SPORTURI  »  ALTELE  »  TENIS DE MASĂ

Aproape de finala Ligii Campionilor » Eliza Samara a obţinut punctul decisiv pentru victoria lui Fenerbahce cu Zamek Tarnobrzeg

Articol de - Publicat duminica, 19 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2014 20:55

Eliza Samara, cea mai bună jucătoare din România, e aproape de a juca finala Ligii Campionilor cu Fenerbahce. Eliza a adus punctul victoriei în Polonia


În prima manşă din semifinalele Ligii Campionilor, la tenis de masă, campioana Turciei, Fenerbahce Istanbul, formaţia la care evoluează şi Eliza Samara, a învins în deplasare cu 3-2 campioana Poloniei, Zamek Tarnobrzeg.

O victorie şi o înfrîngere
Românca, numărul 28 mondial, a cincea jucătoare în Europa, a fost cea care a deschis şi a închis disputa cu polonezele. În primul meci, Samara a avut-o ca adversară pe nemţoaica de origine chineză Ying Han, numărul 17 mondial. A pierdut cu 3-1, neavînd prea mari şanse în faţa jucătoarei de 30 de ani. Fenerbahce a egalat la general, după ce bielorusa Victoria Pavlovici a trecut de ucraineanca Margaryta Pesotska, 3-0.

Zamek Tarnobrzeg a preluat însă din nou conducerea, 2-1, Renate Strbikova, din Cehia, locul 91 ITTF, depăşind-o surprinzător cu 3-2 pe taiwaneza Cheng I Ching, a 26-a în clasamentul ITTF. Tot Pavlovich a egalat însă la 2, bielorusa, vedeta campioanei Turciei, locul 19 mondial, învingînd-o cu un sec 3-0 pe Ying Han.

A ales-o pe Eliza
Antrenorul de la Fenerbahce, armeanul David Sargsyan, avea de ales între a trimite în ultimul meci la masă pe taiwaneză sau pe româncă. Deşi mai slab clasată, Sargsyan a preferat-o pe Samara şi nu s-a înşelat. Eliza a adus punctul victoriei pentru Fenerbahce după ce a trecut cu 3-2 de Pesotska, numărul 48 ITTF. Samara a cîştigat primul set la 4, dar l-a pierdut pe al doilea la 7. A trecut din nou în avantaj după 12-10, dar ucraineanca s-a ţinut tare: 11-7 în setul 4. În decisiv, Samara s-a impus în prelungiri, 12-10, fiind îmbrăţişată imediat de toată delegaţia turcă.

Returul la Istanbul, pe 26 ianuarie
Fenerbahce este favorită clară la calificarea în finala Ligii, mai ales că va juca returul pe teren propriu. În cealaltă semifinală, TTC Berlin a trecut cu 3-1 de Linz AG Froschberg, ultima deţinătoare a trofeului Ligii Campionilor. Fenerbahce e deţinătoarea ETTU Cup, al doilea trofeu ca valoare în tenisul de masă, la nivel de cluburi, şi e văzută drept favorită la cîştigarea Ligii.

Citește și:
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Nationala
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Fitness
Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
Campionate
Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează