Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

BARCELONA-ŞAHTIOR, AZI 21:45, TVR 1

Cum a ajuns Messi cel mai bun din lume: "70 la sută din antrenament îl fac cu mingea"

 
de Aurelian Botezatu   •   06 Aprilie 2011 17:19
 

Lionel Messi, Foto: Reuters

Balonul de Aur al ultimilor doi ani a povestit pentru revista FHM cum se pregăteşte şi ce dietă urmează pentru a fi tot timpul la cel mai înalt nivel.

- Leo, cum decurge o sesiune de antrenament la Barcelona?
- Şedinţele noastre de pregătire variază mult, dar începem întotdeauna cu o încălzire ce implică stretching, jogging şi cîteva sprinturi uşoare. Apoi se trece la jocul cu mingea - dribling şi exerciţii de control al balonului - iar în final lucrăm diferite scenarii pe care le aplicăm apoi în meciuri: de pildă, cum ne apărăm la fazele fixe şi diverse scheme de contraatac.

- La ce vîrstă ai început să te antrenezi serios?
- Am avut mingea la picior cam în fiecare zi de pe la vîrsta de patru ani. Dar cu adevărat serios am început să mă pregătesc din momentul în care am ajuns la Academia Barcelonei, La Masia. Aveam 13 ani.

- Erai foarte scund şi firav cînd erai mic. Antrenamentele erau dure?
- N-am fost niciodată înalt, aşa că am învăţat de mic să-mi dezvolt alte calităţi. Mi-am perfecţionat continuu tehnica şi am lucrat la modalităţile prin care să fac viaţa cît mai grea adversarilor.

- Misiune îndeplinită. Lucrezi şi exerciţii specifice pentru îmbunătăţirea vitezei?
- Da, fac sprinturi cu şi fără minge. Partea bună pentru un jucător ca mine e faptul că antrenorul ne pune să facem totul cu mingea. Atîta vreme cît o am la picior sînt cel mai fericit şi antrenamentele nu mi se mai par dificile.

- Cît înseamnă fotbal, joc efectiv, în antrenamentul tău?
- Cam 70 la sută. Mare parte din jocul meu se bazează pe dribling şi pe controlul balonului, aşa că încerc să mă concentrez asupra acestora în majoritatea timpului. Restul înseamnă pregătire fizică şi viteză.

- Faci şi exerciţii de îmbunătăţire a echilibrului?
- Facem o sumedenie de exerciţii ce implică dribling şi control al balonului printre conuri de plastic, dar şi dueluri în care ne luptăm cu fundaşii. Toate aceestea ne ajută să ne îmbunătăţim echilibrul.

- Care-i exerciţiul tău favorit?
- Îmi place să joc "defensiva contra atacului". Facem asta de obicei la sfîrşitul antrenamentelor. Sau meciurile în grupuri mici, gen cinci contra trei. Sînt întotdeauna distractive. La Barca avem mulţi jucători tehnici şi-mi place să-mi măsor forţele cu ei.

- Care dintre aptitudini ai dori să ţi-o îmbunătăţeşti?
- Mă concentrez pe loviturile cu capul, dar fiind mic de statură nu prea am cine ştie ce oportunităţi. Mai ales cînd îi am adversari la antrenament pe Puyol şi pe Pique.

- Cît de mult îţi studiezi adversarii?
- E foarte important să fii pregătit, aşa că înaintea fiecărui meci indentificăm jucătorii-cheie ai adversarului şi punem la punct strategia de abordare. Trebuie să fii întotdeauna concentrat asupra propriului tău joc şi a rolului în echipă.

- Ce faci înaintea unui meci?
- De obicei, în timp ce mă schimb ascult muzică. Asta mă ajută să fiu concentrat. Apoi, pe teren, fac un pic de stretching şi cîteva jonglerii cu balonul pentru a-i lua "pulsul" şi a-mi da seama mai bine de starea suprafeţei de joc. Cînd revin la vestiar, înaintea fluierului de start, beau lichide.

- Urmezi o dietă specifică?
- A mînca sănătos e foarte important, mai ales înaintea unei partide. Încerc să beau cît mai multă apă ca să fiu bine hidratat. Şi mănînc multe paste pentru a avea energie. De asemenea, din meniu mai fac parte peştele şi puiul, ca sursă de proteine, dar şi fructele proaspete şi legumele.

