INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID - BARCELONA 2-0

REAL MADRID - BARCELONA 2-0 // VIDEO + FOTO „Galacticii” s-au întors! Real rupe seria de invincibilitate a Barcelonei și urcă pe primul loc! Messi, inexistent în El Clasico

Real Madrid - Barcelona // foto: Reuters +39   FOTO
Real Madrid - Barcelona // foto: Reuters

Articol de - Publicat duminica, 01 martie 2020 23:55

Real Madrid a învins-o pe Barcelona, scor 2-0, și e noul lider din La Liga. Echipa lui Zinedine Zidane a rezolvat meciul în repriza a doua, după golurile lui Vinicius Junior și Mariano Diaz, într-un El Clasico în care Lionel Messi a fost inexistent.

Departe de forma lor maximă, Barcelona și Real Madrid n-au oferit nici de data aceasta cel mai înflăcărat derby. Prima repriză a venit la pachet cu trei ocazii importante, toate la poarta madrilenilor. 

Courtois, eroul primei reprize

Norocul echipei lui Zidane a stat în Courtois: goalkeeper-ul a intervenit salvator la ocaziile lui Arthur și Messi, ambii rămași singuri cu goalkeeper-ul belgian în situații favorabile. 

Când n-a mai fost salvată de Courtois, a intervenit ghinionul catalanilor: trasorul lui Griezmann din interiorul careului s-a dus peste poartă, într-un moment în care întreaga suflare de pe „Santiago Bernabeu” a amuțit. 

„Know to suffer, know to win, know to be Real Madrid”

„Știm să suferim, știm să ne impunem, știm să fim Real Madrid”. Deviza cu care madrilenii câștigau 4 Ligi în 5 ani a ieșit la suprafață după pauză. 

Real a supraviețuit „furtunii” din prima repriză și a ieșit mai mult la joc în repriza secundă, când echipa lui Zinedine Zidane a fost cea care a dictat ostilitățile. Dacă Barcelona a avut ocaziile primei reprize, Ter Stegen a preluat „costumul de supererou” de la Courtois și a intervenit magistral la șutul lui Isco din minutul 56. 

Vinicius Junior, erou în El Clasico, la 19 ani

Asediul la poarta Barcelonei a continuat, iar cinci minute mai târziu Pique a scos de pe linia porții lovitura de cap a lui Isco. Pique n-a mai fost la fel de inspirat în minutul 71, când n-a intervenit în fața lui Vinicius Junior, lansat ideal de Kroos. 

Brazilianul de 19 ani a pătruns nestingherit și l-a învins pe Ter Stegen, după ce mingea a beneficiat și de un ricoșeu fericit. 

Messi inexistent, Mariano Diaz profită și închide meciul

Formația lui Quique Setién s-a năpustit în atac în final, dar o apărare eroică a madrilenilor, cu Ramos și Marcelo în dispoziția de odinioară, a securizat victoria Realului. Fără vreo sclipire notabilă pe durata meciului, Lionel Messi, marele coșmar al lui Real Madrid, a încheiat fără gol unul dintre cele mai modeste El Clasico ale sale din carieră. 

Pe un contraatac tăios, Real a înscris și golul secund, în al doilea minut al prelungirilor. Abia introdus pe teren, Mariano Diaz l-a păcălit pe Ter Stegen și a adus o victorie nesperată pentru madrileni. 

7 meciuri fără înfrângereavea Barcelona în disputele cu Real Madrid

Real Madrid versus Barcelona, luptă palpitantă în La Liga 

Victoria echipei lui Zinedine Zidane schimbă liderul în La Liga. Real a devansat-o pe Barcelona și are acum un punct avans, cu 12 etape înainte de finalul campionatului. 

Etapa viitoare, Real Madrid joacă în deplasare cu Betis Sevilla, în timp ce Barcelona primește vizita lui Real Sociedad.

Real Madrid - Barcelona 2-0

Real Madrid - Barcelona, echipele de start: 

Real Madrid: Courtois - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Kroos, Casemiro, Valverde - Isco, Benzema, Vinicius
Antrenor: Zinedine Zidane
Rezerve: Areola, Militao, Mendy, Vazquez, Modric, Bale, Mariano

Barcelona: Ter Stegen - Semedo, Pique, Umtiti, Alba - Arthur, Busquets, F. De Jong - Vidal, Messi, Griezmann
Antrenor: Quique Setién
Rezerve: Neto, Lenglet, Firpo, Rakitic, Collado, Fati, Braithwaite

Stadion: „Santiago Bernabeu”, Madrid
Arbitru: Antonio Miguel Mateu Lahoz

+35 FOTO
  • foto: Reuters

Vezi și: 

REAL MADRID - BARCELONA // FOTO A greșit VAR-ul la El Clasico? Vinicius, călcat de Arthur în careu

Sergio Ramos, declarații senzaționale despre Messi, înainte de Real-Barcelona: „E unul dintre uriașii istoriei fotbalului. Îl respect enorm”

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (27)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  02 Martie 2020, 09:38
Postat de Ionut Costache pe 02 Martie 2020, 09:19

Comentariile legate de faptul ca Messi nu (mai) trage Barcelona dupa el sunt putin fortate. El nu a dus niciodata singur echipa si nu cred ca exista vreun fotbalist in lumea asta care sa poata face performanta fara o echipa puternica in spate... Aseara Barcelona a aratat in primul rand ca politica de transferuri din ultimii ani a fost slaba. In ultimii 3 ani, nu au adus niciun jucator care sa fie cu adevarat decisiv si un plus fata de nucleul vechi al echipei (care a imbatranit si se vede...). In plus nu pot pricepe de ce nu isi iau un antrenor cu nume, ci fac tot felul de experimente gen Martino, Valverde sau Setien. In a doua repriza s-a vazut ca Realul a venit mai montata de la vestiar si vu o schema clara: presing sus si agresivitate. Asta a dat roade si le-a adus victoria si aici eu cred ca e meritul mare al lui Zidane. La Barca antrenorul a adormit pe margine: nu e posibil sa vezi ca in primele 15 min din repriza a doua nu poti scoate mingea din propriul teren (cu mingi pierdute in 30-40 de m de poarta) si sa nu schimbi ceva tactic...

Politica lui Bartomeu a fost catastrofală. A făcut de-a lungul timpului niște transferuri de antologia prostiei. Sub conducerea lui, Barca a devenit tot mai slabă, ajungându-se ca acum, în condițiile accidentărilor lui Suarez și Dembele, să nu mai stea în atac decât în Messi. Treabă simplă pentru adversari, care n-au decât să-l supravegheze strașnic și gata! Victoria Realului e logică și sănătoasă. Poate-i va trezi din letargie pe catalani, determinându-i să-l arunce peste bord pe Bartomeu!

mario_rdfe
mario_rdfe  •  02 Martie 2020, 00:09
Postat de mariuss72 pe 02 Martie 2020, 00:00

Barcelona nu a existat in a doua repriza, Real i-a anihilat total, a pus o presiune fantastica, victorie absolut meritata.

Sunt fan Barca, victorie meritata Madrid, cele doua trec prin cea mai slaba forma din ultimii zece ani ..au ajuns cei de la city sa fie favoriti la pariuri si sa castige meritat pe santiago bernabeu, iar barca sa se chinuie sa scoata egal cu locul 6-7 din italia ! Ma uitam pe loturile celor doua si nu imi venea sa cred..erau pe teren jucatori ce nu meritau sa fie nici copii de mingi la un el clasico ! Messi dezamagitor din nou, asteapta vreun eibar sau levante sa marcheze poker ! spaniolii nu au nici o sansa sa ajunga macar in semifinalele champions. Barcelona lui Guardiola, facea instructie cu cele doua..cate o manita pe repriza

cpt.ahab
cpt.ahab  •  02 Martie 2020, 11:53
Postat de Ionut Costache pe 02 Martie 2020, 11:05

Sunt de acord ca politica de transferuri a fost praf si asta au confirmat si jucatorii recent. Ce nu inteleg este de ce s-au debarasat asa usor de jucatorii de la echipa a doua care ar fi fost utili in contextul unui campionat lung. Alena, Todibo sau Carles Perez puteau fi solutii macar in campionat (bine ca sunt titulari la slte echipe) si puteau creste. In afara de Ansu Fati (care intra ocazional), in rest Barca nu a mai promovat jucatorii proprii, desi majoritatea nu sunt cu nimic sub ce au adus in ultimii ani (gen Thiago Alcantara, Rafinha, Deulofeu, Bellerin, Bartra sau Adama Traore). Chiar am gasit un articol in care vorbeste ca acum 7 ani Barcelona alinia un prim 11 numai cu jucatori crescuti de La Masia.

Anii de aur ai Barcei au fost rodul managementului deștept al lui Laporta. El a reconsiderat "La Masia", dându-i importanța cuvenită. Tot el a avut inspirația de a-l aduce la cârma primei echipe pe Guardiola, antrenorul echipei secunde, ceea ce a dus la promovarea intensă a talentelor crescute la club. După înlăturarea lui nu s-a trăit decât din inerție, din clasa lui Messi și a celorlalți echipieri care au dispărut treptat, fără a fi înlocuiți cu ceva de calitate. S-a tot crezut că Messi e suficient, ceea ce e o prostie, evident. Rezultatele se văd.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează