Flamengo a anunţat concedierea antrenorului Wanderley Luxemburgo. Nu din cauza rezultatelor, mai ales că echipa tocmai se calificase în faza grupelor Copei Libertadores. Determinantă a fost legătura tot mai rece dintre acesta şi Ronaldinho.
Starul brazilian a ameninţat că pleacă dacă nu se iau măsuri contra tehnicianului de 59 de ani. ”Este prea drastic. Ne controlează pînă şi în zilele libere. Eu nu pot suporta o asemenea situaţie”, s-a plîns Ronnie. Ex-milanezul fusese descoperit recent de Luxemburgo cu o blondă în hotelul formaţiei, lucru surprins şi de camarele video, dar decît să-l piardă pe el, conducerea clubului a renunţat la antrenor.
Preşedintele lui Flamengo, Patricia Amorim, a precizat: ”Am constatat în echipă o atmosferă perturbată. Grea şi apăsătoare. Sînt lucruri în neregulă pe care le-am observat, le-am simţit, ni s-au semnalat. E mai bine să facem o schimbare acum. Îi mulţumim lui Wanderley pentru munda depusă, sper să rămînem în relaţii amicale”.
Principalul candidat la înlocuire este Joel Santana, acum la Bahia.



În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]