urma catastrofei aeriene.
