Articol de Alexandra Nistoroiu (Libertatea) - Publicat luni, 31 iulie 2023 18:32 / Actualizat luni, 31 iulie 2023 19:33
La 51 de ani, Zinedine Zidane a vorbit cu jurnalista Amy Lawrence pentru The Athletic. „Adesea, jucătorii tineri sunt învățați să tragă așa, să paseze așa. Ei sunt formatați”, a spus simbolul fotbalului francez. „Astăzi, copiii între 8 și 10 ani ar trebui să joace pentru distracție. Uneori, trebuie să le arăți mici lucruri tehnice pentru că au nevoie de baze solide. Dar dincolo de asta, nu! Imaginația lor este doar atât - trebuie să fie instinctivă. Ei trebuie să se distreze".
- Traducere și adaptare de Alexandra Nistoroiu
Liniștea coboară peste băieții care stau într-un semicerc ordonat pe un teren de la complexul sportiv Z5 din Aix-en-Provence. Au între șase și opt ani și toți joacă pentru La Castellane, clubul comunitar creat de eroul local și numit după cartierul în care a crescut, jucând fotbal între blocuri înalte. Antrenorul le spune să stea drepți și să-și strângă mâinile la spate.
Băieții sparg tăcerea cu un cor de suspine. Această icoană, care își poartă carisma cu o răceală languroasă, intră în raza lor vizuală. Cu acea infamă chelie și pomeții unghiulari, este de neocolit.
„Ce mai faceți?", întreabă el, aplecându-se pentru a bate palma cu fiecare dintre copii. „Zidane!", scâncește unul. Nu le vine să creadă ce văd.
Zinedine Zidane a avut întotdeauna ceva din altă lume. Nu a fost un fotbalist obișnuit. Jocul său a existat într-o sferă mai creativă decât și-ar putea imagina majoritatea. Vedea pase, interpreta mișcări și alegea atingeri care erau înșelătoare și neobișnuite. Mingea era muza lui, el era impresionistul, scrie Amy Lawrence, pentru The Athletic. Jurnalista l-a urmărit live pe Zidane la toate turneele internaționale ale Franței la care a jucat acesta.
Să-l observe pe Zidane cum își face treaba în direct pe stadion s-a simțit ca un adevărat hipnotism. „Să-l privești pe Zidane e ca și cum te-ai îndrăgosti", spunea un prieten al ei.
Dorul lui Zinedine Zidane
Astăzi, viața de fotbalist a lui Zidane există undeva mai la margine. Nu a mai fost implicat în intensitatea zilnică a jocului de doi ani și un pic, de când și-a încheiat cel de-al doilea mandat de antrenor la Real Madrid. El începe să simtă mâncărimea de a se implica din nou. Îi lipsesc adrenalina, competiția și nervii pe care doar fotbalul le aduce. Dar nu este încă pregătit să facă un mare anunț cu privire la viitorul său.
Nu-i lipsește doar banca tehnică, încă îi este dor de teren. Își revine la viață atunci când e întrebat ce era în mintea lui în momentele dintr-un meci real. Când mingea cade în finala Ligii Campionilor sau când balonul din corner se îndreaptă spre el în finala Cupei Mondiale, a avut timp să se gândească, să anticipeze, să ia o decizie cu privire la ce ar face în continuare?
„Când sunt pe teren, totul este instinctiv", spune el. „Nu am avut ritualuri speciale. Nu am simțit presiunea. Eram doar fericit să fiu acolo și să joc în fața a 50.000 sau 80.000 de oameni. A fost visul meu încă de când eram mic. Să vin și să joc în fața a 80.000 de oameni? Imaginați-vă asta! Este incredibil".
„Vreau să vă explic de ce. În această vară avem un meci internațional pentru echipa Franței. După un sezon atât de lung și obositor, jucând la fiecare trei zile, jucând Liga Campionilor, este foarte dificil să te întorci la ea. Ceea ce îți permite să rămâi conectat este să intri pe teren și să-i vezi pe toți acei oameni. Când vezi mii de oameni, asta te face să te simți bine. Te reenergizează. Este frumusețea sportului, această pasiune care există în jurul fotbalului".
Zinedine Zidane, singur cu mingea, ca un maestru zen
Relația sa mintală cu jocul este fascinantă. La Euro 2000, în punctul culminant al semifinalelor, Franța încerca să obțină o „dublă" internațională. La egalitate și în prelungiri, Sylvain Wiltord a primit o pasă de gol, dar Abel Xavier a respins mingea cu palma. Acordarea penalty-ului a declanșat o adevărată harababură. Jucătorii portughezi l-au hărțuit pe arbitru, amenințând că vor pleca. Scandalul a continuat timp de câteva minute.
În tot acest haos, Zidane a rămas singur cu mingea, ca un maestru zen. Era o imagine a seninătății în centrul furtunii. În așteptare. Impenetrabil. „Timpul dintre fault și executarea efectivă a penalty-ului a fost de patru sau cinci minute", își amintește el. „Au fost patru sau cinci minute lungi! Am rămas în bula mea. Uneori sunt lucruri pe care nu le poți explica. Dar știu ce am de gând să fac. Rămân concentrat".
„Un jucător a venit să vorbească cu mine, dar parcă nici nu vorbea. Uneori ai un coechipier care vine la tine: «Acest portar plonjează mereu în dreapta». Eu nu-l ascult. Nu ascult pentru că eu sunt cel care va trage. Este responsabilitatea mea. Eu sunt cel care știe ce trebuie să facă. Nu e treaba altcuiva să-mi spună ce trebuie să fac!". A trimis penalty-ul în colțul din dreapta cu o precizie de neclintit. O astfel de concentrare rece, în mijlocul atâtor emoții în fierbere, a fost ciudat de frumoasă.
Zinedine Zidane, impresionat de forța fizică a jucătorilor din zilele noastre
Zidane încă mai joacă ocazional pentru a se distra. „Dar din ce în ce mai puțin, sincer să fiu, pentru că din punct de vedere fizic nu mai sunt în top. Este greu!". Așa că se implică mai mult prin vizionare, ceea ce îi întreține apetitul pentru joc. „Îmi place să urmăresc o mulțime de meciuri, o mulțime de jucători. Caut jucători care ar putea evolua și reuși". În timpul pauzei, creierul său ticăie cu complexitatea și posibilitățile jocului.
„Sunt mulți jucători care îmi plac", spune el. „Dar, în general, ceea ce mă impresionează este forma fizică necesară acum. Cerințele sunt să joci la fiecare trei zile. Este diferit față de epoca mea, când, dacă aveai o problemă fizică, puteai să compensezi cu tehnica ta. Nu mai este același lucru. Chiar trebuie să fii pregătit fizic, un atlet de top! Ai nevoie atât de fizic, cât și de tehnică".
Un maestru creator, un maestru al tehnicii, impresionat de atletismul jocului, care nu era una dintre armele sale cele mai evidente (nu că ar fi fost în vreun fel neputincios).
Zidane contemplă evoluția fotbalului și din perspectiva rolului său de ambasador pentru EA SPORTS, care a introdus o bibliotecă de videoclipuri cu antrenori, în șase limbi diferite, ca o extensie a jocului său video pentru sezonul următor (ceea ce era cunoscut sub numele de FIFA a fost redenumit FC24). Teoretic, oriunde v-ați afla, puteți accesa aceste clipuri pentru a învăța și pentru a primi sfaturi și ponturi ca să vă antrenați apoi afară. Acestea vor fi disponibile online gratuit.
Este, cu siguranță, o perspectivă diferită față de mesajul pe care antrenorii de tineret l-au predicat adesea în ultimii ani, criticând modul în care jocurile video le răpesc tinerilor jucători timpul de joc și contactul cu mingea pe străzi și în parcuri, care obișnuiau să fie norma în epoca preelectronică. Zidane sugerează că trebuie să ne schimbăm odată cu vremurile.
Este posibil să antrenezi imaginația?
„Când eram copii, era doar un teren mic, pe beton, fără o poartă reală, cu obiecte în loc de bare. Fotbalul de astăzi este o lume diferită. Aceeași pasiune, dar este un scenariu diferit. Copiii se joacă pe PlayStation și auzi oamenii zicând: <Oh, sunt mereu pe consola lor!>. Dar nu, e bine. Este aproape o realitate pentru ei. Când joci, aproape că ai senzația că ești pe teren. Nu ar trebui să treci cu vederea acest lucru. Este doar un alt mod în care copiii se implică în joc. Așa că dacă le place, ar trebui să li se permită să o facă, pentru că viața lor afară este dificilă în anumite cartiere. Generația de astăzi are propriul său mod de a juca. E important ca ei să găsească în continuare uimire în ceea ce se întâmplă".
Zidane a fost un jucător a cărui tehnică și imaginație funcționau în tandem perfect. A fost un jucător de echipă, dar i s-a acordat libertatea de a fi inventiv. Este posibil să antrenezi imaginația?
„Nu", spune Zidane. „Pentru mine, imaginația este un instinct. Trebuie să fie instinctivă. Adesea, jucătorii tineri sunt învățați să tragă așa, să paseze așa. Ei sunt formatați. Astăzi, copiii între 8 și 10 ani ar trebui să joace pentru distracție. Uneori, trebuie să le arăți mici lucruri tehnice pentru că au nevoie de baze solide. Dar dincolo de asta, nu! Imaginația lor este doar atât - trebuie să fie instinctivă. Trebuie să se distreze".
Exact asta se întâmplă în ziua reportajului la complexul Z5 când lui Zidane i se alătură vechiul său prieten și coechipier David Beckham, care intră, îl arată pe Zidane și proclamă: „Maestrul!". Foștii profesioniști se așază în echipe diferite și se distrează cu tinerii. Băieții vechi sunt încă în formă.
Zidane a deschis acum trei baze sportive, una la Aix și alta la Istres, la câțiva kilometri vest de Marsilia. Mai există una la Torino, în cinstea perioadei petrecute în Italia. Complexul din Aix are șapte terenuri de gazon artificial astro, toate denumite după stadioane celebre. Au, de asemenea, terenuri de padel, un studio de dans, un restaurant, o creșă și așa mai departe. Este ca un stup de sport comunitar.
Poveștile din spatele obiectelor
Acest centru emblematic a fost inaugurat de ziua de naștere a lui Zidane și este decorat cu câteva obiecte fantastice din cariera sa de jucător. Este un adevărat colecționar. Poate mai sentimental decât ne-am putea imagina! Văzând colecția de tricouri și trofee, cadouri de la Pele, Maradona și Franz Beckenbauer, fotografii cu echipele sale de succes, amintirile sunt încă atât de vii. Cu atâtea realizări la care să privești în urmă, este ușor să treci cu vederea sacrificiile, ratările, pierderile care vin odată cu parcursul unei cariere de elită. Dar momentele mai proaste dau sens punctelor celor mai înalte.
De pildă, la Cupa Mondială din 2002, Zidane a fost accidentat și a jucat doar în al treilea meci din grupe, cu piciorul legat. A fost prea târziu, iar Franța a ieșit mai devreme din competiție jenată. Amintiți-vă de rollercoasterul din 2006, când Zidane a ieșit din retragere pentru a topi din nou inimile francezilor cu performanțele sale rafinate împotriva Spaniei și Braziliei, înainte de șocul loviturii de cap din finală. Fie că este vorba de un joc video, de un antrenor sau de experiența de pe stradă, precum și de practică și idei, tinerii jucători trebuie să învețe și rezistența psihică.
Jurnalista desface o relicvă din vremurile de aur: o foaie de echipă din finala Cupei Mondiale din 1998, păstrată presată într-un dosar de carton cu o grămadă de la alte meciuri din acea epocă. Planul ei era ca Zidane să o semneze, dar când a văzut-o și i s-a luminat fața, situația s-a schimbat. Părea transportat de o amintire din cea mai frumoasă oră și jumătate a sa.
„Este pentru mine?", a întrebat el. „Nu se întâmplă prea des ca vreunul dintre noi să aibă ceva de valoare care să reflecte mulțumirile noastre pentru plăcerea pe care ne-au făcut-o favoriții noștri. Zidane a promis că o va înrăma și o va pune într-un loc special", își încheie Amy Lawrence textul.
Citește și alte articole:
