INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Incident rasist în Serie A » Fratele stelistului Muniru a ieșit de pe teren: "Trebuie să ai curaj și să oprești meciul!"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 aprilie 2017 19:41

Fratele lui Sulley Muniru, Sulley Muntari, a ieșit de pe teren în timpul meciului dintre Cagliari și Pescara (1-0), după ce a fost ținta unor scandări rasiste ale suporterilor lui Cagliari.

În ultimul minut al timpului regulamentar, mijlocașul de 32 de ani al celor de la Pescara i-a semnalat centralului Daniele Minelli că fanii gazdelor i-au adresat scandări rasiste.

Arbitrul i-a explicat jucătorului că nu a auzit așa ceva și l-a avertizat pe Muntari cu cartonaș galben, moment în care ganezul a părăsit terenul în semn de protest. 

Tehnicianul celor de la Pescara, Zdeněk Zeman, i-a luat apărarea fotbalistului la finalul partidei și a afirmat că jucătorul a avut dreptate în momentul în care a decis să părăsească terenul.

"Muntari l-a rugat pe arbitru să intervină, dar acesta susține că nu a auzit și nu a văzut nimic. Cred că Muntari are dreptate și că a procedat corect să iasă de pe teren", a spus Zeman, citat de Tuttosport.

La finalul meciului, Muntari a explicat cele petrecute: 

"Ați văzut cu toții ce s-a întâmplat. Suporterii mi-au adresat cuvinte rasiste în prima repriză. Era un copil acolo, cu părinții lângă el, care îmi adresa cuvinte rasiste. Așa că m-am dus la el și i-am spus să nu mai facă asta. I-am dat și tricoul ca să-l învăț că nu se face așa ceva. Trebuie să fii un exemplu ca să-i ajuți să crească frumos"

În repriza a doua s-au repetat scandările rasiste. Am vorbit cu arbitrul și m-a înfuriat. Mi-a zis că nu trebuie să vorbesc cu cei din public. I-am zis: «Dar tu cine ești? Nu ai auzit ce strigă? Trebuie să ai tăria să oprești meciul!» Am insistat spunându-i că trebuie să aibă curaj să suspende meciul. Arbitrul nu e acolo doar ca să fluiere faulturi, trebuie să facă mai mult. Să audă ce se strigă și să fie un exemplu", a spus fotbalistul.

Un incident similar a avut loc tot pe terenul lui Cagliari în 2010, când un meci cu Inter a fost întrerupt din cauza scandărilor rasiste la adresa lui Eto'o.

"Centralul" Paolo Tagliavento a oprit atunci meciul până când fanii au încetat și crainicul stadionului a intervenit pentru ca suporterii să-și schimbe atitudinea.

Citește și:

Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
Superliga
Tavi Popescu, apariție inedită în vacanță » Și-a acoperit corpul de tatuaje + Are un nou look
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Liga 2
UEFA a dat verdictul » Ce se întâmplă cu licența europeană a Corvinului
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”
Superliga
Rotaru a anunțat prima mutare la Craiova: „A semnat pe 3 ani. Mai avea două oferte din România”

Mihaela Buzărnescu, fără rezerve la Open GSP: „O singură colegă mi-a dat un mesaj, în tenis trebuie să te păzești de dezamăgiri”

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (3)
red77
red77  •  01 Mai 2017, 03:16

Da sensibili au devenit ăștia. curând o *** grea unu meci suspendat ca l.a înjurat un pensionar ***.***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

372039116337551
Dembeles Cosmin  •  01 Mai 2017, 00:09

Complexe , una doua e rasism .

vladutz13
vladutz13  •  30 Aprilie 2017, 22:07

Ok, avea sau nu dreptate, de ce i-a dat cartonas galben?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează