INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Alex Ferguson, suspendat 4 etape pentru o remarcă referitoare la condiţia fizică a unui arbitru :O

Articol de GSP - Publicat joi, 12 noiembrie 2009 00:00

Managerul general al Manchester United, Sir Alex Ferguson, a fost suspendat de pe banca tehnică pentru patru partide şi amendat cu 20.000 de lire sterline pentru declaraţiile făcute luna trecută referitoare la condiţia fizică a arbitrului Alan Wiley.

Federaţia engleză a justificat astfel pedeapsa: "Comisia a luat în considerare faptul că remarcile sale, în contextul în care au fost făcute, nu au fost doar nepotrivite ci foarte nepotrivite. Nu ar fi trebuit niciodată să spună ce a spus".

Ferguson a spus despre arbitrul Wiley că "nu e destul de bine pregătit fizic" şi că "are nevoie de odihnă" după remiza celor de la United cu Sunderland (2-2), pe 3 octombrie. Scoţianul a declarat ulterior că regretă natura personală a atacului şi i-a cerut scuze de două ori lui Wiley. Din cele patru etape de suspendare, doar două sînt cu execuţie imediată, următoarele două urmînd a fi activate automat dacă Ferguson recidivează înainte de sfîrşitul sezonului 2010-2011.

 

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
 •  12 Noiembrie 2009, 17:50

daca ar fi si la noi asa, Borcea ar fi suspendat pe viata dupa fiecare etapa

Vezi toate comentariile (1)
Comentează