Chiar în perioada în care erau fondate cupele europene moderne, Steaua, pe atunci CCA, a scos capul în Europa pentru prima oară. Nu a jucat în Cupa Campionilor sau Cupa Oraşelor Tîrguri, ci într-un memorabil turneu în Anglia
Naţionala României a fost prima înscrisă la un Campionat Mondial. Venus a deschis drumul participărilor româneşti în cupele europene, printr-o dublă cu Ujpest în Cupa Europei Centrale. Dinamo, întîia participantă în Cupa Campionilor Europeni.
Înainte să realizeze marile performanţe continentale cunoscute de iubitorii fotbalului din ţară, Steaua a fost şi ea deschizătoare de drumuri. Astfel, în toamna anului 1956, celebra echipă a CCA a fost prima trupă din România care a dat piept cu fotbalul englez chiar în patria acestui sport.
Întocmai ca celebrul Gheorghiţă, eroul din „Baltagul” lui Sadoveanu, Steaua anilor ’60 a întreprins un drum iniţatic: străbătînd mai întîi Europa, apoi Anglia, în căutarea afirmării şi a recunoaşterii pe plan continental, atît de sărace în acea vreme. Timpuri denumite, pe bună dreptate, „evul mediu” al fotbalului românesc, datorită puţinelor meciuri internaţionale şi lipsei de participări la principalele turnee fotbalistice mondiale şi europene.
Învinşi în Estul Sălbatic
Cum s-a ajuns la acest turneu? Graţie insularilor de la Luton Town. „Pălărierii” au traversat întreaga Europă pentru a testa forţa ruşilor de la ŢSKA şi Dinamo Moscova. După două victorii clare, au poposit pe 23 August, pentru o „dublă” cu omoloagele CCA şi Dinamo Bucureşti. Ultima, campioană en-titre a României.
Dar Luton şi-a continuat parcursul excelent în spaţiul comunist. Victorie cu Dinamo, 2-1. Dar atît. 100.000 de spectatori aveau să asiste la o minune mai mare decît o echipă din Anglia venită la Bucureşti. O echipă din Anglia învinsă în Capitală.
Şi în mare stil! CCA trecea uşor de Luton, 5-1. „Domnilor, aveţi un team fantastic! Este unul din cele mai bune de pe continent”, spunea Percy Mitchell, oficial al englezilor. Vorbe mari, vorbe care au deschis drumul Stelei către Occident.
Cu „tunarii”, în ceaţă
Aşa avea să înceapă aventura CCA-ului. Mai exact, într-o duminică de octombrie 1956, după o victorie mare, la Arad, cu Flamura Roşie – UTA. Campioana provinciei. Însă steliştii visau deja la altă provincie. Una complet necunoscută lor.
Şi ce echipă! Steliştii înfocaţi o ştiu şi acum, rostind-o cu acelaşi patos cu care îi enumeră pe cîştigătorii Cupei Campionilor Europeni. Toţi ştiu de rivalitatea dintre „Ţop” Voinescu şi Toma. Fraţii Zavoda. Apolzan, omul care a inventat postul de libero, chiar dacă nu a primit brevet. Onisie şi Bone. Experimentatul Victor Dumitrescu. „Profesorul” Constantin, „Sfinxul” Alecsandrescu, Ghiţă Cacoveanu şi Tătaru I.
Ajunşi la Londra după mai multe escale, la Arad, Praga şi Bruxelles, „militarii” au făcut cunoştinţă atît cu o „ceaţă densă, apăsătoare, lipicioasă parcă, cu greu străpunsă de lumina electrică obişnuită”, după cum observa M. Apostol, cronicarul care a însoţit echipa în periplul britanic, cît şi cu nocturna.
Care avea să le dea mari probleme! Primul meci, cu Arsenal (1-1), se îndrepta spre victoria CCA-ului. „Profesorul” Constantin, pe atunci doar „Crăcănel”, marcase primul gol românesc pe pămînt englezesc (49). În scenă au intrat, însă, reflectoarele, dar şi Voinescu, portarul „de gumă”. Intrat în locul accidentatului Toma, acesta a fost învins cu zece minute înainte de final. „Mingea a venit de sus în jos, n-am putut să o aştept cu ochii în reflectoare”, s-a plîns „Ţop” în presa vremii. Lumina vestului învinsese, dar nu cîştigase războiul.
Şapte goluri în două partide!
Dacă, în programul de meci de la meciul cu Arsenal, CCA a fost denumită „Red Star” („Steaua Roşie”), cei de la Sheffield Wednesday au găsit altă titulatură: „CCA – National team of Rumania”. Exagerare? Nici pe departe, selecţionata ţării jucînd, în urmă cu doar cîteva luni, un celebru meci la Belgrad cu o echipă formată din 10 stelişti şi un dinamovist.
Iar românii au continuat să impresioneze. După un 3-3 spectaculos cu Wednesday, jurnaliştii de la Daily Mail au exclamat: „Jocul cu pase scurte al vizitatorilor a încurcat de multe ori apărarea lui Sheffield. Acest stil merită copiat şi combinat cu jocul bazat pe pase în adîncime folosit de echipele noastre”.
Cei de la Luton au probat acest lucru, în încercarea de a-şi lua revanşa pentru umilinţa de la Bucureşti. Au reuşit să îşi îmbunătăţească performanţa, primind mai puţine goluri şi marcînd mai multe. Dar insuficient: 4-3 pentru CCA, după 0-3 la mijlocul primei reprize! Plus golul legendar înscris de Onisie, al cărui şut a rupt plasa. Poveste? Nu. Victoria însă, de poveste! Prima obţinută în Albion. Românii păreau invincibili!
Duş rece ca zîmbetul lupilor
Meciul cu Wolverhampton era ultimul. Cea mai în formă dintre cele patru echipe, clasată pe locul 7 în campionat. Mulţi au spus că „militarii” erau obosiţi. Că arbitrul a tras cu gazdele. Cert este un singur lucru: Wolves a învins la scor, 5-0, drept un răspuns pentru obrăznicia românilor de a rezista fără înfrîngere timp de trei meciuri.
Arsenal Londra – CCA 1-1. Au marcat: Holton (79) / Constantin (49)
Sheffield Wednesday – CCA 3-3. Au marcat: Frogatt (18), Quixhall (43), Watson (50) / Alecsandrescu (16), V. Moldovan (56, 65)
Luton Town – CCA 3-4. Au marcat: Gregory (10), Cummings (14), Adam (21) / Constantin (28, 59), Alecsandrescu (50), Onisie (57)
Wolves – CCA 5-0. Au marcat: Murray (3), Hooper (20), Broadbent (62), Both (77), Mullen (81)
Comparaţi cu echipa de aur a Ungariei
Ion „Ţop” Voinescu (n. 1929) – portar, „remarcat prin reflexe, detentă şi elasticitate”*
Costică Toma (1928-2008) – portar, „sobru şi sigur în intervenţii”
Vasile „Tigrul Akbar” Zavoda II (n. 1929) – fundaş dreapta, „apărător robust, tenace, dar niciodată dur sau periculos”
Alexandru „Piţi” Apolzan (1927-1982) – „stoper, a strălucit prin tehnica loviturii de cap, a preluării şi deposedării”
Victor Dumitrescu (1924-1997) – fundaş stînga, „dotat cu deosebite calităţi psiho-fizice: forţă, viteză, angajament, dăruire)
Tiberiu Bone (1929-1983) – mijlocaş, „s-a făcut remarcat prin intuiţie, tehnică ireproşabilă, creativitate şi calm”
Ştefan „Totoşu” Onisie (1925-1984) – bombardierul CCA-ului, „jucător de travaliu, dar cu o bună tehnică individuală”
Ghiţă Cacoveanu (n. 1935) – extremă clasică dreapta, „viteză excepţională, o bună tehnică a centrării din acţiune”
Gheorghe Constantin „Profesorul” (1932-2010) – „maestru al pasei şi al loviturii de cap, excelent constructor de faze şi conducător de joc”
Ion Alecsandrescu „Sfinxul” (1928-2000) – atacant, „dotat cu calităţile fizice şi tehnice ale omului de gol”
Francisc „Feri” Zavoda I (n. 1927) – „fotbalist complet, cu o excelentă tehnică individuală şi remarcabilă intuiţie tactică”
Nicolae Tătaru (1931-2001) – extremă stînga, „remarcat prin viteză, centrări precise şi forţa şutului”
Restul lotului: Traian Ivănescu, Victor Moldovan, Iosif Bukossy, Gheorghe Staicu, Ghibea (junior)
* descrierile sunt extrase din cartea „Fotbal de la A la Z”
Meciurile Stelei cu echipe din străinătate pînă la turneul englez
0-0 cu ŢDNA (ŢSKA) Sofia (1952)
2-2 cu La Gantoise (1952)
1-0 cu Dinamo Tbilisi (1953)
4-1 cu Charleroi (1956)
5-1 cu Luton Town (1956)
2-3 cu Dinamo Berlin (1956)
„Stadionul echipei Arsenal este unul complet acoperit (...) Spaţiul rezervat spectatorilor este destul de înghesuit, se vede că metrul pătrat de pămînt se vinde destul de scump la Londra! În ceea ce priveşte frumuseţea per ansamblu, Stadionul Republicii este cu multe clase peste stadionul Arsenal” – M. Apostol
„La şutul lui Onisie, mingea a rupt plasa. Nu, nu e o figură de stil. Şutul lui Onisie, prins cu ristul, a rupt plasa. Mingea venită ca o rachetă a trecut prin plasă, oprindu-se în tribune. Portarul Stretton privea, cu mîinile în şold, uimit, gaura lăsată de minge. L-au imitat, nu mai puţin uimiţi, arbitrul de tuşă şi fundaşii englezi. În tribune, domnea o linişte mormîntală. Spectatorii nu credeau... ceea ce văzuseră cu ochii lor” – M. Apostol
