Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2009 00:00
Fostul internaţional italian, Antonio Conte, a ajuns la un acord cu reprezentanţii lui Bari şi îşi va prelungi cu încă un an contractul cu echipa care a câştigat actuala ediţie a campionatului în Serie B, informează Corriere dello Sport.
Conte, în vârstă de 40 de ani, era considerat de o parte a publicaţiilor sportive din Peninsulă principalul favorit pentru preluarea băncii tehnice a lui Juventus Torino.
Potrivit sursei citate, oficialii lui Bari vor face publică vestea prelungirii înţelegerii actualului lor tehnician în cursul zilei de miercuri.
Antonio Conte şi-a început cariera de antrenor în stagiunea 2005-2006, ca asistemt al lui Luigi De Canio, la Siena, iar apoi a pregătit gruparea din Serie C, Arezzo.
În 2007, acesta a fost numit antrenor principal la Bari, formaţie pe care la sfârşitul acestui sezon a clasat-o pe primul loc în liga a doua italiană. Ca jucător, Conte a îmbrăcat tricoul lui Juventus timp de 12 ani, perioadă în care a câştigat cinci titluri în Serie A, Liga Campionilor, Cupa UEFA, dar şi Cupa Italiei.
NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite