INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Final de poveste? » Guardiola s-ar fi decis să părăsească Barça. Ei sînt cei care l-ar putea înlocui!

Guardiola și Barcelona tind să nu mai aibă același drum (foto: Reuters)
Guardiola și Barcelona tind să nu mai aibă același drum (foto: Reuters)

Articol de GSP - Publicat joi, 26 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 26 aprilie 2012 17:55

”Orice echipă are un ciclu. Într-o zi va veni şi rîndul Barcelonei să piardă”. Aşa spunea săptămîna trecută preşedintele clubului catalan, Sandro Rosell. Ei bine, acel moment pare să fi venit, iar trupa ”blaugrana” a ratat în doar trei zile şi titlul, şi Liga. Iar pierderile nu se opresc aici. Conştient că se află la un moment de cotitură, Josep Guardiola s-ar fi decis să plece din ”Camp Nou”, o dată cu expirarea contractului.

2008 e anul în care Guardiola a fost instalat pe banca Barcelonei, fiind promovat de la echipa secundă. De atunci a cucerit 13 trofee

Primele semne au apărut după returul cu Chelsea. Atunci, la vestiare, Pep s-a dus la fiecare jucător în parte şi l-a îmbrăţişat, ceea ce nu mai făcuse niciodată. A semănat foarte bine cu un ”la revedere”.

Totodată, el şi-a anunţat elevii că vrea să aibă o reuniune particulară cu ei. Probabil, vineri. Ambele ziare de sport catalane, ”El Mundo Deportivo” şi ”Sport”, speculează că acela va fi momentul în care Guardiola îi va anunţa că-i părăseşte.

Pînă atunci, Guardiola urmează să aibă, posibil diseară, o discuţie lămuritoare cu Rosell. Acesta va încerca să-l convingă să continue, să-i arate tot sprijinul pentru un nou proiect, schiţat deja într-o întrevedere specială avută miercuri seară cu directorul sportiv Andoni Zubizarreta. Va reuşi? Semnalele sînt pesimiste, chiar dacă antrenorului i s-ar fi promis şi un CEC în alb.

De toate aceste frămîntări caută să profite alţii. Prin intermediari, Inter şi Milan i-au transmis deja tehnicianului de 41 de ani că-l doresc. Mai insistenţi sînt englezii. Şi mai mulţi. Ambele cluburi din Manchester, United şi City, plus Liverpool şi Chelsea, toate sînt interesate de Guardiola. Lor li se adaugă federaţia de la Londra, aflată în căutarea unui selecţioner după demisia lui Fabio Capello, Stuart Pearce fiind doar interimar.

Ce-ar alege Pep? Înclină spre Anglia. Explicaţia o oferă ”El Mundo Deportivo: ”Lui Guardiola îi place tot din fotbalul englez. Dincolo de titluri, apreciază pasiunea pentru sport, stilul atractiv, respectul pentru adversar, presiunea defensivă şi încrederea în tineri. Mai devreme sau mai tîrziu, el ar fi încîntat să trăiască o experienţă în Insule, ceea nu s-a putut cînd a fost jucător”.

În aşteptarea unei decizii, conducătorii Barcelonei au început să se gîndească la posibili înlocuitori. Trei nume se află pe lista lui Zubizarreta: Marcelo Bielsa, tehnicianul lui Bilbao avînd un stil asemănător cu cel creat de Guardiola, Laurent Blanc, care va deveni liber după participatrea cu ”naţionala” Franţei la CE 2012, şi Ernesto Valverde, abia plecat de le Olympyakos după ce a făcut-o din nou campioană.

Citește și:

„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”
Altele
„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”
Gică Hagi, mutări neașteptate la Farul! » Au retrogradat din Superliga, dar „Regele” vrea să-i aducă la echipă
Superliga
Gică Hagi, mutări neașteptate la Farul! » Au retrogradat din Superliga, dar „Regele” vrea să-i aducă la echipă
„Îmi vine să urlu” » Antrenorul român care s-a enervat pe Gigi Becali: „E o insultă, plătește o fată care să-i danseze”
Superliga
„Îmi vine să urlu” » Antrenorul român care s-a enervat pe Gigi Becali: „E o insultă, plătește o fată care să-i danseze”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (95)
criticul89
criticul89  •  30 Aprilie 2012, 20:30

aa

detoatepttoti
detoatepttoti  •  27 Aprilie 2012, 17:27
Postat de giuran pe 26 Aprilie 2012, 14:33

Real Madrid,probabil,e greu sa fie catalogata ca o echipa spaniola,avand in general 7-8 jucatori straini in primul 11.Doar Casillas si Xabi Alonso sunt prezente constante in primul 11.In legatura cu Barcelona,tin sa te contrazic,ei au constant 6-7 jucatori spanioli in primul 11(Valdes,Busquets,Puyol,Iniesta,Fabregas,Xavi,Pique).

vesinca pomenire..deci sa mor daca stiam ca real madrid joaca in spania..sincer chiar este echipa spaniola?... las ironia si iti spun ca mai greu se considera barcelona o echipa spaniola :) chestia asta cu strainii si altele sunt degeaba..acum cativa ani madridul era mult mai plina de spanioli si barca plina de gudjonseni si sudaci...deci comentarii aiurite

meimal2005
meimal2005  •  27 Aprilie 2012, 01:12

este foarte greu sa antrenezi fc barcelona.....iti trebuie un still,disciplina,personalitate,noroc,dorintza nebuna de victorie,tarie de caracter,inspiratie......cred ca pep ar trebui sa stea acolo unde ai este locul la fc barcelona...

Vezi toate comentariile (95)
Comentează