INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM - ARSENAL 2-2

VIDEO&FOTO Perle! Reușitele lui Ramsey și Kane au încoronat un derby halucinant: Tottenham - Arsenal 2-2

+4   FOTO
"Călcâiul" lui Ramsey, dreapta, probabil cel mai frumos gol din 2016. Deocamdată // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 06 martie 2016 00:00

Premier rămâne cea mai imprevizibilă ligă din lume. Campionatul în care orice e posibil. Cine mai avea vreo îndoială s-a convins probabil ieri, urmărind Tottenham - Arsenal 2-2.

Cu o primă repriză cam anostă, într-adevăr, dar salvată pe final (40) de-o reușită de senzație. Autor, Aaron Ramsey, care, servit impecabil de Welbeck,  a "găsit" un călcâi genial, din care balonul a zburat spre colțul lung.

Vezi aici golurile!

"Tunarii", în zece

Golul lui Ramsey a dat practic startul unei adevărate nebunii. Arsenal a rămas în 10 din minutul 55, când Coquelin a văzut un al doilea "galben", pentru un fault la Harry Kane (55). Și părea în genunchi când gazdele au răsturnat scorul în două minute (60-62).

Dacă Alderweireld a înscris din apropiere, Kane l-a egalat pe Ramsey la perle. În unghi de 30 de grade cu linia porții, internaționalul englez a șutat splendid, cu efect, din marginea careului mare. Balonul l-a ocolit pe portarul Ospina și s-a oprit în plasa laterală: 2-1.

Scor final? Nu, pentru că în plină euforie Spurs, Bellerin l-a găsit pe Alexis Sanchez cu o pasă "luminoasă" (76), iar chilianul l-a "executat" pe Lloris la colțul lung: 2-2.

Cine mai moare?

E deja un blestem. Când Aaron Ramsey marchează pentru Arsenal, moare o personalitate. Printre victimele galezului se numără Bin Laden, Steve Jobs, Whitney Houston, Paul Walker, Robin Williams, iar acum lumea se întreabă cine urmează?!

Anulat pentru 2 centimetri

Primul moment controversat al partidei s-a consumat în minutul 57, cînd Kane a șutat, iar Ospina a părut că a scos balonul din poartă. Tehnologia video a arătat însă că mingea n-a depășit în totalitate linia porții. Vreo doi centimetri au lipsit! Și-a mai fost o fază discutabilă, când Dier l-a tras de tricou pe Giroud (79), dar "centralul" Oliver l-a iertat de al doilea "galben".

Sânge în prolog

Derby-ul londonez a fost precedat de incidente. Ultrașii celor două rivale s-au încăierat pe străzile din apropierea stadionului White Hart Lane și poliția călare a intervenit în forță pentru a calma spiritele. Unii fani au fost trântiți la pământ, alții s-au ales cu capul spart, dar și caii au avut de suferit după ce huliganii au fraternizat și i-au luat la țintă cu doze de bere.

9 paradea avut ieri Ospina. Dintre portarii "tunarilor", doar Fabianski mai reușise așa ceva, în aprilie 2009, contra lui Liverpool

11 meciurila rând fără gol marcat avea Alexis Sanchez. A stopat seria neagră în minutul 76

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează