SUPERREPORTAJE   •   

SPECIAL

Primul român în Myanmar » Povestea experienţei exotice trăite în Asia de antrenorul Leonida Nedelcu

 
de Justin Gafiuc   •   15 Februarie 2012
 

Într-un templu budist din capitala Yangon, alături de un preot și de impresara lui, indonezianca Ratna Mustika

Fostul atacant al Timişoarei din anii '80 stă acum pe banca lui Zwekapin United, cu care e pe ultimul loc după şase etape, fără nici un punct! Pentru a-i deosebi pe jucătorii săi din lot, care "seamănă incredibil între ei", i-a botezat cu numele unor vedete din fotbalul internaţional.

 

Are 59 de ani şi, ca antrenor, e un globe-trotter. A lucrat în Maroc, Siria, Arabia Saudită, Senegal, Maldive. Adică locaţii pe care mulţi le-ar lua în calcul doar ca destinaţii exotice de vacanţă, nu spre a-şi alege locul de muncă.

Iar acum, de la începutul anului, Leonida Nedelcu, personajul îndrăgostit de drumurile lungi şi experienţele bizare, a ajuns tocmai în îndepărtatul Myanmar, enigmaticul teritoriu întins pe suprafaţa a trei Românii. E primul român în fotbalul din cea mai mare ţară din sud-estul Asiei, prinsă în triunghiul India - China - Thailanda, cu 2.000 km de coastă la Oceanul Indian. Şi pusă din '62 sub conducerea autoritară a unei junte militare, o dictatură a generalilor aşezată sub embargo economico-financiar de comunitatea internaţională.

Campionat cu 14 echipe, nu retrogradează nimeni!
Fostul atacant al Timişoarei din urmă cu peste trei decenii, coleg de trupă cu Păltinişan, Dembrovschi şi Anghel, stă pe banca lui Zwekapin United, o echipă înfiinţată abia în 2010: cel mai nou club din liga Birmaniei, denumirea engleză a ţării, aflată sub ocupaţie britanică pînă în '48.

E un campionat cu 14 formaţii, din care nu retrogradează nimeni! Liga s-a născut în forma actuală doar în 2009, cînd guvernul a permis înscrierea în întrecere şi a echipelor private. Alături de cele controlate şi susţinute de stat, majoritatea plasate în fosta capitală Yangon (Rangoon), port vital în vechile rute oceanice imperiale dintre Calcutta şi Singapore.

"Fotbalul de aici e ce jucam noi prin '68-'69"
Aici, în cel mai mare oraş al Myanmarului, cu o populaţie de 4,3 milioane de locuitori, dublu faţă de Bucureşti, s-a aventurat şi Leonida Nedelcu. "Zwekapin e un club patronat de un tip care are nişte fabrici de mobilă. Iar fotbalul e cam ce jucam noi prin '68-'69, la începuturile mele, cînd, junior fiind, îl înfruntam pe Dobrin", povesteşte Lonea, de la peste 7.000 km distanţă de România.

Îşi caracterizează echipa "ca un fel de Mioveni, fără mari pretenţii şi cu buget limitat". Dovada: şase înfrîngeri în primele şase etape, doar două goluri marcate, ultimul loc în clasament. Finanţele? "Cluburile importante dau salarii lunare de cîte 15.000 - 20.000 de dolari, iar cei mai mici nu depăşesc 3.000 - 4.000 de dolari. Dar primele se învîrt la Zwekapin între 1.000 şi 5.000 de dolari".

"Ferească-mă Sfîntul de vreo tocăniţă de cîine!"
Locuieşte la hotel de patru stele şi a evitat să o aducă alături pe soţia sa, deoarece condiţiile sînt mai speciale: "Se obţine foarte greu viza, trebuie să fii foarte atent la mîncare să nu nimereşti peste vreo tocăniţă de cîine, cum am văzut la cineva în farfurie, şi nici nu voi petrece probabil mai mult de un sezon în Myanmar. Cu hrana mă descurc însă destul de bine, dar nu mai ştiu care-i gustul pîinii de cînd sînt în Yangon. Am asigurate trei mese pe zi la hotel, orez şi peşte din greu, uneori cartofi prăjiţi şi porc. Totul se prepară extrem de condimentat. Doar dimineaţa mă salvez cu miere şi lapte!".

Fotbalişti cu figuri identice. "Am rămas blocat!"
Cu jucătorii s-a acomodat imediat şi a găsit căi de comunicare inedite: "Am rămas blocat la început, fiindcă toţi seamănă incredibil între ei. Şi au nume imposibil de pronunţat. Aşa că i-am botezat pe loc Messi, Ribery, Hagi sau Zidane, fiecare s-a obişnuit cu «noua» lui identitate şi ne înţelegem acum foarte bine. Mă mai ajută la traduceri şi brazilianul Leandro, unul dintre cei trei străini pe care-i am la echipă. Mai sînt doi africani, un nigerian şi un camerunez. Ne descurcăm în engleză şi-n birmaneză, cu ajutorul unui translator local".
Nedelcu a mai descoperit încă o bizarerie în Myanmar: cele 8 formaţii din Yangon dispută meciurile pe un singur stadion de 40.000 de locuri, ocupat cam pe jumătate la derby-uri. În etapa a doua, cînd a jucat în deplasare cu actualul lider KBZ (0-2), a trebuit însă să experimenteze şi altă reţetă: 1.700 km parcurşi cu autocarul în două zile, prin munţi, şi meci disputat, sufocant, la 3.800 m altitudine!

"Mi-au dat un «body-guard» de 1,55 metri de m-a bufnit rîsul"
Nu i-au lipsit însă nici momentele haioase: "La al doilea antrenament, m-am dus la centrul terenului, am făcut două echipe şi mă mişcam ca să arbitrez. M-am trezit lîngă mine cu un tip din conducere, care alerga înnebunit cu umbrela deasupra capului meu ca să mă protejeze de soare! Şi încă una: în primele zile, a venit la hotel un băiat care a zis că va fi body-guard-ul meu, desemnat de club. M-a bufnit însă rîsul, fiindcă omul nu ştiu dacă era mai înalt de 1,55 m! Închipuiţi-vă cum arăta alături de cei 1,85 metri ai mei!".

Medicul care vindecă doar cu apă
Dar asta n-a fost tot: "M-am interesat de ce n-avem doctor la echipă şi m-au întrebat la ce ne trebuie! A venit pînă la urmă unul, care nu sînt sigur nici acum că e medic. Fuge pe teren de rupe pămîntul cînd cade cîte un jucător, are în mînă doar un bidon cu apă, îi dă un jet celui accidentat şi apoi se întoarce pe bancă. Noroc că fotbaliştii nu prea se lovesc aici, sînt foarte prevăzători, nu e ruperea şi agresivitatea din Europa".

Şi, pînă la urmă, ce are de gînd? "Să-mi văd de contract pînă la capăt în Myanmar, fiindcă oamenii de aici şi-au pus multe speranţe în mine şi nu vreau să-i dezamăgesc. Totul e să nu terminăm ultimii în campionat! Glumesc! Şi dacă voi duce unul sau doi puşti în echipa lor naţională, va fi minunat! Apoi, sincer, mi-ar plăcea să lucrez în Indonezia". E clar, Lonea rămîne supusul provocărilor extreme!

"Am văzut în Yangon imagini pe care le ştiam doar de la televizor: maşini foarte vechi, cu volan pe dreapta şi trafic tot pe dreapta, nenumărate biciclete şi autobuze pline ochi, cu oameni care circulă ţinîndu-şi picioarele pe afară. Dar nici un cerşetor!" (Leonida Nedelcu, antrenor Zwekapin United)

"Birmanezii sînt foarte respectuoşi. Se apleacă de fiecare dată în faţa ta înainte de a vorbi şi, la fotbal, rareori vezi cîte o accidentare. Au un respect total faţă de adversar" (Leonida Nedelcu, antrenor Zwekapin United)

"Am cea mai tînără echipă din campionat. Sînt şase titulari de 18 sau 19 ani, unii aflaţi la loturile naţionale. Dar mie mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu mînjii, mă consideră aici ca pe un tată" (Leonida Nedelcu, antrenor Zwekapin United)

Ruta urmată spre Myanmar: Bucureşti - Singapore - Djakarta - Kuala Lumpur - Yangon

10.000 de dolari pe lună e salariul estimativ al lui Leonida Nedelcu în Myanmar

172 e locul ocupat de Myanmar în clasamentul FIFA la zi

CV - Leonida Nedelcu
Data naşterii: 14 august 1952
A jucat la Gloria Buzău ('72-'74), FC Galaţi ('74-'75), U Craiova ('75-'76), UTA ('76-'79), Poli Timişoara ('79-'82), FC Bihor ('82-'84), Strungul Arad ('85-'87), CFR Timişoara ('87)
Meciuri/goluri în prima divizie: 219/77
Meciuri/goluri în cupele europene: 7/1
Meciuri/goluri la echipa naţională: 1/0
A cîştigat Cupa României cu Poli Timişoara ('80), echipă cu care a eliminat apoi pe Celtic Glasgow din Cupa Cupelor (1-2, 1-0)
A antrenat Gloria Buzău, Poli Iaşi, Laminorul Roman, Arieşul Turda, FCM Tîrgovişte, formaţii din Maroc, Siria, Arabia Saudită, Senegal, Maldive

Altfel despre Myanmar
- conducerea ţării se află în mîinile unei junte militare, preşedintele actual al ţării, ales în 2010 în cadrul unui scrutin extrem de contestat, fiind generalul Thein Sein
- în '89, ţara şi-a schimbat oficial versiunea engleză a numelui din Burma în Myanmar, împreună cu schimbarea denumirii multor localităţi
- a fost iniţial un regat independent, dar, invadată de Imperiul Britanic, a devenit parte a Indiei pînă după Al Doilea Război Mondial
- laureată a Premiului Nobel pentru pace ('91), Aung San Suu Kyi e un simbol al luptei pentru libertate al poporului birmanez: în prezent e arestată la domiciliu de guvernul din Myanmar
- U Thant a fost unul dintre cei mai respectaţi preşedinţi ONU, organizaţie în fruntea căreia a avut două mandate ('61-'71)
- nu există justiţie independentă, iar opoziţia politică împotriva guvernului militar nu e tolerată
- limba birmaneză este una de origine sino-tibetană
- are o suprafaţă de 678.500 km2 (aproape jumătate sînt păduri): a 40-a ţară din lume
- populaţia numără 54 milioane de oameni: locul 24 pe planetă
- religia majoritară e budismul (89%)
- rată mortalitate: 8 decedaţi la mia de locuitori (locul 97 în lume)
- speranţa de viaţă: 65 ani
- a înregistrat peste 18.000 de morţi din cauza SIDA: locul 17 în lume
- rata de inflaţie: 7,7 % (locul 185 în lume)
- ocupă locul trei în privinţa producţiei ilicite de opium
- 12% din veniturile ţării provin din turism: buget alocat domeniului ajunge la circa 200 milioane USD pe an
- ocupă locul 19 în lume la forţa de muncă, înaintea Marii Britanii (20), Franţei (21) sau României (52)
- resursele de gaze naturale o plasează pe locul 24 în topul mondial al exportatorilor, peste Iran (25), Emiratele Arabe (26) sau Turcia (40)
- Kyaw Ko Ko, 19 ani, a fost desemnat cel mai bun jucător din Myanmar în 2011: el ar putea deveni primul fotbalist din această ţară care prinde un contract în Europa, fiind dorit de Nurnberg şi Queens Park Rangers

 
Comentarii (1)
transilvano  (337 comentarii)
fain articolul ! Multa bafta si succes pt NEDELCU !
15 Februarie 2012, 16:17   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand afacere la cheie
vand afacere la cheie, franchiza bijuterii argint(deosebite!), ceasuri si accesorii, mobilier de lux pentru expunere bijuterii(inclusiv display), stoc marfa compus din bijuterii argint, ceasuri, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 45.000,00 EUR
TRANSPORT MARFA 0756566269
Transport orice tip de marfa la orice destinatie program non-stop utilitara descoperita 4.2x2.1m preturi fb ajutor incarcare descarcare.
Cluj/Cluj-napoca - pret 1,00 RON
Sejur Austria, 3*, demipensiune, 2 adulti+2 copii
Vand excursie in Austria, statiunea Zell Am See, la 130 km de Salzburg, hotel de 3*, demipensiune, perioada 13-19 august 2012, 7 nopti. Pachetul contine cazare si masa pentru 2 aduti + 2 copii (unul ...
Constanta/Constanta - pret 525,00 EUR
Croitor
Atelier de Creatie, situat in zona Mall Vitan, cautam croitor/croitoreasa cu experienta pentru rochii de seara, conditii avantajoase de munca, program 8h/zi, 5 zile pe saptamana, carte de munca.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.500,00 RON
Dezapeziri/Decopertari Acoperisurile Caselor/Scolilor
In Perioada de Iarna NE OCUPAM DE: - Decopertari zapada de pe acoperisurile caselor sau a Scolilor/Liceelor. -Ruperea/Demontarea TURTURILOR de la strasila cladirii; sau din zona care poate ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V