INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

GALERIE FOTO Paşii lui Gareth Bale către fotbalul mare: "Visul copilului galez a devenit realitate"

FOTO: Marca +6   FOTO
FOTO: Marca

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 02 septembrie 2013 19:19

Gareth Bale şi-a îndeplinit visul la 24 de ani. Jucătorul galez nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru Real Madrid. A mers în tribună să vadă Realul la un meci de Champions League şi s-a declarat mereu un admirator al lui Cristiano Ronaldo.

Astăzi, cînd a venit oficial jucătorul Realului, Bale a rămas constant. ”E un vis să joc aici. Ronaldo e cel mai bun jucător din lume”, au fost cuvintele galezului la prezentarea de pe Santiago Bernabeu.

Florentino Perez l-a elogiat pe Bale, care a costat 91 de milioane de euro, aşa cum a anunţat televiziunea oficială a clubului. Cu cinci milioane mai puţin decît idolul său, Cristiano Ronaldo. Deşi s-a speculat că va fi cel mai scump transfer din istorie, galezului i-a revenit doar locul secund în acest top.

Mutarea galezului în Spania a fost una cu cîntec. Tottenham creştea preţul, refuzul ofertelor venite de la Madrid l-au pus pe Bale într-o situaţie ciudată, care se reflectă cel mai bine în scrisoarea de adio pe care a dedicat-o fanilor lui Tottenham. Despărţirea de clubul englez unde a jucat cel mai bun fotbal, aşa cum Gareth mărturiseşte nu a fost deloc uşoară. Dar galezul nu putea rata şansa de a-şi împlini visul, numit Real Madrid. Şi a ales să plece.

30.000 de oameni l-au întîmpinat pe Bale cînd a făcut primii paşi pe Bernabeu, în calitate de ”galactic”. Madrilenii au ţinut să scoată în faţă simpatia galezului pentru clubul spaniol şi au folosit la prezentare o poză cu Bale în copilărie, purtînd tricoul Realului. ”Visul copilul galez e acum realitate”, spunea mîndru Florentino Perez.

Bale a intrat în fotbalul mare la Southampton, dar consacrarea a obţinut-o în tricoul lui Tottenham. 187 de meciuri şi 48 de goluri în Premier League a adunat galezul.

Visele copilului Bale au început însă în Ţara Galilor, unde mingea preferată a copiilor nu e rotundă. Ca un galez autentic, Gareth a cochetat cu rugby-ul înainte să se apuce de fotbal. Era rapid, dar prea slab pentru un sport atît de solicitant din punct de vedere fizic. Nu avea forţă. Avea un talent înnăscut pentru a face sport, aşa că a trecut pe la hochey şi atletism înainte de a-şi găsi chemarea, fotbalul.

În ţara lui, fotbalul nu e sport naţional, dar Bale a reuşit să devină idol pentru copii, lasînd cel puţin pentru un timp rugby-ul în umbră. 41 de meciuri şi 11 goluri a adunat în tricoul naţionalei Ţării Galilor.

Bale a devenit azi al doilea galez care va juca în La Liga. Drumul a fost deschis de Mark Hughes în 1986, care a îmbrăcat tricoul Barcelonei pentru un sezon. Gareth speră să fie el galezul care va face istorie în Spania: ”Real e cel mai mare club al lumii şi vrem să cîştigăm tot”, şi-a anunţat Bale planurile.

 

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (4)
luciano86
luciano86  •  03 Septembrie 2013, 08:43

am vazut un alt articol care ma informa ca idiotii de la real au dat 99 mil euro.... aici vad ca doar 91mil...?

sakazuke
sakazuke  •  02 Septembrie 2013, 21:26

bine macar ca acum recunoasteti ca suma de transfer este 91M si nu 99M...... visa evreul 120M si jucatori la schimb si tre sa se multumeasca cu 91 si astia in rate ...:)

monere1980
monere1980  •  02 Septembrie 2013, 21:03
Postat de cip1978 pe 02 Septembrie 2013, 20:31

Un transfer gen Florentino Perez. Cu el la conducere Real Madrid face mai mult marketing decat fotbal. Bine ca s-a finalizat caci in ultimul timp negocierile aduceau mai mult a tiganie decat a telenovela. Ramane de vazut daca va justifica banii platiti pe el. In acest sens astept primul El Clasico sa vad confruntandu-se tripletele Messi-Neymar-Xavi cu Ronaldo-Bale-Isco (ultimul cu un inceput de sezon senzational la Real Madrid)!

sa stii ca iti dau dreptate. De fapt am spus asta de prin anii 2004-2005 si anume ca Perez e mai interesat de imagine decat de fotbal. Si inca o chestie, incepand cu era galactica (zidane, figo, ronaldo, beckham) oficial eu NU mai sint fan real ptr motive pe care n-am chef sa le discut. Dar parca as vrea sa vad naibilui realul castigand si ei trofeul, ca mi s-a urat sa-i tot vad ciuca batailor. Sint club mare totusi si ar merita cate un trofeu la cativa ani. Sigur, daca prin absurd vor juca in finala cu Bayern, Juve, sau Milan nu voi tine cu ei ptr ca sint fanul celorlalte 3 :p .... Dar cu oricine altcineva am sa le tin pumnii. Si am o senzatie ca Bale va face treaba buna la RM.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează