INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Un superstar brazilian ajunge în China » Salariul fabulos pe care îl va încasa

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2015 11:02

Robinho, fost jucător la Real Madrid şi AC Milan, se va despărţi în această vară de Santos şi se va transfera în China.

Atacantul brazilian de 31 de ani a anunţat:

"Din păcate, nu va fi posibil să îmi prelungesc contractul cu Santos. Vreau să mulţumesc fanilor pentru afecţiunea şi respectul pe care mi l-au oferit".

Mutarea a fost confirmată şi de preşedintele clubului Santos, Modesto Roma  Junior.

" Robinho îşi va continua cariera în afara Braziliei. Din pacate, noi nu putem să îi oferim aceleaşi condiţii ca cele pe care le va primi de la noul club", a declarat preşedintele clubului.

Potrivit presei din Spania, Robinho va pleca la Guanghzou Evergrande, marea rivală a celor de la Guanghzou R&F, echipa antrenată de Cosmin Contra.

Robinho va semna un contract pe trei ani, iar chinezii îi vor plăti 12 milioane de euro anual. În plus, Robinho va primi la semnătură salariul pe un an.

Guanghzou Evergrande este unul dintre cele mai importante cluburi din China, iar recent l-a transferat şi pe mijlocaşul Paulinho, de la Tottenham. La formaţia antrenată de Luis Felipe Scolari mai evoluează şi italienii Gilardino şi Diamanti.

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează