INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER MILANO - SAMPDORIA 0-0

D'ALE LUI MOURINHO » Portughezul a contestat arbitrajul cu mîinile legate

Jose Mourinho, Mourinho, Inter
Jose Mourinho, Mourinho, Inter

Articol de - Publicat luni, 22 februarie 2010 00:00

În timpul şi la finalul meciului cu Sampdoria (0-0), în care a avut doi eliminaţi, antrenorul Interului a contestat arbitrajul în stilu-i caracteristic

Show Jose Mourinho, sîmbătă seară, pe San Siro, la 0-0 cu Sampdoria. Nemulţumit de arbitrajul lui Paolo Tagliavento, care i-a eliminat doi jucători în prima repriză, pe Samuel şi pe Cordoba, antrenorul Interului şi-a ieşit în mai multe rînduri din fire:

Minutul 31: Samuel, care mai avea un "galben" după un fault asupra lui Pozzi, îl pune la pămînt pe acelaşi Pozzi în situaţie de ultim apărător. Tagliavento n-are dubii: "roşu" direct! Reacţia lui Mourinho: îşi întinde mîinile şi le încrucişează în dreptul încheieturilor. Mesajul său e limpede: "Sîntem loviţi, dar nu putem face nimic".

Minutul 36: Pazzini îl loveşte pe Lucio în careul Interului, în replică la un fault uşor al brazilianului asupra sa. "Centralul" îi arată "galben", dar Mourinho vrea "roşu" şi face iar gestul mîinilor legate, în semn de protest.

Minutul 38:
Cordoba, şi el avertizat anterior, îl ia cu fulgi cu tot pe Pozzi la mijlocul terenului. Urmarea: al doilea "galben". Jose îşi pune mîinile în cap, gesticulează pe margine.

Minutul 55: Eto'o simulează un fault în careu, cerşind penalty, şi e avertizat cu "galben". Mourinho se lasă pe genunchi, rîde nervos, apoi se sprijină de banca de rezerve cu capul şi continuă să rîdă.

Fluier final: Antrenorul Interului încrucişează din nou mîinile, în faţa camerelor de luat vederi ale postului Sky. Iar la cabine urlă furios: "Ne băteau doar dacă rămîneam în şase!".

Îşi pregăteşte plecarea?
Este posibil ca prin ieşirile sale, Jose Mourinho să-şi forţeze plecarea din Serie A. Cotidianul spaniol Marca a scris că portughezul negociază deja cu Real un contract ce ar urma să intre în vigoare la vară. Anul trecut, Jose şi-a prelungit angajamentul la Inter pînă-n 2012, dar a prevăzut în acord o clauză de eliberare în schimbul a 7,5 milioane de euro.

"Şi mai spuneţi că antrenorii mari nu urmăresc campionatul României şi nu se inspiră de la noi! Cred că Mourinho a făcut semn ca echipa lui să închidă jocul, să se organizeze!"  :)
Sorin Cîrţu, antrenor

Nerazzurrii pierd teren
Semieşecul Interului, al treilea consecutiv în Serie A, a fost speculat de AS Roma. Echipa lui Bogdan Lobonţ, ieri rezervă, a învins pe Catania cu 1-0 şi s-a apropiat în clasament la 5 puncte. Fără căpitanul Totti, accidentat, Roma şi-a materializat superioritatea pe tabelă încă din debut, prin golul marcat de Vucinici (foto), şi a ratat de mai multe ori despinderea. Etapa viitoare, Inter se deplasează la Udine, iar Roma joacă la Napoli.

Ar putea fi suspendat
După episodul de sîmbătă, Jose Mourinho riscă să fie trimis în tribună, fiind recidivist. Recent a fost amendat cu 10.000 de euro fiindcă a jignit şi agresat un jurnalist, iar vineri a sugerat că unele echipe sînt favorizate. "În Serie A, pentru unii careul mare are 25 de metri", a comentat Jose penalty-ul primit de Juve la 3-2 cu Genoa, cînd Del Piero a fost faultat în afara suprafeţei de pedeapsă. 

"Silenzio stampa"
După fluierul final, preşedintele interist Moratti s-a dus glonţ la cabine. Şi-a felicitat jucătorii şi pe Mourinho, după care le-a transmis: "Din acest moment, nimeni nu mai stă de vorbă cu presa".  Acest silenzio stampa ordonat de patron se va întinde pînă la confruntarea de miercuri, din Ligă, cu Chelsea: "E un meci foarte important şi trebuie să ne concentrăm exclusiv asupra lui".

Gazzetta: "Decizii corecte"
Gazzetta dello Sport susţine că "eliminările lui Samuel şi Cordoba au fost corecte. Ba Inter a scăpat ieftin. Diego Milito putea fi trimis şi el la cabine după ce l-a lovit dur pe Palombo". Notat cu 6,5, arbitrul Paolo Tagliavento a eliminat şi un jucător de la Sampdoria, pe Pazzini, căruia i-a arătat al doilea galben în minutul 73, după o intrare la Stankovici.

Revedeţi pe Digisport
Diseară, de la 20:30, pe Digisport, emisiunea "Fotbal european" vă invită să revedeţi show-ul dat de Jose Mourinho la 0-0 cu Sampdoria. De asemenea, moderatorul Andrei Niculescu vă aşteaptă cu rezumate şi comentarii pe marginea etapei a 25-a din Serie A.

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (1)
 •  23 Februarie 2010, 14:22

Cat timp Mourinho ramane, numai Inter va castiga campionatul, si "ei" stiu asta :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează