GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  CURSA ZOMBILOR DE GHEAŢĂ

O poveste despre curaj, voinţă şi suferinţe extreme la primul Maraton al Zăpezii desfăşurat în România, la Rîşnov

Executorul judecătoresc Gheorghe
Blajiu a fost al doilea concurent care
a trecut prin Cetatea Rîșnovului, iar la
final și-a adjudecat medalia de argint +5   FOTO
Executorul judecătoresc Gheorghe Blajiu a fost al doilea concurent care a trecut prin Cetatea Rîșnovului, iar la final și-a adjudecat medalia de argint

Articol de - Publicat joi, 23 februarie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 22 februarie 2012 22:09

La competiţia desfăşurată week-end-ul trecut la poalele Bucegilor, în apropiere de Braşov, au participat 20 de atleţi. Toţi au terminat traseul de 42,195 km, parcurs cu ambiţie la temperaturi de -12 grade şi pe ninsoare. O parte din itinerar a trecut prin vechea cetate a Rîşnovului


Pe Valea Glejariei, lîngă Rîşnov, vîrful Bucşoiu veghează asupra unui platou imens care se întinde la o altitudine de 815 m la poalele Bucegilor. Păduri de brazi, un rîu năvalnic şi o salbă ştirbă de case de vacanţă, răsfirate precum nişte solitare palate de cleştar, respiră şi dau viaţă unei întinderi albe cît vezi cu ochii. E un tablou miraculos, parcă din povestirile sălbatice ale lui Jack London.

VEZI MAI JOS O SUPERGALERIE FOTO DE LA MARATONUL ZĂPEZII!

Start cu imn naţional
Iar din marea aceasta de zăpadă, pe un drumeag cu cocoaşe de gheaţă, apar, brusc, 20 de zombi multicolori, ascunşi în aburul propriilor răsuflări. Termometrul arată -12 grade, e ora 9 dimineaţa, iar participanţii, înfofoliţi, voioşi şi optimişti, tocmai au pornit în primul Maraton al Zăpezii din România, 42,195 km sub sărutul omătului.

Imnul naţional s-a cîntat şi s-a strigat hip-hip-ura înainte de plecarea de la Centrul de Pregătire Montană Himalaya. Şi denumirea nu e întîmplătoare! Cabana îi aparţine lui Vasile Dogaru, unul dintre membrii primei expediţii exclusiv româneşti pe Everest, în 2003.

"Ca să-mi îndeplinesc visul, am adus Antarctica la noi"
"El şi-a îndeplinit visul pe care-l avea cînd eram colegi la şcoala militară, la 20 de ani. Eu cîntăream pe atunci 100 de kilograme, dar îmi doream să alerg cîndva măcar un maraton. Şi acum, după ce am făcut-o, începînd din 2008, pe şase continente, Europa, Asia, Africa, America de Sud şi de Nord şi Oceania, mi-a rămas neacoperită Antarctica. Nu ştiu dacă voi izbuti s-o fac vreodată! Aşa că, pentru sufletul meu, m-am gîndit să aduc maratonul Antarcticii la mine!". Cuvintele sînt rostite aproape cu lacrimi în ochi de un tip zglobiu de 51 de ani, colonelul în rezervă Ilie Roşu, fost ofiţer de radiolocaţie. El e artizanul numărul unu al acestui proiect hivernal inedit.

3 ore, 49 minute şi 21 de secunde a fost timpul realizat de cîştigătorul maratonului de la Rîşnov, bucureşteanul Florin Simion (31 ani): recordul naţional masculin la profesionişti îl deţine din 1978 Cătălin Andreica (2h12:30)

"TREBUIE SĂ TRECI PESTE MOMENTUL CÎND VEZI STELE VERZI!"
Florin Simion, 31 ani, a cîştigat la Rîşnov primul maraton din cariera lui

Tipul din Bucureşti s-a apucat serios de cursele pe distanţe lungi în 2009. Acum ştie deja care sînt momentele-cheie în timpul unui maraton şi cum să le gestioneze

- Florin, cînd a început nebunia asta cu maratonul pentru tine?
- Din copilărie mi-a plăcut foarte mult să alerg cursele de rezistenţă. Am încercat să fac şi atletism de performanţă, dar n-a ţinut decît şase luni. Dar microbul a rămas şi m-a ajutat să-mi fac şi un motto în viaţă: ce nu te doboară te face mai puternic. Un maraton trebuie terminat, nu cîştigat! Te lupţi cu tine, nu abandonezi decît dacă viaţa îţi e pusă realmente în pericol.

"Am ajuns la urgenţă"

- Cînd ai făcut primul maraton?
- În 2009, în Piatra Craiului, cel mai cunoscut maraton montan din ţară. După acea cursă, n-am fost în stare să mai merg o săptămînă. Aveam muşchii inflamaţi, am ajuns la urgenţă, nu ştiam cum să mă recuperez corect. Acum urmez ca la carte regulile de refacere: duş călduţ, nu stai întins, mai continui cu o alergare uşoară, nu te opreşti brusc.

- Plus alimentaţia, probabil.
- Sigur. E important ca înainte de cursă să iei doar o banană sau un baton, să nu-ţi îngreunezi stomacul. Apoi, în timpul cursei, cînd se pierd minerale din corp, trebuie să-ţi administrezi vitamine. Am experimentat magneziul, de exemplu, chiar în Maratonul Zăpezii, şi simţi cum ţi se deblochează muşchii. E vital să treci peste bariera psihică de pe la 30 de kilometri, cînd apare o sfîrşeală, mintea vrea, dar organismul nu mai poate. Atunci începe cu adevărat maratonul.

"Dureri groaznice la tălpi"

- Cea mai dură experienţă?
- La un maraton la Miercurea Ciuc, sub un soare arzător. Am terminat penultimul, dar am avut dureri groaznice la tălpi, am consumat 20 de litri de lichid şi mi-am mai atenuat din suferinţă răcorindu-mi gambele cu apă, ca un masaj miraculos. Am văzut, la propriu, stele verzi! Ăsta e momentul-cheie, pe care trebuie să înveţi să-l învingi! Iar la o altă cursă, din cauza deshidratării, am ajuns să umezesc degetele în muşchii plini de rouă ai plantelor de pe marginea drumului ca să-mi dau un pic pe buze şi să pot continua.

- Nu apare şi o senzaţie de foame în timpul cursei?
- De obicei, nu, dacă ai fost bine alimentat, dar mi s-a mai întîmplat să mă izbească foamea. M-am oprit o dată în timpul cursei la un punct de control şi am stat acolo să mănînc vreo zece minute, pînă mi-am revenit. Fructe, caşcaval, glucoză, lămîie.

"Credeam că nu mai ajung la sosire"

- Diferită experienţa cu Maratonul Zăpezii?
- Foarte! Aveam senzaţia că nu mai ajung la sosire. Nu mai recunoşteam zona, eram convins că am greşit drumul. Dar satisfacţia a fost enormă la final, pentru că mi-am atins visul de a cîştiga un maraton! Iar acum poate că m-am mai spălat de păcate şi în faţa familiei, care nu s-a aşteptat niciodată că voi luat atît de în serios ideea de a deveni un maratonist înrăit. Pentru noi, cei din lumea asta a alergătorilor, contează că un maraton se transformă deseori într-o vacanţă în ţară sau străinătate, amintiri de neuitat şi apar permanent noi obiective de atins.

"Înainte să devin maratonist, nu ajunsesem niciodată la Vîrful Omu. Am făcut-o apoi de două ori într-o singură cursă"

"Mi-a părut rău că n-am văzut în direct cursa victorioasă a Constantinei Diţă Tomescu la maratonul olimpic de la Beijing. Dar m-am regăsit şi eu un pic în performanţa ei"

17 curse de maraton are la activ Florin Simion, din 2009 pînă în prezent: 14 le-a alergat numai anul trecut

ALBUL SUFERINŢEI

Maratonul Zăpezii văzut prin globuleţele de cleştar prinse de genele participanţilor, cu sudoarea îngheţată pe obraji, pe ochi, pe frunte

Între entuziasmul dansurilor de la start şi epuizarea vecină cu leşinul de la final, cei 20 de oameni care au înfruntat temperaturile scăzute şi ninsoarea, de-a lungul a 42,195 km, au trecut de la viaţă la moarte şi înapoi. Uneori însă, un zîmbet de copil de pe margine e suficient să-ţi crească inima către sprintul de la sosire


My God, indivizii ăştia trebuie că sînt un pic crazy, nu e suficient că aleargă 42 de kilometri, mai au nevoie şi de un cocktail exploziv cu ger, pante, şanţuri-capcană, polei sub tălpi şi maidanezi înfometaţi ţintindu-le gleznele! Fain, ultraadrenalină!

Dar s-au strîns aici pentru că au transformat cursa legendarului Philipides în stilul lor de viaţă. Se cam ştiu între ei, cercul e destul de redus, iar ce-i mînă înainte n-are legătură cu banii sau alte nimicuri de acest gen. E doar ambiţia de a mai termina un maraton, încă unul şi încă unul. Iar zăpada dimprejur e acum numai un amănunt provocator. Îl mai poate speria ceva, de exemplu, pe Gheorghe Blajiu, un executor judecătoresc din Rîşnov, care a fugit 23 de ore într-un uluitor ultramaraton de 100 km în Montblanc? Şi totuşi, fiecare experienţă nouă îi aduce motivaţii proaspete!

"Ce dracu' mi-am luat pantofii ăştia de şosea?"
De-abia s-a pornit în Maratonul Zăpezii, iar entuziasmul îi împinge pe concurenţi la giumbuşlucuri. Liviu şi Vasile dansează în jurul tricolorului, Mariana şi Mihai se bat reciproc pe umăr a încurajare, iar Cătălin se maimuţăreşte în faţa obiectivului foto de parcă ar fi la un shooting, nu la începutul unei curse sufocante. Lasă că vă vedem noi pe la kilometrul 40! Şi-aşa, gerul a transformat deja cele dintîi broboane de sudoare în biluţe de gheaţă, agăţate precum globurile pe genele, sprîncenele şi mustăţile curajoşilor!

Traseul pe drumul forestier pînă la ieşirea spre Rîşnov, vreo 6 km, le încearcă, uşor, uşor, echilibrul. "Pfai, de ce dracu' mi-am luat pantofii ăştia de şosea!", se pălmuieşte singur, nervos, unul dintre băieţi, în timp ce, nepăsător, sufletul maratonului, Ilie Roşu, duce semeţ, cu pieptul înainte, două steaguri, pe care le ţine la nivelul capului: drapelul României şi cel al Asociaţiei Române pentru Propagandă şi Istorie Aeronautică (ARPIA). Pe cuvînt, cred că e ceva mai greu decît să cari geanta cu echipament de la sala de fitness pînă la BMW-ul din parcare!

Poveştile omului-drapel
"Am alergat şi cu cinci drapele la Bucureşti. Am mereu steagul României, alături de care îl mai port pe cel al ţării în care alerg, al ONU, al NATO, al UE! Am calculat că pentru fiecare drapel pe care-l ţin pierd cam 15 minute din timpul pe care aş putea să-l scot. Nu contează! Eu am dus mereu cu mine mesaje de pace în toată lumea, de la Boston pînă la Moscova, de la Budapesta pînă la Dubai!", va povesti la final nea Roşu.

Şi cu o undă de umor: "Au înlemnit prietenii cînd au auzit că vreau să fug cu steagul României pe lîngă zidul Kremlinului, fiindcă era exact perioada cînd se stricaseră relaţiile cu Rusia. Dar am fost întîmpinat formidabil acolo şi-mi aduc aminte că am trecut la un moment dat pe lîngă curtea unei biserici, de unde cîteva măicuţe au început să strige «România, România». Pentru mine, drapelele sînt ca o pradă de război, le urc pe toate pe catarg!".

Un ceai, o altă viaţă
Între timp, firul concurenţilor începe să se rărească, cei cu suflu iau avans, iar alţii, aflaţi chiar la primul maraton, îşi ridică deja întrebarea: mai pot? Punctele de alimentare le mai dau o undă de energie, un ceai cald echivalează cu o nouă viaţă, precum la jocurile pe calculator. Prin Rîşnov, trecătorii îi aplaudă, îi încurajează, ba chiar o grăsunică simpatică, purtînd în spate un ghiozdan doldora, o ia la goană cîteva sute de metri alături de doi participanţi. Uff, e cam naşpa! Mai ales că trebuie să ocoleşti şi cîte o căruţă, iar de acum un pas în plus înăspreşte înzecit suferinţa.

Cei mai experimentaţi scot din buzunare gelurile vitalizante, gata să-i împingă mai departe. "Au un gust dulceag, sînt amestecuri concentrate de fructe şi minerale care te energizează. Ţin locul cam la patru-cinci mese normale ca şi consistenţă a hranei", explică omul care avea să învingă în Maratonul Zăpezii, Florin Simion. Şi el, şi ceilalţi colegi de traseu resimt tot mai pregant oboseala, iar halucinaţiile riscă să devină realitate.

Şi asta nu e tot, căci, acum, un maraton pe zăpadă e infinit mai stresant. Nu te joci cu frigul, organismul cedează mai repede, deplasarea devine mai anevoioasă, gheaţa te obligă să stai permanent încordat, iar riscul accidentărilor creşte. Noroc că, atunci cînd intri în cetatea Rîşnovului, după o pantă blestemată, prin pădure, te întîmpină la porţi un cavaler medieval, cu o sabie la brîu şi o suliţă sprijinită în nămeţi. Mai te destinde o vorbă bună, mintea îţi mai fuge de la chinul ăsta blestemat, nu mai stai să-ţi verifici ritmul tot mai sacadat al răsuflării.

"Ţi-am spus să nu faci «maraton» şi noaptea, în dormitor?"
"Hai, hai, hai, ţi-am zis să te odihneşti noaptea! Nu se poate să faci un «maraton» şi în dormitor!", vine o glumă de la tipul cu şubă şi pălărie. Un zîmbet e suficient pentru a-ţi mai face un avînt prin cetate. "Uneori, un set de aplauze sau privirea unui copil de pe margine îţi dă un impuls fenomenal, indiferent cît de vlăguit ai fi", se destăinuie Florin Simion.

Şi-napoi spre finish, cu ultimele resurse, uneori chiar la pas. "Se întîmplă să avansezi astfel mai repede decît alergînd, fiindcă pui în mişcare alte categorii de muşchi, care nu sînt atît de consumate", spune tot Florin Simion. Omul care, cînd trece de sosire, îngenunchează, sărută pămîntul, îşi face cruce şi se întinde apoi lîngă tricolorul purtat pe întinsul a jumătate din cursă. "A fost sărutul zăpezii. Ea ne-a chinuit, ea ne-a ajutat!". O medalie, o diplomă, un party cu foc de tabără şi un proţap sînt singurele cîştiguri palpabile, dar ele nu stau înaintea satisfacţiei de a mai fi bifat încă 42,195 km spre sufletul tău. Aaa, şi aşa, de final, cînd mai merge şi o glumă, contează şi că eşti mai tare ca Chuck Norris, care n-a alergat niciodată un maraton, nu?

"Nu există cursă la care să nu alerg cu un drapel al României în mînă. La Boston, am auzit atîtea ovaţii din partea copiilor de pe margine, «Romania and USA together», încît a trebuit să alerg pe partea opusă a autostrăzii, fiindcă efectiv nu mai auzeam"
Ilie Roşu, maratonist

31 de maratoane a alergat Ilie Roşu ducînd cu el drapelul României: e omul care a organizat şi Maratonul Zăpezii

6 ore, 19 minute şi 12 secunde a fost timpul înregistrat de ultimii trei clasaţi în Maratonul Zăpezii

0,8 morţi la 100.000 de participanţi e rata accidentelor fatale în cursele de maraton, potrivit studiului publicat de un cardiolog american

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează