INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  VILLARREAL - BARCELONA 1-4

Barcelona şi-a revenit după eşecul din Ligă şi a umilit-o pe Villarreal! » Regeneraţi

Lionel Messi, Messi, Argentina
Lionel Messi, Messi, Argentina

Articol de GSP - Publicat luni, 03 mai 2010 00:00

FC Barcelona şi-a revenit rapid după eliminarea din Ligă şi s-a impus categoric la Villarreal (4-1)

Făcută KO de Inter în semifinalele Ligii, FC Barcelona s-a ridicat rapid de la pămînt. Reacţia s-a produs la Villarreal. Regenerată fizic şi mental, echipa catalană n-a dat nici o şansă adversarului (4-1). A jucat ca-n vremurile bune: decis, eficient, adesea încîntător, mai ales în prima repriză. "A redevenit un ciclon", a remarcat chiar şi presa madrilenă, prin "As". Două elemente au rămas notabile.

1. Villarreal nu-i Inter. Fără a se baricada ca trupa lui Mourinho, "Submarinul galben" a jucat deschis. S-au creat astfel culoare libere, de care catalanii ştiu atît de bine să profite. Şi n-au iertat. Discreţi cu milanezii, Messi ("dublă") şi Xavi (un gol şi o pasă decisivă) au redevenit ei înşişi şi au condus festivalul "blaugrana".

2. Bojan în locul lui Zlatan. Cum suedezul a fost "mînă moartă" în ultima vreme, şi îndeosebi cu Inter, Guardiola l-a sacrificat. A mizat de Bojan Krkici, iar puştiul cu rădăcini sîrbe nu l-a dezamăgit. S-a implicat în multe faze şi, mai important, a semnat golul trei nu oricum, ci la capătul unei acţiuni personale de toată frumuseţea, în stil Romario.

Victoria a ajutat Barcelona nu numai să rămînă lider, ci şi să egaleze recordul său de puncte, 90, într-un sezon. Reperul fusese stabilit în 1996-'97 cu Bobby Robson pe bancă.

Xavi a jucat cu ruptură!
Partida Barcelonei la Villarreal a iscat şi un conflict. Acesta a pornit după ce Guardiola a zis că Xavi a jucat cu o ruptură musculară de 3 centimetri: "A riscat pentru echipă, deşi putea pierde participarea la Mondial". Şi jucătorul a admis: "Ştiam că am acea problemă, dar am ales să o ascund. Am forţat pentru că mă simţeam în stare să joc". Situaţia l-a deranjat pe Del Bosque. Selecţionerul spaniol a spus: "A fost o decizie inconştientă. Nu mă aşteptam la aşa ceva".

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (1)
 •  03 Mai 2010, 05:22

Sper ca din sezonul viitor, echipele care intalnesc Barca sa invete de la Inter si sa-i blocheze cum trebuie. Asa vom vedea si noi daca e Guardiola antrenor, sau daca are noroc ca a primit pe mana o echipa buna. Tot Zanetti e cel mai bun! :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează