SPORTURI  »  TENIS  »  AUTOBIOGRAFIE

Regretă căsătoria » În autobiografia sa, Brooke Shields spune că a greşit măritîndu-se cu Andre Agassi

Andre Agassi şi Brooke Shields în 1996, pe cînd erau proaspăt căsătoriţi Foto: Reuters
Andre Agassi şi Brooke Shields în 1996, pe cînd erau proaspăt căsătoriţi Foto: Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 19 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2014 20:35

S-au cunoscut în 1993, în 1996 s-au logodit, un an mai tîrziu s-au căsătorit, iar în 1999 au divorţat.
După ce Andre Agassi şi-a publicat autobiografia, "Open", în 2009, Brooke Shields, 49 de ani, a făcut şi ea recent acelaşi lucru cu "A fost odată o fetiţă". În partea consacrată fostului lider mondial, actriţa îl descrie drept "o persoană devotată, dulce şi bună, dar care avea demonul său, dependenţa de drog. Pe de altă parte, ne-a întîmpinat într-un fel deosebit pe mine, pe toţi cei apropiaţi mie. Relaţia cu el a fost atît de necesară, mi-a dat pentru prima dată gustul eliberării de mama".

Totuşi, Shields regretă căsătoria cu Agassi. "M-a lovit brusc, am ştiut că am făcut o greşeală chiar a doua zi după nuntă. Timp de doi ani am stat departe unul de celălalt, eu lucram la serialul «Suddenly Susan», el juca în turnee. Se izola de mine dacă pierdea, pleca imediat la următorul concurs dacă învingea. Eram înstrăinaţi", a scris actriţa în carte. "Eu am fost cea care l-a susţinut necondiţionat, chiar şi după ce mi-a spus că poartă perucă. De ce să n-o fi făcut-o? Eram cel mai mare suporter şi avocat al lui". Shields spune însă că a fost şocată să afle de dependenţa lui Agassi de metamfetamine. "Mi-am zis: «Brooke, cu tot ce ai văzut în viaţa ta, cum de nu te-ai prins»?". Ambii s-au recăsătorit în 2001, Shields cu producătorul Chris Henchy, Agassi cu fosta mare jucătoare Steffi Graf.

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează