Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

PRIMERA DIVISION

Coincidenţă istorică! Real şi Barça au folosit echipament de aceeaşi culoare, pentru prima oară în istorie

 
de Aurelian Botezatu   •   03 Octombrie 2011 14:41
 

Etapa a 7-a din campionatul Spaniei va rămîne în istorie drept prima în care Real Madrid şi Barcelona au arătat la fel. Ambele au evoluat în negru!

Real a jucat în deplasare, cu Espanyol Barcelona (4-0), şi a trebuit să apeleze la unul dintre echipamentele de rezervă.

Cum în Ligă, cu Dinamo Zagreb, îl folosise pe cel roşu, de data aceasta madrilenii au optat pentru negru pentru a se diferenţia şi mai bine de alb-albastrul amfitrionilor.

Barcelona, la rîndu-i, a jucat tot "afară", la Gijon. N-a putut folosi tricourile blaugrana, în condiţiile în care gazdele au mers pe roşu-alb, aşa că a apelat la noul echipament de deplasare, negru complet.

În acest fel s-a ajuns la o coincidenţă istorică: în aceeaşi zi, duminică, Real şi Barca au apărut în echipament de aceeaşi culoare.

E adevărat, pe de altă parte, că la clubul catalan negrul e o premieră şi a fost introdus sezonul acesta din raţiuni de marketing.

 
Comentarii (5)
neaga1900  (1707 comentarii)
Nesimtire pe catalani! Realul are ca echpament de baza albul ,apoi negrul.....S-au gasit si ei sa aibe negru.......
03 Octombrie 2011, 20:43   •   Comenteaza
alecs555  (197 comentarii)
si ce-i cu asta?
03 Octombrie 2011, 19:47   •   Comenteaza
flafy  (6169 comentarii)
va dati seama ce eveniment...
03 Octombrie 2011, 18:48   •   Comenteaza
engelmaschine  (97 comentarii)
botezatule, sa stii ca chilotii rosii ai lui ronaldo erau deja uscati, pentru ca au trecut doua saptamani jumate de cand real a jucat la Zagreb. Marti, realul a jucat in alb cu Ajax, la Madrid... Si tot pentru informarea ta, echipamentul pentru UCL e diferit de cel din Primera!
03 Octombrie 2011, 16:44   •   Comenteaza
pol1iasi  (498 comentarii)
Asa si??care e senzationalul??.............:|
03 Octombrie 2011, 14:51   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Bona interna urgent
Caut persoana serioasa, cu experienta si recomandari pentru ingrijire si supraveghere copil in regim intern Se asigura cazare, masa si salariu atractiv-1500-2000 lei Agentia Antoanette services, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.500,00 RON
Inchiriez garsoniera in Bld. Lacul Tei cu vedere la Parcul Circu
Inchiriez garsoniera in zona Lacul Tei. Vedere la Parcul Circului. Gresie, Faianta, Termopan, AC, suprafata 43 m2. Compet mobilata si utilata. Zona linistita.
Bucuresti/Bucuresti - pret 260,00 EUR
Vand rulota hobby Prestige
Rulota este inmatriculata. Utilata full (cu mobila din lemn masiv) nu din pal cum se fabrica majoritatea rulotelor. Neutilizata in Romania. An 1990. Mobila este nelovita, nezgariata. Tapiteriile si ...
Bucuresti/Pantelimon - pret 3.200,00 EUR
DECODARI ORICE MODEL TELEFON MAXIM 30 min!
SERVICE GSM --- digital gsm B-dul DIMITRIE CANTEMIR, nr.20, Bl.8, Sc.B, Ap.36, Interf.36, Sect.4, Bucuresti 200m de la Budapesta spre Tineretului pe acelasi sens de mers( semaforul de pietoni) ...
Bucuresti/Sector 4 - pret 15,00 RON
www.nextclean.ro - SERVICII DE CURATENIE
Firma cu experienta in domeniu oferim servicii de curatenie generala, curatenie dupa constructor, curatenie de intretinere pentru persoane fizice si juridice. Dispunem de personal calificat si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 5,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V