INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Viitorul lui Pellegrini se va decide după finala Ligii

Articol de GSP - Publicat joi, 20 mai 2010 00:00

Şedinţa conducerii Realului în care s-a prezentat prestaţia echipei în sezonul 2009-2010 şi în care urma să se hotărască viitorul antrenorului Manuel Pellegrini, criticat pentru ratarea tuturor obiectivelor, nu a dat nici o sentinţă.

 

În decursul unei ore, s-au discutat chestiuni economice şi planificări care privesc şi socios. Aspectul sportiv a fost abordat foarte puţin, măsurile importante, precum situaţia antrenorului şi fortificarea lotului, fiind amînate pînă după finala Champions League, din 22 mai. Deşi aceste probleme erau trecute pe ordinea de zi, ele au fost suspendate deoarece preşedintele Florentino Perez a trebuit să plece: a fost invitat de şeful UEFA, Michel Platini, la finala Under 18 Challenge dintre Inter şi Bayern (2-0, "dublă" Alibec în minutele 2 şi 80), disputată pe un teren din baza sportivă a clubului madrilen. 

Coincidenţă, tehnicianul Interului, Jose Mourinho, anunţat la Real, va anunţa dacă va părăsi formaţia milaneză tot după finala Ligii.

Citește și:
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează