Articol de GSP - Publicat joi, 10 mai 2012 00:00 / Actualizat joi, 10 mai 2012 17:36
M-am întors pe toate feţele ca să pricep şi eu, muritor de rînd, ce mai e şi cu minunea asta de Pep.
El şi Barça lui mă sustrag de ceva ani de la treburile lumeşti, răsfăţîndu-mă cu un triumf nemeritat: era, căci despre trecut vorbesc, ca şi cum cerurile se despicau instant, deschizîndu-mi privelişti pe care unii, deprinşi cu asemenea subţirimi de spirit, le mai numesc şi raiul pe pămînt.
Nimic nu mă mai uimeşte de cînd cu Pep şi Barça lui. Pe cuvîntul meu de onoare de rapidist obişnuit cu traiul în miracol că, dacă sîmbătă seara, pe Camp Nou, Pep ar fi anunţat sfîrşitul lumii, mi-aş fi pregătit liniştit bocceluţa.
"O stare de neîncăput în cuvinte"
Fireşte că bat cîmpii, cum să se ocupe de apocalipse tocmai dragul de Pep, furnizorul atîtor frumuseţi regale aducătoare de pace sub măslinii, portocalii şi ce-o mai fi crescînd pe elizeele lui? Să mă ierte Pep pentru o destăinuire într-o chestie căreia nu-i dau de capăt: nu ştiu alţii cum simt, dar, pentru mine, Pep şi Barça lui au însemnat ceva nespus de serios în povestea asta încîlcită de-a viaţa şi de-a moartea. Nu tiki-taka, nu scăriţele lui Messi, nu ficaţii lui Abidal m-au scos cu amabilitate din minţi, ci starea aceea de neîncăput în cuvinte, cu Pep şi Barça lui ce mă aduceau la judecata de dinainte a existenţei mele crunt dominate de fotbal. Cu ei, vorba lui Rică, fostul meu coleg de serviciu, m-am scos.
"Primul căruia i s-au terminat Everesturile"
Ar mai rămîne restul. De aceea aş vrea, oameni buni, să înţelegeţi cît de tare m-a zăpăcit despărţirea de Pep şi Barça lui! Plecat pe la 13 ani din sătucul lui de la Santpedor pentru a studia în La Masia cît de rotund este, de fapt, balonul rotund, Pep ne mărturiseşte de o vreme că a obosit, că i s-au descărcat bateriile, că are nevoie de o pauză de Barça. Aşa o fi, nu zic ba, dar eu mai cred că, între alpiniştii veşnici ai fotbalului, Pep e primul căruia i s-au terminat Everesturile. A umplut vîrfurile pămîntului cu steguleţele lui, ce să mai facă, să escaladeze în travesti acoperişuri pe care a ajuns să se cocoaţe din cîteva pase, Xavi-Messi-Iniesta, ca la antrenament?
"Un mare ţăran universal"
Am urmărit cu grijă ultimele zile din viaţa lui Pep şi Barça lui. De la Barça, adică, să ne înţelegem clar, de la un club care e més que un club, pleacă un ţăran luminat. Un mare ţăran catalan şi universal. A avut gena geniului modestiei în sînge, a arat şi a cules ce a semănat, a muncit pe rupte, a mulţumit lui Dumnezeu mai ales cînd i s-a pîrjolit recolta, a părăsit Barça în 2001 şi s-a întors iarăşi la trudă în 2007, tot pe miriştea gazonată de pe Camp Nou unde, împreună cu umbra lui Vilanova, a luat-o de la salahoria de jos, de la echipa a doua din liga a treia.
"Stelarul său dream team"
A strîns apoi, în patru ani, roade la care n-a gîndit nici măcar Cruyff, cel ce l-a ghicit cu coada ochiului şi l-a transformat în pivotul de unde începea numărătoarea inversă în stelarul său dream team. Lui Pep i-a ieşit totul numai la el acasă, în vatra lui de la Barça. I-au ieşit pe dos toate îndepărtările lui de Barça. Căpoşenia lui de campesino stingherit de nobilimea de la Manchester United ori Milan l-a îndemnat să aleagă plebeii Romei şi ai Bresciei. Apoi s-a rupt. S-ar fi dres cu Nandrolon. A rătăcit prin deşerturile lui Al-Ahli. În timp ce şefimea lustruită din Premier League încingea telefoanele după Pep, acesta juca încruntat în Qatar Stars League. Mai tîrziu, într-o confuzie generală, s-a oprit. Cum era să te sune Sir Alex şi tu să-ţi pui ghetele în cui? Era pentru că la mijloc era Pep pe care îl trăgea aţa spre Barça lui.
"Sîmbătă, în miez de noapte"
De acolo a început ceea ce se sfîrşeşte acum. Sîmbătă, în miez de noapte, sub cea mai luminoasă lună a anului, Pep s-a întors pe Camp Nou alături de soţie şi cei trei copii. S-a închinat ca la ţară, în biserică, împreună cu familia. Ei, da, Pep! Tribunele goale pîlpîiau de murmurul celor care i-au mulţumit că i-a ajutat să atingă cerul. Şi iarăşi mă întorc pe toate feţele încercînd să-mi imaginez cum vor fi arătat urmele lăsate de însinguratul Pep pe iarba de pe Camp Nou.
"Sfîntul neînţeles"
Mă acroşează secvenţa finală din Being There, cu Peter Sellers în ultimul său rol – grădinarul Chauncey. Un soi de sfînt neînţeles care a făcut perfect aceleaşi lucruri în acelaşi loc, Chauncey se îndepărtează călcînd uşurel pămîntul şi, pierzîndu-se în zare, ceea ce părea a fi o apă îngheţată. Se opreşte o clipă, împunge apa cu vîrful umbrelei şi pleacă mai departe păşind pe ceea ce era cu adevărat o apă, însă una cu totul specială destinată să ducă pe ea numai fiinţe extraordinare. Ca Pep.
Cine este Radu Călin Cristea, autorul articolului
Primul corespondent al Europei Libere. Născut pe 30 aprilie 1955, la Ineu (Arad), Radu Călin Cristea, critic literar, eseist, poet şi jurnalist, este un nume important în viaţa culturală românească. A studiat Filologia la Universitatea Bucureşti, a fost profesor de franceză. Apoi a realizat revistele clubului Rapid, o combinaţie superbă de sport şi cultură, publicînd interviuri cu Nicolae Manolescu, Ştefan Augustin Doinaş sau Ana Blandiana. A fost primul corespondent permanent la Bucureşti pentru postul de radio Europa Liberă, devenind ulterior angajat între 1990 şi 2003. Mai întîi ca şef al secţiei din România, apoi redactor la sediul din Praga şi realizator al emisiunii "Actualitatea românească".
13 titluri a cîştigat Pep Guardiola cu Barcelona în 4 ani pe bancă în toate competiţiile
2 este numărul distincţiilor de cel mai bun antrenor al Europei primite de Guardiola de la UEFA (2008-2009 şi 2010-2011). În 2011 a fost desemnat de FIFA antrenorul anului
2010 e anul în care Pep a fost distins cu Medalia de Aur a Ordinului Regal pentru Merite Sportive în Spania
178 de victorii în 245 de meciuri, 72,65 la sută, a obţinut Barcelona în mandatul lui Guardiola (21 de eşecuri)
633 de goluri a marcat Barca lui Pep de-a lungul a patru sezoane în toate competiţiile la care a participat
M-am întors pe toate feţele ca să pricep şi eu, muritor de rînd, ce mai e şi cu minunea asta de Pep.
El şi Barça lui mă sustrag de ceva ani de la treburile lumeşti, răsfăţîndu-mă cu un triumf nemeritat: era, căci despre trecut vorbesc, ca şi cum cerurile se despicau instant, deschizîndu-mi privelişti pe care unii, deprinşi cu asemenea subţirimi de spirit, le mai numesc şi raiul pe pămînt.
Nimic nu mă mai uimeşte de cînd cu Pep şi Barça lui. Pe cuvîntul meu de onoare de rapidist obişnuit cu traiul în miracol că, dacă sîmbătă seara, pe Camp Nou, Pep ar fi anunţat sfîrşitul lumii, mi-aş fi pregătit liniştit bocceluţa.
"O stare de neîncăput în cuvinte"
Fireşte că bat cîmpii, cum să se ocupe de apocalipse tocmai dragul de Pep, furnizorul atîtor frumuseţi regale aducătoare de pace sub măslinii, portocalii şi ce-o mai fi crescînd pe elizeele lui? Să mă ierte Pep pentru o destăinuire într-o chestie căreia nu-i dau de capăt: nu ştiu alţii cum simt, dar, pentru mine, Pep şi Barça lui au însemnat ceva nespus de serios în povestea asta încîlcită de-a viaţa şi de-a moartea. Nu tiki-taka, nu scăriţele lui Messi, nu ficaţii lui Abidal m-au scos cu amabilitate din minţi, ci starea aceea de neîncăput în cuvinte, cu Pep şi Barça lui ce mă aduceau la judecata de dinainte a existenţei mele crunt dominate de fotbal. Cu ei, vorba lui Rică, fostul meu coleg de serviciu, m-am scos.
"Primul căruia i s-au terminat Everesturile"
Ar mai rămîne restul. De aceea aş vrea, oameni buni, să înţelegeţi cît de tare m-a zăpăcit despărţirea de Pep şi Barça lui! Plecat pe la 13 ani din sătucul lui de la Santpedor pentru a studia în La Masia cît de rotund este, de fapt, balonul rotund, Pep ne mărturiseşte de o vreme că a obosit, că i s-au descărcat bateriile, că are nevoie de o pauză de Barça. Aşa o fi, nu zic ba, dar eu mai cred că, între alpiniştii veşnici ai fotbalului, Pep e primul căruia i s-au terminat Everesturile. A umplut vîrfurile pămîntului cu steguleţele lui, ce să mai facă, să escaladeze în travesti acoperişuri pe care a ajuns să se cocoaţe din cîteva pase, Xavi-Messi-Iniesta, ca la antrenament?
"Un mare ţăran universal"
Am urmărit cu grijă ultimele zile din viaţa lui Pep şi Barça lui. De la Barça, adică, să ne înţelegem clar, de la un club care e més que un club, pleacă un ţăran luminat. Un mare ţăran catalan şi universal. A avut gena geniului modestiei în sînge, a arat şi a cules ce a semănat, a muncit pe rupte, a mulţumit lui Dumnezeu mai ales cînd i s-a pîrjolit recolta, a părăsit Barça în 2001 şi s-a întors iarăşi la trudă în 2007, tot pe miriştea gazonată de pe Camp Nou unde, împreună cu umbra lui Vilanova, a luat-o de la salahoria de jos, de la echipa a doua din liga a treia.
"Stelarul său dream team"
A strîns apoi, în patru ani, roade la care n-a gîndit nici măcar Cruyff, cel ce l-a ghicit cu coada ochiului şi l-a transformat în pivotul de unde începea numărătoarea inversă în stelarul său dream team. Lui Pep i-a ieşit totul numai la el acasă, în vatra lui de la Barça. I-au ieşit pe dos toate îndepărtările lui de Barça. Căpoşenia lui de campesino stingherit de nobilimea de la Manchester United ori Milan l-a îndemnat să aleagă plebeii Romei şi ai Bresciei. Apoi s-a rupt. S-ar fi dres cu Nandrolon. A rătăcit prin deşerturile lui Al-Ahli. În timp ce şefimea lustruită din Premier League încingea telefoanele după Pep, acesta juca încruntat în Qatar Stars League. Mai tîrziu, într-o confuzie generală, s-a oprit. Cum era să te sune Sir Alex şi tu să-ţi pui ghetele în cui? Era pentru că la mijloc era Pep pe care îl trăgea aţa spre Barça lui.
"Sîmbătă, în miez de noapte"
De acolo a început ceea ce se sfîrşeşte acum. Sîmbătă, în miez de noapte, sub cea mai luminoasă lună a anului, Pep s-a întors pe Camp Nou alături de soţie şi cei trei copii. S-a închinat ca la ţară, în biserică, împreună cu familia. Ei, da, Pep! Tribunele goale pîlpîiau de murmurul celor care i-au mulţumit că i-a ajutat să atingă cerul. Şi iarăşi mă întorc pe toate feţele încercînd să-mi imaginez cum vor fi arătat urmele lăsate de însinguratul Pep pe iarba de pe Camp Nou.
"Sfîntul neînţeles"
Mă acroşează secvenţa finală din Being There, cu Peter Sellers în ultimul său rol – grădinarul Chauncey. Un soi de sfînt neînţeles care a făcut perfect aceleaşi lucruri în acelaşi loc, Chauncey se îndepărtează călcînd uşurel pămîntul şi, pierzîndu-se în zare, ceea ce părea a fi o apă îngheţată. Se opreşte o clipă, împunge apa cu vîrful umbrelei şi pleacă mai departe păşind pe ceea ce era cu adevărat o apă, însă una cu totul specială destinată să ducă pe ea numai fiinţe extraordinare. Ca Pep.
Cine este Radu Călin Cristea, autorul articolului
Primul corespondent al Europei Libere. Născut pe 30 aprilie 1955, la Ineu (Arad), Radu Călin Cristea, critic literar, eseist, poet şi jurnalist, este un nume important în viaţa culturală românească. A studiat Filologia la Universitatea Bucureşti, a fost profesor de franceză. Apoi a realizat revistele clubului Rapid, o combinaţie superbă de sport şi cultură, publicînd interviuri cu Nicolae Manolescu, Ştefan Augustin Doinaş sau Ana Blandiana. A fost primul corespondent permanent la Bucureşti pentru postul de radio Europa Liberă, devenind ulterior angajat între 1990 şi 2003. Mai întîi ca şef al secţiei din România, apoi redactor la sediul din Praga şi realizator al emisiunii "Actualitatea românească".
13 titluri a cîştigat Pep Guardiola cu Barcelona în 4 ani pe bancă în toate competiţiile
2 este numărul distincţiilor de cel mai bun antrenor al Europei primite de Guardiola de la UEFA (2008-2009 şi 2010-2011). În 2011 a fost desemnat de FIFA antrenorul anului
2010 e anul în care Pep a fost distins cu Medalia de Aur a Ordinului Regal pentru Merite Sportive în Spania
178 de victorii în 245 de meciuri, 72,65 la sută, a obţinut Barcelona în mandatul lui Guardiola (21 de eşecuri)
633 de goluri a marcat Barca lui Pep de-a lungul a patru sezoane în toate competiţiile la care a participat
