Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

ANGLIA

VIDEO Viaţă de portar. Scurtul drum de la ”golul anului” la ”gafeurul etapei”

 
05 Februarie 2012 14:59
 

Lui Howard nu i-a venit să creadă ce a pățit

Tim Howard a trecut într-un interval de doar o lună prin situaţii cu totul diferite. Pe 5 ianuarie era erou. La meciul cu Bolton (1-2), portarul lui Everton a înscris incredibil, dintr-o degajare de la aproape 100 de metri. ”Este golul anului”, a dictat mass-media engleză. Vezi mai jos reuşita lui Howard, al 4-lea goal-keeper care a marcat vreodată în campionatul englez, după Schmeichel, Friedel şi Robinson.

Acum, jucătorul american a devenit ”gafeurul etapei”. La un asemenea ”alint” a ajuns din cauza erorii din meciul de la Wigan. La 0-0, în minutul 76, un jucător al gazdelor a centrat, Phil Neville a deviat, dar Howard, neatent şi cu o reacţie tîrzie (pe 6 martie va împlini 33 de ani), nu a mai putut bloca mingea, care i s-a strecurat pe lîngă mîini. Vezi aici greşeala sa.

Tim a fost salvat parţial de Anichebe, care a egalat (1-1) în minutul 83. Dacă ar fi învins pe terenul ”lanternei” roşii, Everton ar fi urcat două poziţii, pînă pe locul 9.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
AFACERE + 2 CAMIOANE AUTOBASCULANTE
VIND URGENT 2 CAPURI TRACTOARE, MERCEDES ACTROS, VOLVO AN 2002 SI 2 SEMIREMORCI BASCULABILE+CONTRACT PERMANENT
Cluj/Floresti - pret 80.000,00 EUR
Van brichete rumegus
SC produce si comercializeaza brichete cilindrice din remegus de fag, diametru 70 mm lungime 250 mm ambalate sac plastic de 10 kg. La cerere se poate asigura si transport.
Brasov/Codlea - pret 480,00 RON
Vand Anvelope Iarna
Vand anvelope iarna 2/225/45R/17 2/245/45R17 RULATE O IARNA
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.700,00 RON
Vand VW Polo 1.2
An fabricatie 2006, cap. 1.2L benzina, aer conditionat, oglinzi reglabile int, volan reglabil verticala, cauciucuri iarna noi, 110000km, culoare alba, stare perfecta.
Bucuresti/Bucuresti - pret 4.250,00 EUR
Vanzare apartament 3 camere
Proprietar, vand apartament 3 camere Stefan cel Mare, et. 2/6, vis-a-vis de intrare spital Colentina, stradal, 55mp util, 1 grup sanitar, 2 balcoane 10mp, an constructie 1960, necesita renovare.
Bucuresti/Bucuresti - pret 55.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V