INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  POLONIA

video Costel Gâlcă, lăudat în Polonia după egalul contra campioanei: „Echipa a ieșit din întuneric”

Costel Gâlcă, lăudat în Polonia după egalul contra campioanei Lech Poznan. Foto: Instagram
Costel Gâlcă, lăudat în Polonia după egalul contra campioanei Lech Poznan. Foto: Instagram

Articol de - Publicat marti, 25 aprilie 2023 12:07 / Actualizat marti, 25 aprilie 2023 12:50

Costel Gâlcă a debutat cu un egal la Radomiak Radom, 1-1 cu Lech Poznan, campioana sezonului trecut. „Iei o echipă care nu mai câștigase de două luni, ai un singur stoper de meserie, pui un băiat de nicăieri în centrul apărării și totuși câștigi un punct. Gâlcă e șeful”, a comentat un jurnalist polonez.

După un an de pauză, Costel Gâlcă a revenit în fotbal. A semnat pentru un sezon și jumătate în Polonia, cu Radomiak Radom, o echipă aflată într-o situație dificilă, cu antrenorul demis după un 0-3, încercând să o resusciteze și să evite retrogradarea. Acesta e obiectivul principal.

Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu se înțeleg! Dispută în vestiarul FCSB: se ceartă care să conducă
FCSB
Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu se înțeleg! Dispută în vestiarul FCSB: se ceartă care să conducă

Costel Gâlcă a condus-o pe Lech Poznan un meci întreg

A debutat acasă, chiar împotriva campioanei Lech Poznan, care tocmai o învinsese pe Fiorentina în deplasare cu 3-2, după 3-0 la jumătatea reprizei secunde, în returul „sferturilor” Conference League.

Fără mai mulți titulari, accidentați sau suspendați, Gâlcă a reușit să-i transforme pe verzi într-o săptămână. Au condus-o aproape un meci întreg pe Lech, fiind egalați în ultimele minute.

Ziariștii polonezi au apreciat schimbarea. „Noul antrenor a anunțat că va avea o formație curajoasă și, mai ales în prima repriză, Radomiak a părut diferită față de perioada cu Mariusz Lewandowski”, a scris cotidianul Przeglad Sportowy.

VIDEO. Rezumatul meciului Radomiak - Lech (1-1)

Mike Cestor, unicul stoper al lui Costel Gâlcă

La rândul său, un jurnalist local, din Radom, a evidențiat pe Twitter tot ce a realizat tehnicianul român. 

Iei o echipă care nu mai câștigase de două luni. Aliniezi un 11 cu un singur stoper de meserie (n.r. Mike Cestor, ex-Astra, CFR și FC Argeș). Pui un băiat de nicăieri în centrul apărării (n.r. brazilianul Luizao, care nu mai jucase în campionat din octombrie 2022). Joci împotriva campioanei Poloniei și sfertfinalistă în Conference League. Și totuși câștigi un punct după ce ai fost în avantaj aproape toată partida. Constantin Gâlcă e «El Jefe» (n.r.- șeful). Radomiak a ieșit din întuneric”.

Costel Gâlcă: „Mi-ar fi plăcut ca echipa să fi fost mai bine pregătită fizic”

„Le-am zis băieților, în vestiar, că aș fi vrut o victorie, dar și acest punct e foarte bun. Prioritatea mea sunt rezultatele”, a declarat Costel la conferință. L-a înțepat puțin pe fostul antrenor: „Mi-ar fi plăcut ca echipa să fi fost mai bine pregătită fizic. Eu nu pot să îi încarc prea mult pe jucători, pentru că nu știu cum vor reacționa”.

Puncte pozitive: „Atitudine bună, organizare bună, așa că Lech nu a putut face prea multe lucruri. Efortul a fost răsplătit. Un punct acum și, dacă vom învinge etapa viitoare, va fi și mai frumos".

13este locul pe care îl ocupă echipa lui Costel Gâlcă, Radomiak, la 4 puncte deasupra zonei retrogradării

Meci decisiv etapa viitoare pentru Costel Gâlcă

Duminică, 30 aprilie, va avea un duel extrem de greu. În deplasare, cu Slask Wroclaw, prima echipă aflată sub linia retrogradării. Una dintre principalele rivale ale lui Radomiak în lupta pentru salvare. 

Ideea mea este să jucăm din spate, să avansăm construind fiecare acțiune. Dar e nevoie de timp.

- Costel Gâlcă, antrenor Radomiak Radom

VIDEO Costel Gâlcă, momentul adevărului: „Nu m-am simțit valoros și apreciat la FCSB! Becali suna, dar nu făceam ce-mi cerea”

Citește și:

Un fost selecționer al Angliei, acuzat în direct de Gabi Tamaș

Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu se înțeleg! Dispută în vestiarul FCSB

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
maradona79
maradona79  •  25 Aprilie 2023, 12:56

Gigi Becali: Fesnic e Intuneric.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează