INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANTRENOR

GALERIE FOTO Refugiatul sirian trîntit de jurnalista maghiară a ajuns în Spania » Va fi antrenor la Getafe

FOTO: Reuters +3   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 17 septembrie 2015 14:00

Zilele trecute, un filmuleț cu o jurnalistă maghiară care îi punea piedică unui refugiat sirian cu băiatul lui în brațe facea încojurul lumii. Vezi aici video

Acum, Osama Abdul Mohsen și fiul acestuia de 7 ani au ajuns în Spania, unde sirianul va avea ocazia să antreneze la o școală de fotbal din  Getafe.  După ce i-au văzut povestea, Centrul Național de Formare a Antrenorilor a decis să îl ajute pe sirian și pe familia acestuia. Refugiatul a primit un apartament în Madrid, unde va locui alături de restul familiei, care pentru moment se află în Turcia.

În plus, fiul acestuia, Zaid, va fi legitimat la grupele de juniori ale celor de la Getafe. Înainte de a pleca din Siria, Osama Abdul Mohsen a fost antrenor în prima ligă, pregătind echipa al-Fotuwa SC, potrivit presei din Spania.

"Sîntem un centru de antrenori și este datoria noastră să îi ajutăm pe cei care lucrează în acest domeniu", a spus Conrado Galan, șeful Centrului Național de Formare a Antrenorilor

"Noi lucrăm cu echipa Getafe, așa că Mohsen poate antrena, avînd în vedere experiența lui. Și Zaid poate juca pentru Getafe, și poate ajunge la un club mai mare", a spus Sara Hernandez, primarul din Getafe.

Citește și:
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Altele
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a cucerit aurul european » European Aquatics a reacționat
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Altele
Ce scrie presa din Rusia, după ce David Popovici l-a învins pe Egor Kornev
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Atletism
Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
Altele
Dialog spumos între David Popovici și rivalul Egor Kornev: „Vino în Rusia! Eu am Mercedes, tu ai Porsche, o să-ți arăt eu”
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Lovitura verii în televiziune! Cătălin Măruță ia locul vedetei de la Antena 1

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (15)
802589673128559
Dorel Caleanu  •  18 Septembrie 2015, 04:00

Asa, si ungurii fac garduri. Ei care au fost stersi de pe harta Europei de doua ori, nu au mai existat ca natie, acum fac ca *** pe pamantul altora ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

timarhac
timarhac  •  17 Septembrie 2015, 21:09

***??? Da` io` nu negociez! Eu vreau la Real Madrid!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

tonyys
tonyys  •  17 Septembrie 2015, 17:51
Postat de Daniel Crisan pe 17 Septembrie 2015, 15:55

Mda...spaniolii tineri pleaca pe capete prin Anglia sa lucreze in baruri si restaurante ca nu au ce face in Spania, si nu-si permit traiul de acolo, si asta abia venit in Europa primeste gratuit apartament in Madrid si loc de munca. Germanii cand aud de romani sau bulgari stramba din nas, dar daca e vorba de musulmani si africani au loc pentru toti.

Spaniolii tineri pleaca pt. ca nu vor sa lucreze pe 800-900 euro in spania agricultura .....pe asemenea salarii se duc romanii sa lucreze.Spaniolii tineri ori stau acasa si cu diversele ajutoare sociale + ce-i mai ajuta familia castiga mai mult decat 700-800 euro care e salariu minim in spania, ori se duc in anglia sau germania pe salarii de minim 1500 lire resp euro.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează