Articol de GSP - Publicat joi, 22 martie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 23 martie 2012 22:57
Un suporter în vîrstă de 9 ani al lui Manchester United s-a ales cu o fractură la mînă în urma meciului pe care echipa lui favorită l-a cîştigat în deplasare 5-0 cu Wolverhampton.
A fost pentru prima dată cînd Jamie Thomas a mers pe stadion la un meci al favoriţilor. Jamie îi urmărea pe jucătorii lui United la încălzire din tribună, împreună cu tatăl lui, Andy.
La un moment dat, o minge şutată de Wayne Rooney s-a îndreptat cu viteză mare spre el. Puştiul a încercat să o blocheze. Din păcate, impactul a fost atît de tare încît i-a rupt încheietura mîinii băieţelului, informează Daily Mirror, citat de Mediafax.
Azi au fost difuzate şi primele imagini cu incidentul.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA IMAGINILE VIDEO CU MOMENTUL CUMPLIT LA 00:13
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.