INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFERURI

Vara cînd atacanţii pleacă » Rooney e al şaptelea mare vîrf care s-ar putea transfera la finalul sezonului

Articol de - Publicat vineri, 08 martie 2013 00:00 / Actualizat joi, 07 martie 2013 20:48

”Vîrful” lui Man. United a căzut în dizgraţia managerului Alex Ferguson, care l-a scos la vînzare cu doi ani înaintea expirării contractului


Se anunţă o vară incendiară pe piaţa transferurilor. Mai ales pentru atacanţii de top ai Europei. Ca niciodată, nu mai puţin de 7 "vîrfuri" ar putea schimba clubul. Alături de Cr. Ronaldo, Falcao, Cavani, Villa, Gomez şi Lewandowski, ultimul pe listă e Wayne Rooney.

Deşi Sir Alex Ferguson nu scoate un cuvînt, ziarele britanice nu au absolut nici un dubiu. Managerul lui Man. United s-a săturat de fiţele atacantului său. I-a iertat tentativa de a pleca la rivala City acum doi ani şi jumătate, precum şi scandalul sexual în care a fost implicat tot în 2010. Dar nu-i mai poate tolera indisciplina şi pregătirea fizică precară din ultima perioadă.

Marţi, în returul cu Real (1-2), din Ligă, managerul lui United l-a lăsat pe bancă pînă spre final. "Pentru Wayne a fost ca un şut în dinţi", aprecia fostul său coechipier de la United, Michael Owen. Iar pentru presă a fost semnalul că Ferguson i-a pus cruce: "Aşa a procedat şi cu Beckham, şi cu Van Nistelrooy înainte de a le arăta uşa".

Rooney nu mai e prima opţiune în atacul "diavolilor" după achiziţionarea lui Van Persie, vara trecută. Iar potrivit tabloidului The Sun, clubul şi-a făcut deja socotelile: "Wayne mai are doi ani de contract şi trebuie vîndut cît se mai poate lua un ban bun pe el".

25 de milioane de euro vrea Man. United în schimbul lui Rooney

13,8 milioane de euro brut e salariul anual al atacantului la United

140 de goluri a marcat Rooney pentru United în 271 de meciuri

Ţintele granzilor Europei
Nume Club actual Cluburi interesate
Cr. Ronaldo Real Man. United, PSG
Rooney Man. United Real, Man. City, PSG, Inter, Anji
Falcao Atletico Madrid Real, Chelsea, Man. City
Lewandowski Dortmund Bayern, Man. United
Gomez Bayern Man. City, Dortmund
Cavani Napoli Man. City
Villa Barcelona Arsenal, Juventus

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close