INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CROAȚIA

VIDEO Florentin Matei a trecut peste perioada grea și a făcut un meci de senzație pentru Rijeka! Ce a zis după meci

Articol de - Publicat sambata, 26 noiembrie 2016 20:32

Revenit după o accidentare care i-a dat mari bătăi de cap, Florentin Matei a facut din nou un meci mare pentru Rijeka în campionatul Croației, în victoria cu Cibalia de pe teren propriu, scor 2-0.

"Decarul" lui Rijeka a scos ambele penalty-uri ale echipei sale, în minutele 18 și 24. Al doilea a fost transformat chiar de el.

1 milion de euro 
este cota lui Matei pe transfermarkt 

Cele două reușite au adus 3 puncte importante lui Rijeka, care este pe primul loc în Croația, cu 45 de puncte. Are 9 puncte peste rivala Dinamo Zagreb, care are însă un meci mai puțin.

După acest succes Matei a vorbit pentru GSP.RO și explică motivele pentru care a jucat mai puțin în ultima vreme: "Mă bucur pentru evoluția de astăzi, mai ales că vin după o perioadă mai grea. Am avut două rupturi, dar acum mi-am revenit.

Am jucat 80 de minute și sunt fericit că am contribuit la victoria de azi. Sper să o țin tot așa. Suntem neînvinși în 17 meciuri și avem șanse mari să oprim seria de 11 titluri consecutive ale lui Dinamo Zagreb".

4 goluri 
are Florentin Matei pentru Rijeka în toate competițiile 

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (2)
170977236752283
Doru Neacsu  •  18 Martie 2017, 23:04

Are un bun control al balonului are rezultate bune când joaca . Impresarul lui doarme sau așteaptă sa vina banii fără sa facă nimic [ tipic romanesc ] nu este promovat la fel ca multi jucători romani reprezentați de IMPRESARI DE CARTON .Bravo Florentin și mult succes în continuare

masinameaeata
masinameaeata  •  27 Noiembrie 2016, 00:50

Felicitari! Sper sa te transferi la Dinamo Zagreb sau intr-un campionat mai puternic!Trage tare si poate ajungi in Germania, talent ai, daca si muncesti atunci vei ajunge sus!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează