Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

FRANŢA

St. Etienne - Lorient devansat. Cum e pregătit terenul ca Bănel şi colegii lui să poată juca

 
de Constantin Popescu   •   04 Februarie 2012 11:03
 

Așa arată terenul lui St. Etienne în această dimineață

Liga franceză nu a acceptat amînarea partidei dintre St. Etienne şi Lorient. În schimb, a decis ca duelul să nu mai aibă loc sîmbătă la ora locală 19:00, cînd se preconizau temperaturi de minus 8 grade Celsius, ci la 15:00, cînd vor fi în jur de minus două grade.

Pentru ca meciul să se desfăşoare în condiţii cît mai bune, gazdele au luat măsuri speciale de protejare a gazonului. Dacă Bănel Nicoliă şi coechipierii lui s-a pregătit numai pe un teren de antrenament cu gazon sintetic, pe suprafaţa de joc a stadionului ”Geoffroy Guichard” a fost montată o instalaţie de încălzire susţinută de generatoare puternice, iar peste aceasta, şi pentru a se menţine căldura, şi pentru a se evita depunerea zăpezii în caz de ninsoare, s-a întins o prelată uriaşă.

”S-a făcut tot ce e posibil ca să avem cît mai puţine probleme cu gazonul”, a zis antrenorul Christophe Galtier, completînd: ”Acum depinde numai de noi să o batem pe Lorient. Trebuie să facem uitat jocul anterior cu Lille, cînd au evoluat mediocru”.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand ponei
ponei sethland, armasar, mediu culoare ciocolatiu, varsta 3, 5 ani, este invatat cu copiii, foarte bland.
Alba/Blaj - pret 700,00 EUR
Vanzare
Vand masina universala-rapida de cusut PFAFF clasa 130 pentru impunsaturi zig-zag si tighel oblu cu apucator transversal, rotativ si asezator articulat pentru fir.
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 EUR
perspective
din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!! Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte persoane castigul dvs. va spori ...
Iasi/Iasi - pret 0,00 RON
vind vidanja saviem
vind vidanja saviem in stare perfecte de functionare , pompa de vid straina, , pompa de vid de rezerva . mai multe informatii la tel 0761603983, , , PRET 5000 E
Braila/Braila - pret 5.000,00 EUR
cumpar pastrav de consum
cumpar pastrav de consum 250g-400g minim 300 kg pe saptamana
Suceava/Radauti - pret 0,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V