INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCOŢIA

Escapadă sîngeroasă » Portarul de rezervă al lui Celtic a fost bătut de un adversar din campionat

Lukasz Zaluska are 1,91m, o selecție la
Lukasz Zaluska are 1,91m, o selecție la "naționala" Poloniei și o perioadă de stat pe tușă în față // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 22 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 22 octombrie 2014 13:40

Polonezul de 32 de ani a fost rănit la cap în Glasgow, fiind agresat luni dimineaţă în timp ce aştepta un taxi împreună cu un conaţional care joacă tot în Scottish Premier League.

Aventură periculoasă trăită luni de portarul polonez Lukasz Zaluska în Scoţia. Rezerva lui Celtic, adversara Astrei în grupele Europa League, el a fost bătut în centrul capitalei Glasgow, la primele ore ale dimineţii. Şi s-a ales cu răni la cap, după ce ieşise cu un conaţional din SPL.

Goalkeeperul de 32 de ani se îndrepta către un taxi, cînd a fost abordat de alt jucător din prima ligă scoţiană, a cărui identitate e păstrată secretă de poliţie.

Zaluska a pierdut sînge şi e posibil să fi primit mai multe lovituri. Alţi doi jucători au fost interogaţi, urmînd să fie analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din Ashton Lane, zonă populară cu multe baruri şi restaurante.

Adus de la Dundee Utd în 2009, Zaluska a evoluat de două ori în acest sezon la Celtic. Episodul s-a produs în acelaşi loc în care fostul manager Neil Lennon fusese atacat în septembrie 2008.

"Poliţia investighează o plîngere pentru o agresiune asupra unui bărbat de 32 de ani în dimineaţa zilei de luni. Ancheta e în derulare" (Purtător de cuvînt al poliţiei scoţiene)

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (1)
mvradulescu
mvradulescu  •  22 Octombrie 2014, 10:58

Cred că Piţurcă e vinovat ... A procedat în mod cert prin telepatie și nici nu a spus nimic gazetarilor amatori de subiecte spumoase ... Încă un motiv să-l mai schimbăm o dată de la națională !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează