Articol de Maria Andrieş - Publicat marti, 23 martie 2010 00:00
Coboară din taxi, după o scurtă negociere cu şoferul. Nici n-a coborît bine şi doi cerşetori mititei se agaţă de el. Îl prind fiecare de cîte un picior. "Mike! Mike! Ne dai, Mike?". Temwanjera nu se lasă impresionat. "Îţi dau dacă-ţi pui papuci la loc!".
Rupe un pic de română. Locuieşte în oraş, la zece minute de stadion, împreună cu soţia şi cei doi copii. În vară se împlinesc patru ani de cînd a venit la Vaslui. Atacantul din Zimbabwe a pierdut returul din cauza operaţiei la genunchi. Dar plănuieşte să mai joace "vreo cinci-şase ani fotbal, tot la Vaslui, de ce nu?".
"Distracţia e în familie"
Coboară din taxi, după o scurtă negociere cu şoferul. Nici n-a coborît bine şi doi cerşetori mititei se agaţă de el. Îl prind fiecare de cîte un picior. "Mike! Mike! Ne dai, Mike?". Temwanjera nu se lasă impresionat. "Îţi dau dacă-ţi pui papuci la loc!".
Rupe un pic de română. Locuieşte în oraş, la zece minute de stadion, împreună cu soţia şi cei doi copii. În vară se împlinesc patru ani de cînd a venit la Vaslui. Atacantul din Zimbabwe a pierdut returul din cauza operaţiei la genunchi. Dar plănuieşte să mai joace "vreo cinci-şase ani fotbal, tot la Vaslui, de ce nu?".
"Distracţia e în familie"
- Care-a fost prima impresie cînd ai ajuns la Vaslui?
- Un oraş mic, liniştit. Ştiam cîte ceva de la Marko Ljubinkovici, cu care am fost coleg în Serbia. Ştiam că e mic, dar asta nu mi se pare important, cît de mare e oraşul. Meseria ţi-o poţi face oriunde. Am venit să joc fotbal.
- Cum ţi se par oamenii de aici?
- Foarte drăguţi, oameni de treabă, prietenoşi. (Pauză de gîndire) De cînd sînt aici, n-am avut probleme cu ei, nici un fel de probleme.
- Dar despre bucătăria moldovenească ce părere ai?
- A, nu, cu asta am probleme! Nu m-am putut obişnui. Se mănîncă cu totul altfel decît la noi. Am văzut cum e
mîncarea în Serbia, seamănă cu a voastră, dar cred că a voastră e mult mai bună. Însă mie tot nu-mi place.
- Nici sarmalele?
- Nici. Dar mămăliga da, facem şi noi ceva în genul ăsta.
- Eşti primul stranier care nu se dă în vînt după sarmale.
- Se poate. Îmi găteşte soţia mea mîncarea ca acasă. Numai cînd sînt în cantonament mănînc româneşte.
- Găseşte ingredientele pe aici?
- O, da, ingredientele sînt aceleaşi, dar gătim carnea altfel.
- Cu frigul din România cum te împaci?
- Joc de şapte ani în Europa de Est, sînt obişnuit. La început a fost tare greu, cînd eram în Serbia.
- De distrat, cum se distrează fotbaliştii aici?
- Distracţia? Distracţia e numai în familie. Nu simt lipsa cluburilor sau a barurilor, nu e genul meu. Sînt prieten cu toată lumea de la club, dar ne întîlnim numai la antrenamente şi la meciuri. Îmi place să merg la cumpărături cu familia, în mall.
"Nu-şi permit toţi şcoala"
- Cum te-ai apucat de fotbal?
- Am jucat întîi la şcoală, apoi la un club din Division One, divizia a doua la voi. Am promovat în Premier League şi am fost transferat la un club mare. De acolo în Europa, în campionatul sîrb.
- Cum e viaţa în Zimbabwe?
- Complicată. Avem două partide politice care se luptă între ele. Unul e al preşedintelui, Mugabe, cred că aţi auzit de el, are 86 de ani. Celălalt e al premierului. Preşedintele zice într-un fel, premierul se opune. Nu merge nimic. Mîncarea e scumpă şi se găseşte tot mai greu. Celelalte ţări ne promit că ne dau alimente, cu condiţia să scăpăm de Mugabe. "Orice vreţi voi vă dăm, numai daţi-l jos!".
- Fotbalul e un sport popular, la fel ca la noi?
- Da, e chiar mai popular. Copiii joacă fotbal, prea mult fotbal. Şi se duc prea puţin la şcoală. Joacă fotbal cu gîndul să cîştige bani.
- La noi nu prea mai joacă, stau la calculator...
- Nu stau la calculator, pentru că n-au. Un computer e prea scump, nu-şi permite oricine. Nici şcoala nu şi-o permite oricine. Nu e gratis, ca aici.
- Chiar şi şcoala publică?
- Nu există nimic public în Zimbabwe. Totul e privat, e pe bani. Ca să ţii un copil la şcoală, plăteşti 25 de dolari americani pe an. Şi dacă ai mai mulţi copii, înseamnă foarte mult. Dacă te duci la spital, plăteşti consultaţia. Peste tot plăteşti.
- Care e salariul minim în Zimbabwe?
- Cam 100 de dolari americani pe lună. Dar lucrurile sînt mai scumpe decît aici. Pîinea, de exemplu, costă un dolar, benzina - un dolar şi zece cenţi... De fapt, benzina costă cam la fel...
- Ai fost la şcoală sau numai la fotbal?
- (Rîde) Am fost la şcoală, chiar am terminat-o.
"Va fi un Mondial frumos!"
- Ai o firmă de transport acolo, cum îţi merge?
- Destul de bine. Am autobuze pentru transportul în oraş şi între oraşe, cum ar fi între Vaslui şi Iaşi. Cu ce cîştig din fotbal, am reuşit să pun afacerea pe picioare. Şi să trimit bani şi familiei mele, şi familiei soţiei mele. Împreună cu un fost coleg, care joacă acum în Polonia, am construit şi o şcoală de fotbal, pentru juniori.
- Cum crezi că va fi Mondialul african?
- (se gîndeşte) Nebuni, criminali sînt şi acolo, ca peste tot. Dar cred că va fi un Mondial frumos, liniştit. De fapt, o să merg şi eu acolo! Am rude care locuiesc în Africa de Sud şi le-am rugat să-mi facă rost de bilete.
- Cu ce echipă ţii?
- Cu Brazilia, aş vrea să văd o finală Spania - Brazilia, cred că ar fi cea mai potrivită finală.
50 la sută dintre copiii din Zimbabwe au abandonat studiile după şcoala primară, în ultimii doi ani părinţii din Zimbabwe plătesc taxa şcolară şi în găini sau în produse agricole
