INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID - FC BARCELONA, MÎINE, 23:00, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Tradiţie, spectacol, emoţie » "El Clasico" se joacă mîine seară

Messi şi Ronaldo s-au întîlnit ultima oară pe 17 august. Primul a ieşit învingător Foto: Reuters
Messi şi Ronaldo s-au întîlnit ultima oară pe 17 august. Primul a ieşit învingător Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 09 decembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 09 decembrie 2011 12:52

Cel mai aşteptat meci al sfîrşitului de an va avea loc mîine, pe Santiago Bernabeu. Liderul din Primera, Real Madrid, va da piept cu marea rivală şi în acelaşi timp campioana en-titre a Spaniei şi a Europei, FC Barcelona

" Real Madrid sau Barcelona?" Este întrebarea pe care şi-o pun mereu iubitorii fotbalului. Răspunsul ei se află de minim două ori pe an. Mîine seară, începînd cu 23:00, ora României, va avea loc o nouă confruntare, dusă din planul individual al luptei dintre vedete ca Messi sau Ronaldo şi ajungînd pînă la emoţiile trăite de milioanele de fani ai celor două grupări.

Istoria, cu rol de balanţă

Din 13 mai 1902 şi pînă în această vară, pe 17 august, au avut loc nu mai puţin de 246 de partide între Real Madrid şi Barcelona. Dacă madrilenii deţin recordul de victorii în meciurile oficiale, 86, Barcelona contraatacă şi punctează la capitolul victorii în " El Clasico", indiferent de natura partidei (oficială sau amicală), cu 102 de meciuri cîştigate.

Cea mai clară victorie le aparţine celor de la Real Madrid (11-1, semifinalele Copa del Rey - 1943), gruparea blanco avînd şi golgheterul all-time al derby-ului: Alfredo di Stefano (18). Singurul fotbalist care activează în prezent la una din cele două echipe şi se află în topul celor mai buni 20 de marcatori este Lionel Messi, cu 13 reuşite.

Hagi a evoluat pentru ambele

Nu mai puţin de 33 de jucători au jucat atît la Real Madrid, cît şi la Barcelona. Primul dintre ei? Alfonso Abeniz, în... 1902! Au urmat şi alţii, cele mai importante nume fiind Zamora, Schuster, Laudrup, Luis Enrique, Figo sau Ronaldo. Un român se află şi el pe această listă: Gheorghe Hagi, "Regele" evoluînd la Real între 1990 şi 1992, iar la Barca din 1994 şi pînă în 1996.

Mourinho a refuzat din nou să vorbească!

În prezent, meciul are implicaţii ridicate şi la nivel european, iar confruntarea de mîine a fost prefaţată ca un meci decisiv pentru sezonul în curs. Xavi, nominalizat la Balonul de Aur, a recunoscut că Real Madrid este mult mai puternică decît sezonul trecut. "Vreau să fie un meci deschis, să ne arătăm potenţialul atît noi, cît şi ei", a punctat mijlocaşul.

"Los Blancos" pornesc favoriţi, brazilianul Kaka declarînd pentru AS: "Echipa este pe un drum bun, avem o serie excelentă de victorii. Vreau să vorbim după meci, nu este acum momentul." Şi Jose Mourinho a adoptat tactica de a nu discuta prea mult înainte de confruntare, el alegînd din nou să nu se prezinte la conferinţa de presă dinaintea partidei.

Echipe probabile. Real:   Casillas - Arbeloa, Ramos, Pepe, Marcelo - Xabi Alonso, Diarra, Khedira - Di Maria, Ronaldo, Benzema (Higuain). Barca: Valdes - Alves, Pique, Puyol, Abidal - Xavi, Busquets, Iniesta - Messi, Fabregas, Sanchez

Meciul dintre Real Madrid şi Barcelona va avea loc sîmbătă, 10 decembrie, începînd cu ora 23:00. Partida va fi transmisă în direct de Digisport 1 şi liveTEXT pe gsp.ro.

6 înfrîngeri a suferit Barcelona în ultimele 8 "El Clasico" disputate în decembrie

1 este numărul victoriilor obţinute de Real în ultimele 11 partide împotriva Barcelonei

 

Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul lui Nicolae Ceaușescu

Rochia Serenei Williams a aruncat în aer Met Gala! Sharapova a scos telefonul: „Unde e?”


Comentarii (35)
vlad_condurache
vlad_condurache  •  10 Decembrie 2011, 00:26

Sunt fan Real Madrid si sper ca echipa mea de suflet sa castige diseara. Oricum, Jose le-a ridicat mult nivelul jocului si asta nu poate sa duca decat - zic eu - la un meci foarte frumos de care sa ne bucuram si pe care sa-l comentam obiectiv dupa aceea. Fie ca cel mai bun sa castige.

andr33y1986
andr33y1986  •  09 Decembrie 2011, 22:19
Postat de bogdan_teo pe 09 Decembrie 2011, 20:38

indiferent cine va castiga va fi un meci suuuper.clar messi poate face diferentza( sper sa nu vad simulari si ajutor din partea arbitrilor)dar sa nu uitam ca si realul are potential prin jucatorii sai si...a crescut in joc fatza de anul trecut.cei mai buni sa castige si inca odata sa ne bucuram IMPREUNA fani ai barcelonei si fani ai realului de un fotbal din alta galaxie jucat de ambele echipe.

Frumos:)se vede ca esti fan real corect fara simulari si greseli de arbitraj atata ne dorim:)DAca erai fan barca ziceai ca o sa fie 6-0:))bravo respect

cristiano9ron
cristiano9ron  •  09 Decembrie 2011, 21:31

2-0 Real :X

Vezi toate comentariile (35)
Comentează