Suporterii lui Al Ahli ar fi fost pedepsiţi de nostalgicii fostului dictator pentru înverşunarea cu care au luptat în Revoluţie. Rivalitatea şi meciul n-au constituit decît pretextul.
Tocmai cînd părea că-şi revine după Revoluţia sîngeroasă ce a dus la îndepărtarea regimului Mubarak, Egiptul e din nou pe baricade. Lumea a luat ieri cu asalt piaţa Tahrir din Cairo, acolo unde începuse, primăvara trecută, revolta populară. De astă-dată însă, pentru a protesta împotriva masacrului de miercuri, declanşat în Port Said la finalul meciului Al Masry - Al Ahli (3-1). În acelaşi timp, dar în Parlament, aleşii căutau explicaţii pentru tragedia soldată cu 79 de morţi, majoritatea suporteri ai oaspeţilor, şi circa 1.000 de răniţi.
Trebuiau să plătească
Majoritatea vocilor care s-au făcut auzite la tribună sugerează că la Port Said a fost vorba despre "un act terorist premeditat". De către cine? Unii susţin că în spatele complotului s-ar fi aflat partizanii lui Mubarak, care le-au plătit-o astfel ultraşilor lui Al Ahli, ce s-au numărat anul trecut printre cei mai înverşunaţi luptători ai Revoluţiei.
Comandă de la Cairo?
Alţii, în schimb, au pus totul în seama mareşalului Hussein Tantawi. Şeful Consiliului militar, care conduce la această oră Egiptul, ar fi avut interesul ca la Port Said să curgă sînge pentru a demonstra populaţiei că ţara nu e pregătită pentru o guvernare civilă. Suspiciunea e întreţinută şi de faptul că majoritatea celor 3.000 de poliţişti aflaţi pe stadion n-au intervenit.
Au căzut capete
În urma dezastrului de miercuri, guvernatorul din Port Said şi şeful securităţii oraşului au fost demişi şi puşi sub anchetă. De asemenea, toate meciurile din prima ligă au fost amînate pe o perioadă nedeterminată, iar FIFA a cerut autorităţilor o investigaţie amănunţită.
Renunţă la fotbal
Drama de la Port Said i-a şocat pe jucătorii lui Al Ahli, care au decis să se lase de fotbal. "Noi înşine a trebuit să fugim ca să scăpăm cu viaţă, iar la cabine au murit oameni sub ochii noştri. Cum să mai joci în asemenea condiţii? Nici nu mai încape discuţie", a declarat portarul Scharif Ikrami postului ONTV.
Disperare în gară
Rudele şi prietenii i-au aşteptat ieri în gară pe suporterii lui Al Ahli care însoţiseră echipa la Port Said. Cînd trenul a ajuns la peron, mulţi s-au îmbulzit (foto), disperaţi să afle dacă apropiaţii lor se regăsesc printre cei care au scăpat teferi.
"La Port Said a fost lucrătura diavolului. Revoluţia egipteană s-a aflat în pericol" (Mohamed Saad al-Katatni, parlamentar egiptean)
"Noi, ultraşii lui Al Ahli, am fost primii în stradă la Revoluţie. Pentru că eram bine organizaţi, chiar şi în timpul dictaturii am reprezentat singura opoziţie adevărată" (Amr Fahmy, fan Al Ahli)
"Majoritatea persoanelor care au murit au fost zdrobite în mişcarea mulţimii sau înjunghiate" (Mohammed Ibrahim, ministrul de interne al Egiptului)
"Ştiu ce mare rivalitate era între echipe din vremea cînd antrenam acolo. Era mereu atmosferă de război, iar fanii lui Al Masry aruncau cu pietre-n arbitri" (Mircea Rădulescu, fost director tehnic al "naţionalei" Egiptului)
ALTE TRAGEDII PE STADIOANE
24 mai 1964. 320 de morţi şi mii de răniţi, la Lima, după o încăierare în tribune la un meci Peru - Argentina. Porţile stadionului fiind închise, mulţi fani disperaţi să scape au sfîrşit striviţi
2 ianuarie 1971. 66 de morţi la derby-ul Rangers - Celtic, urmare a unei busculade în tribună
17 februarie 1974. 48 de morţi şi 47 de răniţi în Egipt, după intrarea a 80.000 de spectatori pe un stadion cu doar 40.000 de locuri
29 mai 1985. 39 de morţi pe stadionul Heysel din Bruxelles, la finala C1 dintre Juventus şi Liverpool (1-0). Huliganii englezi s-au năpustit în sectorul de tribună rezervat fanilor italieni, iar un gard despărţitor şi un zid s-au prăbuşit sub presiunea mulţimii
15 aprilie 1989. 96 de suporteri ai lui Liverpool şi-au pierdut viaţa într-o busculadă la porţile stadionului Hillsborough din Sheffield, la un meci contînd pentru semifinalele Cupei Angliei
10 mai 2001. 126 de morţi la Accra (Ghana), în urma confruntărilor din tribune la finele unui meci între Hearts of Oaks şi Kumasi.
Citeşte şi: Fotbalul ca pretext al morţii, de Cătălin Tolontan
