Articol de GSP - Publicat joi, 03 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 03 ianuarie 2013 14:15

Sergiu Nicolaescu a murit azi, la vîrsta de 82 de ani, în urma unei peritonite. Gazeta Sporturilor a stat de vorbă cu regizorul român într-un interviu eveniment, acordat anul trecut, în care Sergiu Nicolaescu a dezvăluit relaţia strînsă pe care a avut-o cu sportul. Mai mult de atît, cel mai prolific regizor al României a indicat modelele pe care trebuie să le aibă tinerii sportivi, de ce trebuie să se ferească atleţii şi care sînt valorile prin care sportul românesc poate reveni la nivelul din perioada comunistă.

GSP a selectat mai jos cîteva răspunsuri interesante din interviul cu Sergiu Nicolaescu:

... despre locul pe care l-a ocupat sportul în viaţa sa: "Sînt un sportiv bătrîn, care nu abdică. De la principii, de la muncă, de la luptă cu viaţa. Am făcut sport de mic şi-o să fac pînă la ultimul gong. Am făcut atletism, călărie, box, tir, rugby, eu am adus cascadoria în sportul românesc, formată din sportivi, nu din circari"

... despre talentele pe cale de dispariţie din sportul românesc: "An de an sînt tot mai dezamăgit, iar acum cred că ating punctul maximum de dezamăgire. Mă simt vinovat că am făcut Revoluţia! Da, da, aşa e. Nu mai sînt elite, nu mai este seriozitate, talentele sînt pe cale de dispariţie, cine vine din urmă?! Vedeţi dumneavoastră, nu reuşim să scăpăm de lepre, care sînt la toate nivelurile! Şi sportul dumneavoastră a pătimit mult, fiindcă doar banul mai contează, talentale sînt pe cale de dispariţie".

... cu ce echipă simpatiza: Mi-a plăcut Ripensia, pe vremea lui Pavlovici, Kotormany, Bindea, Dobay şi a altora pe care i-am uitat. Apoi mi-a plăcut şi Universitatea Craiova în perioada ei de glorie. Am fost rugbyst la Dinamo, normal că am ţinut şi cu această echipă, dar tot mai mult ţineam cu Steaua.

... despre cum arată fotbalul astăzi: E goana după aur! Unde mai găseşti elite? Unde, unde? Ca şi în alte sporturi, au dispărut generaţii de mari atleţi. Politicul de acum prăbuşeşte sportul şi, în special, futbolul. Doar banii mai contează, pentru unii.

CITEŞTE INTERVIUL INTEGRAL AICI!

Un altfel de Nicolaescu
- În timpul celui de-al Doilea Război Mondial fura obuze şi arme, fiind şi acum împătimit colecţionar.

- Ca adolescent, a vrut să se sinucidă de 3 ori! Şi-a pus pistolul la tîmplă chiar. "Mi-era lehamite de tot, probabil traumele războiului. Am apăsat pe trăgaci, dar nu a fost să fie!".

- Cei 4 ani de liceu i-a făcut doar în doi. A ajuns la 16 ani la facultate. "Am reuşit la trei: Belle Arte, Politehnică şi Marina Militară. Am ales-o pe ultima, visam să fiu marinar pe un vas militar. Şi-acum ştiu pe de rost toate bătăliile navale din istorie. Dar arestarea tatălui m-a determinat să renunţ la ceea ce visam".

- Căsătorit de 3 ori, maestrul mărturisea anul trecut în Libertatea: "Nu cred că am iubit vreodată! Deşi am avut multe legături amoroase, iar nemţoaicele au fost febleţea mea. Am fost un adevărat lup singuratic. Nici prieteni intimi n-am avut prea mulţi".

- Trebuia să regizeze filmul de succes Mihai Viteazu cu Richard Burton, Elizabeth Taylor, Charlton Heston, dar Ceauşescu a ordonat: numai actor români! "Aveam buget de 4 milioane de dolari în 1970, aş fi "ras" tot la nivel de încasări în acea perioadă, poate pelicula lua un Oscar", a comentat Nicolaescu.

- E regizorul român cu cele mai multe filme, 5, nominalizate la Oscar: "Mihai Viteazul", "Osînda", "Ciuleandra", "Noi, cei din linia întîi", "Orient Express".

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”