INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  VERONA - JUVENTUS 2-2

VIDEO Repriză cu Hellas » Juventus a avut 2-0 la Verona, dar a risipit avantajul după pauză

Toni a ajuns la 11 goluri, la unul distanță de recordul lui Mutu, cel mai bun marcator al lui Hellas într-un sezon de Serie A
Toni a ajuns la 11 goluri, la unul distanță de recordul lui Mutu, cel mai bun marcator al lui Hellas într-un sezon de Serie A

Articol de - Publicat luni, 10 februarie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 09 februarie 2014 21:23

”Doppietta” lui Tevez n-a fost decisivă pe ”Bentegodi”. Trupa lui Mandorlini a revenit formidabil şi i-a acrit liderului finalul. Toni şi rezerva Gomez, în prelungiri, păstrează Roma la 9 puncte


Hellas păstrează o doză de suspans în lupta pentru titlu după egalul rocambolesc smuls lui Juve (2-2). Revelaţia pregătită de Mandorlini e a doua echipă ce reuşeşte în acest campionat să revină de la 0-2 cu armada lui Conte. Deşi nu a imitat Fiorentina, remiza uimeşte şi-i lasă gust acru campioanei.

Click aici pentru VIDEO!

Pentru că liderul avea 2-0 la pauză. Tevez a reuşit "doppietta" (viciată de ofsaiduri!) în jumătate de repriză: primul gol, cu poarta goală la şutul respins al lui Asamoah, şi celălalt din pasa lui Pogba. Verona nu se regăsea deloc, dar s-a trezit incredibil în actul secund! Toni, tot din ofsaid, a dat semnalul, reducînd cu capul handicapul la o fază fixă (52). Juve a avut ghinion la bara exterioară lovită de Osvaldo, aflat la debutul în bianconero, dar a şi fost salvată de Buffon: ce reflex excepţional în faţa lui Toni! Mutarea de 2-2 a venit inspirat de pe bancă. Juanito Gomez a punctat tot cu capul. În penultimul minut al prelungirilor!


NAPOLI - MILAN 3-1
SuperMario Piangerelli
Napoli l-a făcut să plîngă sîmbătă pe Balotelli, învins cu Milan (1-3) pe San Paolo. A fost a doua oară cînd SuperMario a vărsat lacrimi amare, după o evoluţie slabă cu echipa lui Benitez. Dacă în tur a ratat primul penalty din carieră, rebelul s-a descărcat în clipa schimbării cu Pazzini din minutul 73. Era frustrat şi că nu i-a putut dedica un gol fetiţei Pia, pe care o recunoscuse abia zilele trecute.

LAZIO - AS ROMA 0-0
Radu a rezistat asediului
Ştefan Radu a ieşit neînfrînt ieri din derbyul capitolin cu AS Roma (0-0). Integralist la Lazio, fundaşul român a suferit la asalturile echipei lui Rudi Garcia, ce a avut 66% posesie, 4-0 şuturi cadrate şi cele mai mari ocazii. Inclusiv un gol în prima repriză, dar reuşita lui Gervinho a fost corect anulată pentru ofsaid!


„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (3)
don_vito
don_vito  •  10 Februarie 2014, 13:00

Blatistii Europei...Mi-e scarba de campionatul Italiei

oaeaspurcata
oaeaspurcata  •  10 Februarie 2014, 09:45

Nu sunt mama omida dar cand am vazut ca a facut 2-0 m-am gandit la un egal, Verona e tare.

valiza.epo
valiza.epo  •  10 Februarie 2014, 09:14

Bravo, Mandorlini! Cel mai bun antrenor care a muncit in Romania!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează