Ibrahimovici: "Golul nu e totul pentru mine, nu sînt îngrijorat"

Doar două goluri în ultimele 10 partide au dat apă la moară celor care suţin că Zlatan Ibrahimovici trece printr-o criză, dar el neagă asta. Neagă şi că ar fi îngrijorat de perioada de secetă, pentru că se bucură de titlurile pe care le-a cîştigat şi de fotbalul pe care îl practică Barcelona.

- Eşti de mai mult de jumătate de an pe Camp Nou. Cum ai descrie experienţa de pînă acum?
- Foarte bună. Şi eu, şi familia mea ne-am adaptat bine, sînt fericit aici, am cîştigat trei trofee în 6 luni, sîntem în fruntea clasamentului şi nu am pierdut nici un meci în campionat. Echipa a cîştigat totul şi vrem să continuăm aşa. E impresionant. Îmi pare rău doar pentru ceea ce ni s-a întîmplat în Cupă: cred că meritam să ne calificăm, pentru că Sevilla nu e mai valoroasă decît noi. Dar astfel de lucruri se mai întîmplă în fotbal.

- Ai început cu 11 goluri în primele 13 etape, dar acum ai adunat mai multe fără să marchezi.
- Nu sînt îngrijorat, mi s-a mai întîmplat şi altădată. În primul meu an la Ajax am început foarte bine, apoi mi-a mers rău, apoi iar bine. E ca într-un montagne russe. E normal, pentru că trebuie să te adaptezi la multe lucruri şi asta într-un timp foarte scurt. Mi s-a întîmplat la fel cînd m-am transferat la Juventus şi, apoi, la Inter, am avut sezoane cu urcuşuri şi coborîşuri. Evident, fiind nou, pentru un atacant al unei echipe cum e Barcelona e important să marchezi goluri, dar asta nu înseamnă totul

- Nu? Nu e totul?
- Cel puţin pentru mine nu e. Dacă particip la joc şi dau assisturi, mă simt la fel de bine.

- Ai adunat 7 assisturi, ceva nu foarte obişnuit pentru un atacant.
- D-asta zic că golul nu e totul. Un assist e ca un gol, pentru că îţi faci un coleg fericit. Iar asta e, pentru mine, la fel de important ca atunci cînd marchez. Perioada asta de secetă nu mă preocupă pentru că vor veni şi golurile. Dacă joci bine, dacă îţi ajuţi echipa, dacă creezi ocazii, marchezi.

- Vii din Italia, de la un fotbal total diferit de al Barcei. Acolo, un 1-0 este o adevărată comoară, aici nu. Acolo jucai singur în atac, aici joci alături de Messi, Henry, Xavi, Iniesta...
- E o diferenţă foarte mare. În Italia, ai două, trei, patru ocazii într-un meci şi trebuie să fii pregătit ca să nu greşeşti. Poţi să nu atingi mingea 80 de minute, dar ştii că o să ai o ocazie la un moment dat. Şi nu trebuie să greşeşti pentru că vei fi judecat apoi pentru asta. De asta sînt atît de apreciaţi atacanţi ca Inzaghi sau Trezeguet, fotbalişti care au nevoie doar de o ocazie şi nu ratează.

- Cum resimţi această schimbare?
- E adevărat, e ca la începuturile mele la Ajax. În Italia nu contează jocul, acolo e de ajuns un 1-0. Nu contează nimic altceva decît victoria. Cînd se vorbeşte despre faptul că ai avut o evoluţie bună, ţi se spune: "Ai jucat foarte bine, dar nu ai cîştigat nimic, nu?". Pentru ei, nu contează să joci bine.

- Aici, e parcă mai important să joci bine, decît să cîştigi. Ştiai?
- Da, da, ştiam. Îmi aduce aminte de Ajax. Cîştigai cu 1-0 şi lumea te fluiera. Nu înţelegeam nimic. "De ce ne fluieră?", întrebam. Pentru că oamenii voiau un fotbal de calitate, spectacol.

- Împărtăşeşti această mentalitate?
- O înţeleg perfect. Şi eu, dacă plătesc un bilet, mă aştept să văd spectacol. Dacă învingi cu 1-0, dar nu te distrezi, pleci acasă nesatisfăcut. Aici, lumea vrea fotbal modern, vrea să se distreze. Dacă aş fi în tribună, pe Camp Nou, aş cere acelaşi lucru

- Tu susţii că Barca practică fotbalul viitorului.
- Da, pentru că trasează tentinţe. În cîţiva ani, toţi vor vrea să joace ca noi. M-a bucurat mult succesul Spaniei la Europene, pentru că a reuşit totul practicînd un fotbal minunat. Ca şi Barca: faptul că am cîştigat tot ce se putea cîştiga confirmă, demonstrează că poţi învinge jucînd bine. De asta e fotbalul viitorului. Nu se va schimba totul într-un an sau doi, pentru că obiceiurile nu se schimbă atît de repede, dar asta e tendinţa.

- Asta căutai? Să te distrezi? Trofee? Să cîştigi bani? Să-ţi închei cariera la un mare club?
- Nici să-mi închei cariera, nici să cîştig mai mult. Căutam să mă distrez şi să progresez ca fotbalist. Şi în Italia era bine bine, dar simţeam că se poate mai bine, pot să progresez, să dau mai mult. Aici am cîştigat trofee pe care, cu Inter, ar fi fost imposibil să le cîştig, ca Supercupa Europei sau Mondialul Cluburilor, pentru că sînt mulţi ani de cînd nu reuşesc să cîştige Cupa Europei.

- Şi ce vezi cînd priveşti Barca?
- O mare echipă! Sînt formaţii care au doi, trei sau patru mari jucători, de genul celor pe care cînd îi vezi zici: "wow!". Dar cînd ajungi la Barca, te uiţi şi-ţi dai seama că toţi fotbaliştii din echipă sînt "wow!". Xavi, Leo, Andres, Puyol, Henry, Alves.

- Te copleşeşte ideea de a fi aici?
- Chiar aşa, nu. Dacă aş fi un tînăr de 18 ani... Dar, a trecut ceva timp de cînd am părăsit Suedia, am trecut prin Olanda, apoi, 5 ani în Italia, unde, de asemenea, am întîlnit fotbalişti mari. Acea echipă a Juventusului era foarte bună, la Inter la fel. Acum, cu banii luaţi pentru transferul meu, au putut cumpăra mai mulţi jucători şi au creat din nou o echipă mare. La Barca, ne ştim foarte bine şi ştim ce avem de făcut. Ce poţi să-i spui lui Henry despre dribling. Ce-i poţi spune lui Leo despre dribling? Doar n-o să-l înveţi pe Xavi cum trebuie să dea o pasă. Toţi sînt de cel mai înalt nivel.

- În urmă cu cîteva săptămîni, Guardiola te-a invitat la cină. Cum a fost?
- M-a surprins cînd mi-a zis. A fost o premieră în cariera mea. Cel puţin, forma în care a făcut-o, spontan şi simplu.

- Ce ţi-a spus?
- M-a întrebat dacă sînt bine, dacă sînt fericit, dacă mă simt ok, dacă familia mea s-a adaptat, dacă am nevoie de ceva. El are un principiu: dacă eşti fericit, pe teren dai randament mai bun. A fost foarte bine, sînt detalii ale antrenorului care te surprind. Astfel de lucruri te fac să te simţi mai apropiat. Dar niciodată nu uiţi că el e antrenorul, şeful, iar tu eşti jucătorul, încă unul din echipă.

- Ai vorbit despre fotbalului viitorului. E Guardiola un astfel de antrenor al viitorului?
- Cîţi ani are Guardiola? 39? Uff, şi a cîştigat deja totul. E foarte tînăr şi mai are mult timp pentru a progresa. Da, e tipul antrenorului care se poartă acum. În Italia, au vrut să-l copieze. Nu e chiar aşa uşor.
Gîndeşte ca un fotbalist. E foarte activ, participă la multe antrenamente. Am avut antrenori care se implicau mai puţin, mai mult dădeau ordine, decît explicau. Nu e un poliţist care dă ordine, un dictator care îţi trasează obligaţii. E mai mult un profesor care te instruieşte. Capello, Mancini, Mourinho nu erau atît de activi. Capello şi Mourinho îţi explicau totul pe o tablă, mister vine pe teren. Pentru că a fost un mare fotbalist, ştie ce gîndeşte un jucător. Trăieşte pentru fotbal. E conectat 24 de ore din 24.

- În vestiar există diferenţe?
- Atmosfera e foarte bună. Era la fel şi la Inter, dar îmi place mult mentalitatea de aici. Ieşi la antrenament şi îi vezi pe Xavi, Iniesta, Messi şi pe toţi ceilalţi că încep să se joace cu mingea. În Italia, aşteptai pînă ieşea antrenorul. Aici e ca la şcoală, nişte copii care ies de la ore. Sînt convins că dacă i-aş suna într-o noapte pe colegii mei pentru a juca fotbal, ar veni toţi. Nu doar că le place să joace, savurează fotbalul.

- Eşti la curent cu ce se spune, că Barca e ajutată de arbitri?
- Nu cred în aşa ceva. Îmi intră pe o ureche şi îmi iese pe cealaltă. La fel se întîmpla şi în Italia, cu echipele care erau pe primele locuri

- Am ajuns la final şi nu l-am pomenit pe Eto'o.
- E adevărat. E primul interviu în care nu sînt întrebat de el.

sursa: elperiodico.com