TRAGEDIE   •   

DRAMĂ

VIDEO Tragedie în Egipt! CNN anunţă: 79 de morţi!

 
de Daniel Şendre   •   02 Februarie 2012
 

Ieri, în Egipt, s-a scris o nouă filă neagră în istoria tragediilor de pe stadioane

UPDATE 17:00 Postul american de televiziune CNN a anunţat, în jurul orei 16:45, că numărul morţilor a ajuns la 79.

CITEŞTE AICI editorialul lui Cătălin Tolontan, "Fotbalul ca pretext al morţii"

UPDATE 08:50
Armata egipteană a fost trimisă aseară la Port-Said după ciocnirile violente care au urmat unui meci de fotbal, precedînd o reuniune de urgenţă a guvernului de azi, a relatat postul de televiziune public, citat de AFP.  Ultimul bilanţ comunicat de Ministerul Sănătăţii este de cel puţin 74 de morţi, printre care şi un poliţist. Ministrul de Interne a anunţat că 47 de persoane au fost arestate, iar liderul armatei aflat la putere în Egipt, mareşalul Hussein Tantaui, a ordonat o anchetă.

Cel puţin 73 de oameni au murit aseară la un meci din campionatul egiptean de fotbal, în urma violenţelor izbucnite între suporteri.

Imagini apocaliptice în Egipt. După încheierea partidei Al Masri - Al Ahly Cairo, disputat în oraşul Port Said, scor 3-1, suporterii echipei gazdă au invadat terenul de joc şi i-au atacat pe fanii adverşi cu pietre, sticle şi torţe. Jucătorii au alergat spre cabine, cîţiva dintre ei nereuşind însă să evite contactul cu huliganii dezlănţuiţi. Ministerul Sănătăţii din Egipt a precizat, potrivit CNN, că 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma confruntărilor violente. Televiziunea egipteană de stat vorbeşte însă de 73 de morţi şi peste 1000 de răniţi.

Printre victime se numără şi reprezentanţi ai forţelor de ordine, dar nici un jucător.

VIDEO Imagini cu suporterii invadînd terenul, mai jos

Ambulanţele împiedicate să intervină
Fotbaliştii oaspeţilor au declarat că Poliţia nu a intervenit în timpul violenţelor, lucru confirmat de  imaginile apărute pe televiziuni. Mai mult decît atît, aceştia susţin că fanii lui Al Masri au împiedicat, timp de o oră şi jumătate, accesul ambulanţelor pe gazon. "Acesta nu e fotbal. E un război şi oameni mor în faţa noastră. Nu a existat nici un fel de protecţie din partea forţelor de ordine, nici o ambulanţă. Cer ca Federaţia să suspende campionatul. E o situaţie oribilă şi nu trebuie uitat niciodată ce s-a întîmplat astăzi", a declarat jucătorul lui Al Ahly, Mohamed Aboutrika, pentru televiziunea clubului. GALERIE FOTO MAI JOS

Violenţe şi la Cairo
Alertate de evenimentele din Port Said, autorităţile egiptene au anulat un alt meci de fotbal ce ar fi trebuit să se joace la Cairo, între echipele Al-Ismailiya şi Zamalek. Televiziunea egipteană de stat a arătat, la scurt timp după anunţ, porţiuni din stadionul din Cairo în flăcări, precizînd că fanii furioşi ai echipei Zamalek au protestat astfel faţă de anularea meciului.

VEZI AICI imagini ŞOCANTE cu medicul echipei care îl coase pe viu pe unul dintre suporteri

Alte tragedii pe stadioane
Incidentele petrecute ieri în Egipt scriu o nouă filă neagră în istoria tragediilor de pe stadioane. De la începutul secolului trecut, sute de persoane au murit pe arenele sportive. Unul dintre cele mai cunoscute dezastre care au avut loc în timpul unui meci de fotbal s-a întîmplat pe Stadionul Heysel, din Bruxelles, pe 29 mai 1985. Înaintea finalei Cupei Campionilor, dintre Juventus şi Liverpool, fanii englezi au vrut să pătrundă peste cei ai italienilor. Urmarea a fost tragică. Suporterii lui Juve au fost striviţi de un perete. Toate cluburile din Anglia au primit o interdicţie de 5 ani în toate competiţiile după acest incident. Au murit 39 de oameni şi au fost 600 de răniţi. În 1988, în Kathmandu, Nepal, cel puţin 93 de oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi atunci cînd fanii au fugit către ieşirile stadionului. Mai recent, în 2009, la un meci între Coasta de Filldeş şi Malawi, alţi19 suporteri şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost răniţi în înghesuiala creată la intrarea pe stadion.

Aici ai mai multe detalii despre alte tragedii petrecute pe stadioane!

Vezi galeria foto
 
Comentarii (13)
alex_cainele  (1486 comentarii)
Postat de albusibiu pe 02 Februarie 2012, 10:21
Libertate pentru suporteri? Mai bine EDUCATIE PENTRU SUPORTERI!
Ba da' prost mai esti. Ca de obicei de fapt. Esti la curent cu situatia din Egipt? Cu ce s-a intamplat in vara la Cairo? Cu ce s-a intamplat acum la Port Said? Ce legatura are cu stadionul si cu suporterii?
In mod normal in Egipt trebuia suspendat campionatul cand in tara e un haos general si tara se indreapta spre o dictatura militara.
02 Februarie 2012, 17:47   •   Comenteaza
dinnoueu  (10 comentarii)
Uitati'va bine la filmare si o sa vedeti cum sunt lasati de jandarmi/politisti sa treaca spre cealalta peluza fara nici o problema.
Aici nu este vorba de huligani boilor, aici este vorba de alte interese ascunse, tinand cont ca Egipt este in momentul de fata o tara condusa de armata.
Ne vedem sambata la Sibiu!!
02 Februarie 2012, 16:57   •   Comenteaza
syl35  (4 comentarii)
Nu exista sa moara 73 de oameni doar dintr-o bataie intre galerii...
Acolo a fost un fel de Tg Mures '90, o treaba organizata de serviciile secrete, s-au platit niste polite dupa revolutie.
02 Februarie 2012, 13:41   •   Comenteaza
albusibiu  (1587 comentarii)
Libertate pentru suporteri? Mai bine EDUCATIE PENTRU SUPORTERI!
02 Februarie 2012, 10:21   •   Comenteaza
spectatorul  (456 comentarii)
Postat de rapidutz pe 02 Februarie 2012, 01:28
da ma,tot huliganii sunt de vina, si pentru holocaust o sa fie declarati de vina tot huliganii, si pentru foametea din Africa, si pentru conflictele din Orient si pentru ca voi sunteti de ca.ca.t la fel ca toata presa din romania. Caut o stire buna si gasesc caca.t,.. cat va puteti prostitua pentru bani bai ziaristilor, penibil
Dar cine ar putea fi de vina ca mor oamenii pe stadioane? Basescu?? Patriciu??
02 Februarie 2012, 09:48   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VAND PASTRAV DE CONSUM FANTANEL.PUIET DE FANTANEL SI CURCUBEU
VAND PASTRAV DE CONSUM FANTANEL.PUIET DE FANTANEL SI CURCUBEU.FERMA ESTE ALIMENTATA NUMAI CU APA DE IZVOR VAND MANCARE PT PASTRAV VERONESI 145 RON SACU
Brasov/Sambata De Sus Nr 247 - pret 16,00 RON
transport marfa
Transport marfa si mobilier cu dubita Vito, carosata + remorcuta+ porbagaj solid, oriunde in tara si in strainatate, pret 0.9 ron/km. Super OFERTA!! Cursa Constanta- Bucuresti- Constanta 400 ron!! ...
Constanta/Constanta - pret 1,00 RON
reconditionari, emailari cazi de baie
reconditionari, emailari cazi de baie, efect de portelan, prin pulverizare pistol cu aer cald, rapid si eficient noi multumim orice client, experienta, profesionalism, garantie 4 ani.alexandru. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 250,00 RON
Dog Argentinian masculi vand
Vand pui rasa Dogo Argentino, masculi, varsta 6 saptamani, calitate deosebita, carnete sanatate la zi, crescator, merita vazuti.
Bucuresti/Bucharest - pret 350,00 EUR
tamaduitoare
Tarot cu clarvazatoarea IOANA-cunoscuta pentru puterile ei atat in tara cat si peste hotare, este castigatoarea premiului fiind desemnata unica tamaduitoare care detine puterea MAGIEI ALBE ...
Sibiu/Sibiu - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V