INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN - SCHALKE 1-1

Mad Pep » Guardiola a sprintat 40 de metri să certe un tuşier pentru un gol anulat

Articol de - Publicat joi, 05 februarie 2015 00:00 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2015 19:48

La aceeaşi fază, după corner, Robben a deschis scorul, iar antrenorul bavarezilor l-a luat în braţe pe al 4-lea arbitru

Guardiola e actorul perfect. Joacă rolul nebunului dezlănţuit şi apoi sare de gîtul arbitrilor, îmbrăţişîndu-i şi pupîndu-i. Trece de la agonie la extaz într-o clipă, totul într-un show în stilul Pep, cu sprinturi, urlete şi gesturi isterice urmate de o mînă întinsă şi de cel mai simpatic zîmbet.

Marţi, la al doilea meci la rînd în Bundesliga fără victorie (i s-a întîmplat doar de două ori spaniolului din 2013), Guardiola a erupt ca vulcanul Kilauea din Hawaii. În minutul 66, la 0-0, Lewandowski a centrat şi mingea a intrat în poarta lui Schalke, deviată de un adversar. Dar tuşierul, Markus Hacker, a ridicat steagul brusc. Pentru el, balonul ieşise din teren. La limită, însă era afară. Fusese corner.

Antrenorul iberic a făcut abstracţie de spaţiul său şi a fugit ca Mourinho să-i ceară socoteală. A ţipat la el, l-a împins, a gesticulat nervos, fără succes. Văzînd că nu-l convinge să-şi schimbe decizia, spaniolul i-a strîns mîna. Sarcastic. Totuşi, continuarea scenetei a fost şi mai bună.

La lovitura de colţ, Robben a înscris cu capul. 1-0. Şi Guardiola, extaziat, a uitat de ce se petrecuse cu un minut înainte şi l-a luat în braţe pe Robert Kempter, al 4-lea arbitru. Care a început să rîdă. El şi ceilalţi arbitri nemţi s-au obişnuit cu Pep.

5 jucători accidentaţi are Pep Guardiola la alb-roşii în acest moment: Lahm, Ribery, Javi Martinez, Thiago Alcantara, Rafinha

73 de minute a jucat Bayern în "10" marţi. Boateng a fost eliminat pentru fault ca ultim apărător (penalty apărat de Neuer)

Pleacă în Qatar?
Un lucru e 99% sigur, susţine Sport Bild: Guardiola nu se va despărţi de Bayern înainte de 2016, cînd i se încheie contractul. Dar ce va face după? Tot revista germană speculează că e foarte posibil ca Pep să devină selecţionerul Qatarului pentru CM 2022! Legătura lui cu statul liliputan din Golf e puternică. Mai multe detalii întăresc această idee:
- Guardiola a jucat doi ani (2003-2005) la Al Ahli Doha
- este ambasadorul Qatarului pentru CM 2022, primind 3 milioane de dolari
- a făcut cantonamentul de iarnă cu Bayern la Aspire Academy din Doha
- s-a întîlnit de curînd cu Valero Rivera, selecţionerul spaniol al "naţionalei" masculine qatariene de handbal, vicecampioană mondială

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
rozu
rozu  •  05 Februarie 2015, 13:17

a distrus bayern! nu este antrenor la valoarea bavarezilor, este o pacaleala. xavi, iniesta si messi l'au facut antrenor. baietii aia erau copiii barcei, isi dadeau si sufletul pentru blau-grana. insa, cand nu poti gestiona o relatie diplomatica cu atacanti precum samuel e'to si ibrahimovici, te descalifici definitiv ca si antrenor. si a continuat sa faca asta si la bayern cu capitanul bastian schweinsteiger. cand nu ai caracter, nu ai de unde... ca si in cazul lui mourinho, minciuna nu va tine mult. organismul lui bayern il va respinge ca si daunator! pacat de munca lui jupp heynckes!

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  05 Februarie 2015, 11:14

....daca s a intalnit cu Rivera sigur se duce in Qatar...uluitor...

stelistulbrasov
stelistulbrasov  •  05 Februarie 2015, 10:07

Pep ai cam luat-o pe ulei....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează