Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


SUPERREPORTAJE    •   SPECIAL

Partea a II-a a poveştii românului medaliat cu argint olimpic la tir şi ajuns interpret de Operă: "Băi Roşca, cine eşti tu să crezi în Dumnezeu?"

Podiumul la Mexico '86: argint pentru Marcel Roşca (primul din dreapta) în proba de pistol viteză.

Articol de — Cristi Preda (foto) Sambata, 31 Martie 2012

Devenit şi un solist de muzică uşoară cunoscut în epocă, lui Roşca, 68 de ani, i-a fost condiţionată prezenţa la Olimpiade de intrarea în PCR. A refuzat: "Aş fi făcut compromisul, dar n-am putut să renunţ la credinţa mea şi a mamei"



Puştiul care în copilărie umbla cu un pistol furat şi şterpelea muniţie de la cursurile de tir, visînd să înlăture comuniştii, a devenit un sportiv de talent. La 19 ani, Marcel Roşca ratează la Tokyo '64 medalia olimpică la pistol viteză, din cauza unei arme "modificate misterios", după care îşi rupe clavicula într-un grav accident de maşină. În mai 1965 revine însă miraculos, cu un nou record naţional!  "Visam medalia olimpică la Mexico '68, nu-mi imaginam că voi pierde aurul pentru o femeie şi că-mi voi împlini visul cîntînd într-o operă din Germania!"

CITEŞTE AICI PRIMA PARTE A POVEŞTII LUI MIRCEA ROŞCA

Premiat de Grace Kelly şi "măsluit" de ruşi
La 21 de ani, sportivul obţine rezultate uimitoare după perioada de repaus: cu lotul naţional cîştigă Campionatul European şi, a treia oară consecutiv, Cupa Latină la Montecarlo! "Prinţul Rainer III de Monaco şi Grace Kelly ne-au înmînat cupa din aur masiv de 18 carate, care cîntărea peste 2 kg! Seara, colegul Tripşa îmi spunea: nu putem să tăiem naibii cu bonfaierul mînerele cupei, să ne rămînă nouă!?"

Anul următor, în 1966, România atacă pe cai mari "mondialele" de tir de la Wiesbaden, Germania. "Am tras ultimul, trebuia o prestaţie aproape perfectă ca să luăm aurul, şi mi-a ieşit!", aminteşte Marcel. Chipul i se înnegurează: "Vreo 20 de minute ne-am bucurat. Sovieticii ieşiseră pe 2 şi au făcut contestaţie, «fraţii mai mari» n-acceptau: au cerut la verificare ultima ţintă şi au lărgit gaura glonţului, de 6,55 mm, ca să ne descalifice. Atunci nu exista tehnologie, se verifica la lupă! Ni s-a transmis: acceptaţi baraj sau locul 2? Am pierdut barajul şi am plîns de m-am cocoşat".

7 zile de interogatoriu
Episodul german n-a însemnat doar ratarea titlului mondial. Ci probleme la care Roşca nici nu gîndea: "Am ochit un Opel Kapiten second-hand, vechi de zece ani, dar minunat! Vînzătorul mi-l dădea la sfert de preţ, fusese maşina fiului său care murise". Greu de adus în România comunistă o maşină, dar colegii l-au convins: "«O cumperi, vine cu trenul şi rezolvi în ţară». În lot era şi Gheorghe Sencovici, tatăl lui era ministrul Industriei, în casa lor am auzit prima oară un ministru înjurîndu-l pe Ceauşescu!"

În ţară, Roşca a fost chemat la Miliţia Economică. "Am crezut că-i vorba de Opel, auzisem la Bucureşti: «Băi, eşti nebun!? Nici Ceauşescu n-are maşină cu genţi albe!»". Timp de o săptămînă, 14 ore pe zi, sportivul a fost interogat pentru... tăinuire! "Întrebau la nesfîrşit: ai fost, ai văzut, cînd antrenorul federal Petre Cişmigiu a schimbat 30.000 de dolari? O nebunie, suma era fabuloasă!". Consecinţele: în august 1966, Roşca e suspendat un an din viaţa sportivă!

De pe scena teatrului, şef la Circulaţie!
"De interogatorii ştia doar Ştefan Petrescu. Cred că el m-a scăpat doar cu excluderea, prin şefii de la Dinamo", explică azi artistul. În pauza forţată, Petrescu îl pregăteşte separat pe Roşca, aşteptînd Olimpiada din '68. Numai că sancţiunea nu-şi împlinise toate efectele: "Tata n-a ştiut de săptămîna neagră cînd dădeam cu subsemnatul, nici de excludere. A făcut preinfarct cînd a auzit şi curînd a murit", mărturiseşte cu vocea tremurînd Marcel Roşca.

În 1968 termină Facultatea de Teatru şi e cerut de marele regizor Sică Alexandrescu la Teatrul Braşov, unde nu va ajunge însă: "Am cîştigat toate concursurile de selecţie pentru Olimpiadă, în Italia, Spania şi RFG, iar la întoarcere, pe aeroport, mă aştepta un colonel de Securitate. M-a felicitat şi mi-a spus: «Aţi primit cinstea de-a fi ofiţer în MI!». Cum, că eu mă duc actor la Braşov! S-a apropiat de urechea mea şi mi-a şoptit atît: «Uită!»". Astfel, "pe hîrtie, doar", dar pentru aproape zece ani, Marcel Roşca a fost prim-adjunct al şefului de la Circulaţie pe Capitală!

"Durerea în dragoste mi-a răpit aurul olimpic"
Dacă la Tokyo '64 a ratat podiumul olimpic cu un pistolul "modificat misterios" înaintea probei oficiale, la Mexico '68 Marcel Roşca a obţinut argintul în proba de pistol viteză. Pentru artistul de azi, există regretul ratării aurului: "La toate competiţiile dinainte Olimpiadei, în Spania, Italia şi RFG, l-am devansat e polonezul Zapedzki, învingătorul de la Mexico. N-am spus nimănui pînă acum de ce am ratat aurul: am plecat acolo dărîmat psihic!"

Logodit cu o actriţă romînă în vogă, Marcel Roşca cumpărase verighete: nunta, imediat după Olimpiadă. Cu o săptămînă înainte de Mexic, un coleg îi mărturiseşte: "Ştii cînd ai plecat la competiţie şi mi-ai spus să am grijă de ea? Ei bine...." Am încremenit. "Şi nu e totul: a mai fost şi cu altcineva!". Roşca a verificat şi s-a convins. "Am slăbit 6 kilograme în două zile. Nu eram bun de nimic. Numele actriţei îl evit, pentru că viaţa ei s-a împlinit ulterior".

Între PCR, visul olimpic şi credinţă
Amărăciunea din sport l-a întors tot mai adînc pe Marcel Roşca spre pasiunea dintîi, muzica: a devenit solist de muzică uşoară cunoscut în epocă. Primul cu 10 pe linie la "Steaua fără nume", varianta "X-factor" a României comuniste: "Am cîntat la aniversările lui Ceauşescu, dar nu era ce-mi doream, eu voiam operă: nu-i uşor să te trezească un telefon în zori şi să pleci la Neptun, unde, în vila de protocol, te aşteaptă Ghaddafi să faci atmosferă".

Doar rezervă la Olimpiada de la Munchen 1972, pentru Marcel Roşca medaliile în sport au început să valoreze tot mai puţin: "N-am trădat tirul, am luat argint individual şi cu echipa la Europele de la Plzen '69, argint la Mondialul din '70 şi bronz la cel din '74, numai că visul Olimpic nu mă lăsa să dorm". Iar următoarea şansă, JO Montreal '76, i-a fost furată: "Fentasem de zeci de ori intrarea în PCR, dar nu mai aveam cum. Am fost condiţionat. Şi am refuzat! Am spus clar: Da, accept, însă vreau să scriu la final: "DAR CRED ÎN DUMNEZEU". S-au uitat chiorîş la mine, iar unul a urlat: «Băi, Roşca, cine eşti tu să crezi în Dumnezeu?». Nu puteam altfel, mama mea stătuse nopţi întregi în genunchi, în faţa Bisericii Sf. Vineri, care urma să fie dărîmată".

Fără paşaport, Roşca a ratat Olimpiada. Şi de atunci sportul s-a înnegurat în sufletul său, iar fuga din ţară a devenit supravieţuirea luminoasă.

"Înainte de Mexico '68 ni se promiseseră bani şi o Dacie pentru medalii. La întoarcere, doar bani, «ţara avea datorii». Am vrut să nu ne prezentăm la întîlnirea cu Ceauşescu, dar colegului Ion Drîmbă, care obţinuse aurul la floretă, i s-a spus în faţă: «De unde vrei glonţul? Din stînga, sau din dreapta?» Şi ne-am dus" (Marcel Roşca)

3 este numărul Olimpiadelor la care a participat Marcel Roşca, la proba de pistol viteză (Tokyo '64, Mexico '68 şi Munchen '72)

4 ani a fost sportivul interpret al Operei Române, din 1980 pînă în 1984, cînd a fugit în Germania

"Nici o medalie nu şterge din gură amarul zilelor"

Înaintea Festivalului de muzică uşoară Mamaia '84, unde era în juriu, Marcel Roşca ajunge în Berlinul de Vest.

Solist şi al Operei din Bucureşti între 1980 şi 1984, fostul sportiv se stabileşte în RFG după ce cu doar cîteva luni înainte îi cîntase dictatorului comunist coreean Kim Jong Il!

- Între 1980 şi 1984, Marcel Roşca la Opera Română: sute de spectacole, Geronimo din "Căsătoria Secretă", "Nunta lui Figaro", reprezentaţii pe scena Balşoi Teatr din Moscova. Cînd s-a evaporat poligonul?
- Cînd am înţeles că nu mai pot face performanţă fără să fiu comunist, în 1976. Cei din MI voiau să rămîn în sport, ca antrenor, dar am cîştigat concursul pentru postul de solist la Opera din Bucureşti. N-a fost uşor, multă vreme am fost plătit cu salariu de stagiar! Eram un intrus, veneam de la pistol viteză, pe scena supremă a operei româneşti.

- Aveaţi totuşi glorie, prieteni, o situaţie nu tocmai de lepădat, presupun.
- În aparenţă. Părinţilor fuseseră frînte carierele, eu eram împiedicat să fac ce-mi dicta libertatea interioară. Spre exemplu, am fost invitat în 1982 să cînt în RFG, spectacolul "Don Carlos". Au făcut şedinţă la Operă, să mă certe, că vreau plecări deşi am doar doi ani în Operă. Mai mult, eram sub observare. Am găsit aparate de ascultat în apartament, discutam cu mama prin bileţele despre emisiunile de la "Europa Liberă". Aveam pete maronii pe obraz, nu puteam trăi şi dormi într-o lume care evolua aşa. Nici o medalie nu şterge din gură amarul zilelor acelea.

În primăvară la Kim Jong Il....

- Care e povestea plecării?
- Am încercat în primăvara lui 1984: turneu internaţional de 3 săptămîni în Coreea de Nord, unde i-am cîntat lui Kim Jong Il, apoi 3 săptămîni în China. Urma încă o lună în Filipine, la dictatorul Ferdinand Carlos, prietenul lui Ceauşescu. Din Filipine puteam să fug, însă, ghinion! S-a contramandat, începuse revolta în Filipine.

- Eraţi hotărît să fugiţi?
- Da. De la un ofiţer MI am aflat că urma să fiu arestat în curînd, devenisem problematic. Aşa că am făcut rost de o invitaţie la un concert la Berlin, printr-un amic neamţ care avea o firmă de impresariat artistic. Trebuia să cînt în ţară, de "23 August", dar m-am dat răcit. Am obţinut 3-4 zile de concediu de la conducerea Operei, viză pentru spectacol şi mi-am pregătit terenul. Urma să fiu în juriu la Festivalul Mamaia, aveam şi un recital, aşa că mi-am cumpărat haine de scenă, am făcut rezervări la hotel, ba chiar am stat şi cîteva nopţi la coadă la benzină, vezi-Doamne, pentru drumul la mare! :)

.... toamna, în Lumea Liberă

- Şi, clasic, din Berlinul de Est în cel de Vest?
- Exact. Aveam cunoscuţi în lumea operei, am mers la audiţii la Lubeck şi Essen, dar ambele Opere îmi ofereau contract abia peste un an, adică din 1985! Am avut însă noroc: la opera din Gelsenkirchen era un loc liber, un artist polonez se îmbolnăvise grav. Aşa că am cîntat un an acolo, apoi am ajuns la Essen.

- Comparaţie între palmaresul ca sportiv şi cel ca artist?
- Imposibilă :) Am cîntat în Germania în peste 2000 de concerte şi spectacole, avînd cam 70-80 pe stagiune. Nu pot să fac legături acum între pistol viteză şi operă, din fericire a reuşit viaţa mea mai bine ca mine.

Comentarii (6 ) Adaugă comentariu

acsorm  •  08 Aprilie 2012, 23:31

Postat de brod pe 31 Martie 2012, 11:40

aparuse, cumva concurentul numit tandarica?!...

TATA, NU E CORINA, CHIAR DACA ERA FOARTE FRUMOASA SI ESTE INCA.

acsorm  •  08 Aprilie 2012, 23:29

Postat de spivak pe 31 Martie 2012, 15:01

Poveşti de adormit copiii. ”Visa să-i înlăture pe comunişti”... Nu zău, de aia s-a făcut dinamovist? Vroia cică să scrie pe cererea de intrare în PCR că el ”crede în Dumnezeu”. De ce, era nebun?? A fost anchetat cu cruzime... şi pe urmă a fost 10 ani prim-adjunct la Miliţie! (Dar ”numai pe hârtie”, sigur că da.) Tov. Roşca miroase a Secu de la 3 kilometri. I-au rămas epoleţii cusuţi pe piele.

SA TRAITI TOV. COLONEL! AVETI DREPTATE DAR NUMAI DACA VA UITATI IN OGLINDA.

spivak  •  31 Martie 2012, 15:01

Poveşti de adormit copiii. ”Visa să-i înlăture pe comunişti”... Nu zău, de aia s-a făcut dinamovist? Vroia cică să scrie pe cererea de intrare în PCR că el ”crede în Dumnezeu”. De ce, era nebun?? A fost anchetat cu cruzime... şi pe urmă a fost 10 ani prim-adjunct la Miliţie! (Dar ”numai pe hârtie”, sigur că da.) Tov. Roşca miroase a Secu de la 3 kilometri. I-au rămas epoleţii cusuţi pe piele.

Vezi toate comentariile (6)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
paykasa - paykasa kart