- Dă-ne cîteva motive pentru care merită să te dai jos din pat şi să mergi la antrenament chiar şi dacă afară e frig, ninge sau plouă.
- Antrenamentul e fundamentul pentru a deveni un fotbalist de top. Ca să joci la cel mai înalt nivel trebuie să ai anumite calităţi, dar şi să le antrenezi mereu. Nu-i de ajuns să faci un meci bun, trebuie să evoluezi foarte bine tot timpul şi pentru asta e nevoie de pregătire.

ŞCOALA LUI LEO
Lecţia 1: Cum să şutezi din alergare
1. "Cel mai important e să ai balonul sub control. Dacă-i blocat sub picior, nu vei fi în stare să-l expediezi cu atîta putere pentru a crea emoţii portarului advers. Pe de altă parte, dacă e prea departe în faţa ta, îţi va fi imposibil să-l loveşti cum trebuie"
2. "O dată ce ai mingea sub control iar echilibrul e cel corect, priveşte la poziţia portarului advers, la fundaşi şi stabileşte unde vrei să expediezi balonul.
3. Forţa şutului nu e totul. Trebuie să te concentrezi mai mult pentru a fi sigur că loveşti balonul curat şi să-i imprimi direcţia dorită.

Lecţia 2: Cum să treci în dribling de un adversar
1. "Echilibrul e crucial pentru dribling. Poţi progresa doar dacă la antrenamente exersezi alergînd spre fundaşi (sau conuri de plastic) şi-i driblezi în regim de viteză. Încearcă să faci acest lucru cît mai iute posibil"
2. "În momentul în care te apropii de fundaş, vezi pe ce parte vrei să-l depăşeşti. Apoi păcăleşte-l prin mişcări rapide din şold, determină-l să plece într-o parte şi du-te pe lîngă el în direcţia dorită".
3. "Cînd adversarul tău şi-a pierdut echilibrul, schimbă brusc ritmul. Îl vei prinde cu greutatea exact pe piciorul greşit, astfel vei putea accelera şi trece pe lîngă el în viteză spre poartă".
 
Comentarii (7)
ady_my_star  (274 comentarii)
meeeesi!!1
06 Aprilie 2011, 23:47   •   Comenteaza
xstream  (15179 comentarii)
messi! the best!
sper sa dea macar 1 gol diseara
06 Aprilie 2011, 19:49   •   Comenteaza
capitanos2  (53 comentarii)
bune sfaturi
06 Aprilie 2011, 19:43   •   Comenteaza
mircea_deca  (512 comentarii)
pt. messi ...totul e usor.........
06 Aprilie 2011, 19:41   •   Comenteaza
lilianna16  (951 comentarii)
...si intr-un cuvant: GENIAL! :)
06 Aprilie 2011, 19:25   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Colentina Apartament in Colentina
37.000 EU
Colentina , SU: 40 mp, 1 cam.
Suprafata utila: 40 mp
garsoniera

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Consultanta tehnica si dirigintie santier
Inginer autorizat ANRE ofer servicii de consultanta tehnica in domeniul electroenergetic si dirigintie de santier la lucrari de retele electrice si de instalatii electrice interioare in judetul ...
Arad/Arad - pret 15,00 RON
Service utilaje industria alimentara, statii de epurare
Montaj, reparatii, reconditionari utilaje si instalatii industria alimentara. Vanzare utilaje noi si second-hand abatorizare, fabrici de mezeluri, fabrici de lapte. Gestionare, intretinere, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
vind rulota fast food
vind rulota fast food din aluminiu complet utilata 2 fripteuse duble inox, gratar inox, plita clatite, presa dubla sandvici, expresor cap 4 l, 2 hitere, combina frigo, tava pt gulas cap 25l cu 3 ...
Timis/Timisoara - pret 10.500,00 EUR
Aparatament 3 camere Iancu de Hunedoara
Semi- decomandat, 7/ 8, gresie si faianta noua, obiecte sanitare noi, parcare, electrocasnice noi, nemobilat, renovat de curand, aer conditionat
Bucuresti/Bucuresti - pret 350,00 EUR
ANGAZEZ FAMILIE TANARA
ANGAZEZ FAMILIE TANARA PANA IN 35 ANI PENTRU MUNCA LA FERMA DE CAPRE AFLATE IN STABULATIE OFER CAZARE SI MASA
Buzau/Padina - pret 10,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V