INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchestwar! United a cheltuit 185 de milioane pentru transferuri, City a contracarat cu 195 milioane de euro

Paul Pogba, 13 milioane de euro salariu anual la United // Foto: Getty Images
Paul Pogba, 13 milioane de euro salariu anual la United // Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 11 august 2016 00:00

United a cheltuit 185 de milioane pentru transferuri în această vară, inclusiv recordul Pogba, 105! City tocmai l-a luat pe cel mai scump apărător din istorie, Stones (55,6), investind în mercato 195 de milioane.

Eternii rivali Mourinho și Guardiola au mutat războiul personal la Manchester. Fiecare vrea o echipă care să zboare în acest sezon și investește toate resursele în mercato. Pentru Mou și United, nu există limite. La fel, cazul Pep - City.

1,8 miliarde!!!

"Red Devils" au oficializat noul număr 6, Paul Pogba, record all-time. 105 milioane de euro. Sumă din care Juventus va rămâne cu 78 de milioane, clubul italian urmând să achite cecul de 25 de milioane pentru impresarul Mino Raiola, dar și cele două milioane pentru cluburile ce l-au format pe PP: Le Havre, Torcy și Roissy-en-Brie.

"Sunt fericit că m-am întors la Manchester. Acesta e locul inimii mele", au fost primele cuvinte ale francezului în vârstă de 23 de ani. Cu el, United a ajuns în această vară la 185 de milioane de euro. Și la 1,7 miliarde de euro din 1992, de la fondarea Premier League. Dar MU nu e prima în acest top all-time PL. Marea rivală City este number one, cu 1,8 miliarde!

Trei pentru 140 de milioane

Acum, cu 20 de zile înainte de sfârșitul mercato 2016, Man. City se apropie iute de bariera celor 200 de milioane. Are deja 194,8 milioane, cu care a cumpărat 8 jucători. Ultimul, John Stones, fundașul lui Everton, adus în schimbul a 55,6 milioane.

Cel mai scump apărător din toate timpurile. După ce albaștrii transferaseră în 2014 și 2015 alți doi stoperi la un preț ridicat: Mangala și Otamendi, 40 și 45 milioane! Trei fundași centrali în trei ani pentru 140,6 milioane de euro.

"Pogba nu e un nou transfer. Băiatul se întoarce acasă. Și poate fi inima clubului nostru în următorul deceniu"
Jose Mourinho, manager Man. United

"Ador jocul său și felul în care citește fotbalul. Îl vom ajuta pe Stones să atingă cerul la City"
Pep Guardiola, manager Man. City

Achiziții Man. United

105* Pogba Juventus
42 Mhitarian Dortmund
38 Bailly Villarreal
0 Ibrahimovici PSG

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Achiziții Man. City

55,6 Stones Everton
50 Sane Schalke
32 G. Jesus Palmeiras
27 Gundogan Dortmund
18 Nolito Celta Vigo

* Cele mai importante 5 tranzacții.

Top 5 transferuri Premier 2016-17

  Nume  Fost club Club actual Sumă
1. Paul Pogba Juventus Man. United 105*
2. John Stones Everton Man. City 55,6
3. Leroy Sane Schalke Man. City 50
4. Granit Xhaka M'Gladbach Arsenal 45
5. Henrik Mhitarian Dortmund Man. United 42

* Sumele sunt exprimate în milioane de euro.

Top 5 cluburi transferuri Premier all-time

1. Man. City 1,8*
2. Man. United 1,7
3. Chelsea 1,68
4. Liverpool 1,42
5. Tottenham 0,95

* Sumele sunt în miliarde de euro.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
braveheartro
braveheartro  •  11 August 2016, 16:02

Oooo, da, dar specialiștii autohtoni ne spun că fcsb aca *** are șanse cu City, că ăștia joacă prost în august. Păi la cât au băgat în achiziții ăștia și sculați din somn (sau din beție, ca să fie pe placul lui Tamaș) calcă în picioare ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gerulozaurus
gerulozaurus  •  11 August 2016, 12:32

Si cand te gandesti ca Steaua o sa joace cu una dintre ele, vai de Nita al nostru, mai ca-i plang de mila deja; apoi or sa apara toti frustratii sa ne explice cum ca e Steaua slaba, ca nu a reusit sa mute muntii, ca echipele lor care an de an se pregatesc pentru Sampion Lig cu alde Unirea Tarlugeni si FC Costica Stefanesti, ar fi dat de pamant cu ele :)

cneius
cneius  •  11 August 2016, 09:40

Nebuni...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close