Povestea unui fotoreporter român de la gsp care a lăsat fotbalul din Liga 1 pentru fotbalul american » Aroma Americii

Cătălin Abagiu a avut parte de experienţa vieţii cînd a primit o bursă de studii în State.



"Încă din liceu am vrut să fac jurnalism, să fiu reporter de presă scrisă. Cu fotojurnalismul am făcut cunoştinţă abia în al doilea an de facultate", începe Cătălin Abagiu.

În vîrstă de 30 de ani, fotoreporter al Gazetei Sporturilor, el a cîştigat în perioada 2007-2009 o bursă Fulbright Junior pentru Masterat la cea mai veche şcoală de jurnalism din lume: Universitatea din Missouri, înfiinţată în 1908.

La finalul programului în cadrul căruia a făcut şi stagiu de pregătire la mai multe ziare, a revenit în ţară cu condiţia de a nu se întoarce vreme de doi ani pe teritoriul SUA, conform regulilor Fulbright.

"Nu mi-am adus multe lucruri cu mine din Statele Unite, iar aceste bucăţi de hîrtie îmi sînt foarte dragi". Răsfoieşte ziarele unde a publicat. Inclusiv Wall Street Journal. Şi rememorează un mod de viaţă diferit plus zilele şi nopţile în care a continuat să-şi facă meseria.

"Nu îmi mai e ruşine să fotografiez nunţi"
- Cătălin, ai plecat artist şi te-ai întors un om care mi-a zis că "nu e ruşine să faci poze la nunţi".
- În America am învăţat cîteva lucruri pe care poate nu le realizam înainte, cum ar fi că nu e nici o ruşine să munceşti. Mari fotoreporteri americani îşi fac banii din nunţi, acţiuni private sau fotografii comerciale şi continuă jurnalismul din pasiune.


"Lucrînd la Gazetă, am călătorit mult, aşa că pot spune că americanii sînt probabil cei mai calzi şi deschişi oameni cu care am avut de-a face"

- Cum trebuie să fie o poză făcută în Statele Unite?
- Nu există reţeta perfectă, dar acolo se pune mult accentul pe povestea din spatele imaginii. Că tot vorbeam de nunţi, fotograful care acoperă evenimentul merge acolo ca la un subiect de presă. E mereu atent la momentele şi personajele cheie, urmăreşte să spună o poveste în imagini. Să surprinzi momentul, asta ţi se cere.

"Hrăneşte bestia!"
- Care este rolul fotojurnalistului acolo?
- Fotojurnalistul este un reporter cu o cameră în mînă. În plus, nu trebuie să-ţi lipsească pixul şi carneţelul sau reportofonul. Ai aceeaşi sarcină ca un reporter, să găseşti poveşti, să generezi conţinutul ziarului. Îmi zicea unul dintre editorii cu care am lucrat: ziarul este un monstru care trebuie hrănit zilnic. <You gotta feed the beast!>.

- Asta înseamnă că el merge pe cont propriu la subiecte?
- De cele mai multe ori, da. Foarte rar fotojurnalistul este însoţit de reporter. Asta pentru că reporterul pune deseori întrebări stînjenitoare, caută informaţii, pe cînd fotoreporterul încearcă să ia parte la viaţa subiectului.

"Incredibil cîte sporturi fac"
- Ai fost la vreo acţiune de tip paparazzi?
- Unde am fost eu nu există aşa ceva. Din contră, se ţine mult cont de respectul pe care trebuie să i-l acorzi "subiectului". Nu încerci să-l faci să arate bine, dar nici nu cauţi intenţionat să-l surprinzi în ipostaze care-i lezează demnitatea. Un alt lucru, orice "subiect" fotografiat, trebuie intervievat. Abordezi persoana, îi ceri numele, vîrsta şi îi ceri o declaraţie referitoare la evenimentul la care ia parte.

- Sportul?
- Sportul e foarte important, iar ziarele iau foarte în serios competiţiile la nivel de liceu. Americanii fac sport la şcoală, nu la cluburi. Incredibil cît de multe sporturi au şi fac! Clădirea liceelor este înconjurată de terenuri, săli de sport.

"Dintre elevii pe care îi instruiesc în licee vor fi selectaţi viitorii jucători profesionişti din NBA, NHL, NFL"

- Fotbalul european e dezvoltat la acest nivel?
- Este un sport aflat în plină expansiune în America din cîte am auzit. Surprinzător e că am văzut mai multe fete jucînd. Şi nu se descurcă deloc rău.

Sărutul bucăţilor de hîrtie
- O amintire sportivă.
- O zi de 1 ianuarie m-a prins, la ora 11 dimineaţa, la un meci de fotbal american între două colegii, cu 50.000 de oameni în tribune. La început mi-a fost greu să înţeleg regulile jocului, dar am avut şansa şi inspiraţia să prind o poză care a intrat chiar pe pagina 1, cu un puşti care săruta în aer bucăţile de hîrtie colorată ale victoriei echipei sale.

- Ce-i face atît de pasionaţi de sport?
- Spiritul de competiţie în care-şi cresc copiii, spirit pe care-l păstrează apoi intact toată viaţa.

"Ca şi stagiar, cîştigam cît să duc un trai decent. Aveam o maşină pe care în România aş fi numit-o <hîrb>, dar m-am descurcat"

- Cum ai regăsit România?
- Încerc să mă reintegrez aici, de fapt, să mă reobişnuiesc cu lucruri de care am stat departe timp de trei ani.

- Rămîi sau te întorci în America peste doi ani?
- Mi-aş dori să revin acolo, dar nu vreau să zic că nu voi găsi ceva aici de care să mă simt legat. E bine să ai un plan în viaţă, dar trebuie să fii conştient că nu poţi controla tot ce se întîmplă.


Poze de familie
Fotoreporterul a lucrat şi la un proiect desfăşurat pe durata a trei luni şi în care a surprins mai multe imagini cu o familie care aştepta un copil. "Am cunoscut-o pe Amy Kay la o biserică unde făceam poze. Era pastor şi aştepta un copil. I-am propus să fotografiez cîteva momente din viaţa ei, inclusiv naşterea. Mă bucur că a fost de acord pentru că e un mare privilegiu să asişti la venirea pe lume a unui om", spune Cătălin.