GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  ATAC ÎN MANCHESTER

Primele reacții din lumea sportului în urma atacului din Manchester

Foto: Captură Twitter
Foto: Captură Twitter

Articol de GSP - Publicat marti, 23 mai 2017 10:00

22 de oameni au murit și alți 59 au fost răniți după ce două explozii au avut loc la finalul unui concert organizat la Manchester Arena, luni seara (detalii AICI).

Cluburile de fotbal din Manchester, dar și din afara Angliei, au început să transmită mesaje de susținere celor implicați în atac, prin intermediul rețelelor de socializare.

Manchester United, Manchester City, Ajax Amsterdam, dar și Vincent Kompany, Henrikh Mkhitaryan, Jesse Lingard și fostul fotbalist al lui United, Paddy Crerand, au publicat astfel de mesaje pe Twitter.

"Suntem profund șocați de evenimentele teribile care au avut loc noaptea trecută la Manchester Arena. Gândurile și rugăciunile noastre merg către cei afectați" - Manchester United

"Am aflat cu mare tristețe despre evenimentele teribile de la Arena. Suntem alături de toți cei afectați și de serviciile de urgență ale orașului" - Manchester City

"Din Amsterdam, cu drag către Manchester. Gândurile noastre sunt alături de victime și de apropiații celor afectați" - Ajax Amsterdam

"Aș vrea să exprim cele mai sincere condoleanțe către familiile victimelor. Este o zi tristă pentru minunatul oraș Manchester" - Vincent Kompany, fundașul lui Manchester City

"Fii puternic, Manchester! Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de cei afectați de atacul îngrozitor de azi-noapte" - Henrikh Mkhitaryan, mijlocașul lui Manchester United

"Gândurile și rugăciunile mele sunt cu toți cei afectați de atacul are avut loc seara trecută asupra acestui oraș frumos. Vom rămâne uniți în aceste momente întunecate" - Jesse Lingard, mijlocașul lui Manchester United

"Rugându-mă pentru victime, pentru cei răniți și pentru familiile lor din orașul meu" - Paddy Crerand, fost fotbalist la United și Celtic

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează