De ce greşesc arbitrii » Oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii pentru gafele de arbitraj din fotbal

Nu e nimic nou, arbitrii greşesc. Uneori mai puţin, alteori mai mult, influenţînd decisiv un meci, două, trei... Şi la noi, şi în marile ligi din Anglia, Spania sau Italia, şi în Champions League, şi la Mondiale şi Europene.

Sînt criticaţi peste tot, în unele ţări mai agresiv, sînt bănuiţi, acuzaţi, insultaţi de jucători, preşedinţi de cluburi ori de fani.

Cercetătorii s-au întrebat şi ei, de mai mulţi ani, de ce se înşală "oamenii în negru". Au studiat, au testat şi iată concluziile care reliefează elementele ce pot afecta hotărîrile arbitrilor!

Cotidianul francez L’Equipe a prezentat cinci investigaţii ştiinţifice şi rezultatele lor.

1. INFLUENŢAŢI DE MULŢIME
La o analiză a tuturor meciurilor jucate în competiţiile europene intercluburi între 2002 şi 2006 s-a făcut o descoperire interesantă:
- arbitrul elimină un jucător al echipei oaspete la fiecare 15 partide
- şi nu arată cartonaşul roşu gazdelor decît o dată la 62 de întîlniri

Această anchetă realizată de un profesor universitar englez arată că "efectul gazdei" apasă puternic: "Zgomotul fanilor îl influenţează pe omul de la centru".

În 2000, un grup de 40 de arbitri a fost împărţit în două: toţi au văzut 47 de momente ale jocului Liverpool – Leicester, dar unii au avut fundalul sonor al galeriilor, în timp ce restul au urmărit fazele în linişte totală. Concluzia?

"Nebunia mulţimii are efecte dramatice asupra deciziilor luate de arbitri. Cei care au tratat imaginile cu zgomot de fond au fost mult mai nesiguri şi au acordat mai puţine lovituri libere pentru faulturi făcute de echipa gazdă decît cei care le-au analizat în linişte"

15,5 la sută este procentul de lovituri libere dictate în plus împotriva echipelor gazdă de arbitrii care au urmărit fazele fără zgomotul tribunelor

Motivul: "Arbitrii nu influenţează premeditat partidele, dar, inconştient, apelează la strategia de a nu lua prea multe hotărîri contra gazdelor pentru a nu nemulţumi publicul şi pentru a nu mări cota propriului stres".

2. ILUZIA OFSAIDULUI
Încă din 1958 este cunoscută această iluzie vizuală: o persoană care trebuie să localizeze precis, la momentul T, un obiect sau un corp în mişcare îl va situa sistematic în faţa poziţiei sale reale. Efectul "flash lag" a apărut în fotbal în 2002, cînd cercetătorii belgieni Marcus Baldo, Ronald Ranvaud şi Edgar Morya au descoperit explicaţia erorilor arbitrilor asistenţi: tuşierii judecă greşit jucătorii aflaţi în poziţie de ofsaid pentru că, în clipa în care mingea pleacă din piciorul pasatorului (momentul T), asistentul vede atacantul în faţa poziţiei sale reale.

În timpul CM 2006, profesorii Universităţii din Louvain au analizat această teorie.
- din 337 de situaţii verificate graţie unui sistem video folosit la cele 64 de partide ale turneului, au rezultat greşeli ale tuşierilor în proporţie de 26,2%.

"Efectul «flash lag» poate explica frecvenţa hotărîrilor eronate ale asistenţilor la determinarea poziţiilor de ofsaid. Trebuie găsită o altă soluţie pentru depistarea ofsaidului" (Marcus Baldo, om de ştiinţă belgian)

3. ATACUL E MAI AGRESIV DE LA DREAPTA LA STÎNGA
Profesorul american Alexander Kranjec, de la Universitatea din Pennsylvania, crede că un atac prin alunecare realizat de la stînga spre dreapta în faţa arbitrului poate fi mai puţin sancţionat decît cel în sens opus. Aceasta după ce a prezentat unui grup de fotbalişti şi arbitri două fotografii cu aceeaşi acţiune: prima în direcţia reală, a doua întoarsă. Persoanele intervievate au semnalat trei faulturi în plus cînd tacklingul era în sens invers, de la dreapta la stînga.

"Efectul e impresionant ţinînd cont că era vorba de aceleaşi acţiuni. Dacă este similar la arbitri, atunci le influenţează maniera de a conduce jocul!" (Alexander Kranjec, om de ştiinţă american)

4. ÎNĂLŢIMEA, UN DEZAVANTAJ

Doi cercetători germani, Steffen Geissner şi Niels van Quaquebeke, au dovedit că fotbaliştii mai înalţi şi mai solizi au o imagine de călăi, iar "piticii" sînt consideraţi victime din start.

Geissner şi NvQ au analizat 123.844 de faulturi comise la Cupa Mondială, Liga Campionilor şi Bundesliga şi au arătat arbitrilor selectaţi pentru test mai multe poze cu dueluri între jucători mari şi jucători mici. Au ieşit la lumină trei amănunte:
- se fluieră mai uşor fault împotriva celor înalţi;
- la un asemenea duel, se anticipează dinainte o agresiune a fotbalistului mai puternic;
- dacă un jucător mare e la pămînt lîngă un adversar mic, atunci simulează; în caz contrar, e infracţiune evidentă.
Într-un interviu pentru New York Times, profesorul Van Quaquebeke a declarat:

"În evoluţia speciei umane, înălţimea a fost mereu asociată cu agresiunea, cu dominarea, cu puterea. Am demonstrat că şi acum gîndim la fel. Şi nu e nici o diferenţă la arbitri" (Niels van Quaquebeke, profesor universitar)

5. INSULTELE NU AU ACELAŞI EFECT
Dacă un jucător nu se poate abţine şi înjură un arbitru, atunci trebuie să aibă grijă cum îl înjură. Doi cercetători austrieci au intervievat 112 arbitri locali, rugîndu-i să clasifice insultele care cer cartonaş roşu "în funcţie de importanţa lor". Iată topul realizat după răspunsurile oamenilor în negru!

Risc de eliminare
80,7% Ironizarea părţilor genitale
73,7% Orientarea sexuală
58,8% Inteligenţa
39,9% Capacitatea de judecată