Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 15 octombrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 14 octombrie 2011 23:03
Foşti elevi ai celui mai valoros antrenor de handbal din România, Oprea Vlase, rememorează întîmplări hazlii din viaţa tehnicianului
Oprea Vlase s-a stins din viaţă joi dimineaţa, la 84 de ani. Antrenorul care a dus naţionala de handbal masculin a României de trei ori pe prima treaptă a podiumului la Mondiale, în 1961, 1970 şi 1974, e regretat de toată lumea. Foştii săi elevi, campionii mondiali Gaţu, Gruia, Penu, Ivănescu, Samungi, Radu Voina îşi plîng profesorul.
"Despre nea Nicu am numai cuvinte frumoase. A fost un profesionist, un om corect şi cinstit. Eu jucam la Steaua, el era antrenor la Dinamo, dar niciodată nu a făcut diferenţa. Eram unul dintre preferaţii lui. Mereu mă întreba. «Nu vrei, mă, să vii la Dinamo? Hai, că vorbesc eu!. Tocmai de aceea, cînd era supărat şi ne rupea la antrenamente, băieţii mă trimiteau să-l mai îmbunez un pic. Îl luam cu lugu-lugu, nea Vlăsică, şi-i trecea", a povestit Gruia.
Radu Voina, selecţionerul naţionalei feminine, îşi aduce aminte de cantonamentele din Poiana Braşov. "Era zăpada pînă la brîu şi ne scotea afară, la alergare. Era şi nea Nicu Nedef, dar el era mai greoi şi după noi se ţinea nea Vlase. El stabilea traseul. Pleca înainte pe pantă şi ne punea pe noi să-l aşteptăm. Numai că noi, atunci cînd nu se uita, o luam încet-încet după el, ca să nu avem mult de alergat. Săracu', întorcea capul şi ne vedea aproape. Iar alerga în faţă, să ne dea o distanţă mai mare! Dar de unde, noi nici nu transpiram. Ca să ni se ude tricourile, luam zăpadă şi ne frecam pe bluze", rememorează Radu Voina.
Azi, Oprea Vlase va fi condus pe ultimul drum la Cimitirul Sfînta Vineri din Capitală, de la ora 13:00.
Plonjoane în groapa cu nisip
Oprea Vlase e cel care a inventat antrenamentele individuale cu jucătorii. "Stătea ore întregi în sală. La un moment-dat ne-a scos afară şi interii trebuia să arunce din plonjon, deasupra gropii cu nisip. La final, aveam nisip şi în nas, şi în urechi, iar genunchii şi coatele erau roşii de parcă mersesem tîrîş pe ciment", îşi aminteşte Gheorghe Goran, campion mondial în 1970.
