INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RETRAGERE

VIDEO + FOTO Zlatan Ibrahmovic a spus adio fotbalului! Și-a anunțat retragerea după ultima etapă din Serie A: „Nu am zis nimănui”

Zlatan Ibrahimovc // FOTO: Guliver/GettyImages +49   FOTO
Zlatan Ibrahimovc // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 05 iunie 2023 08:52 / Actualizat luni, 05 iunie 2023 12:15

La 41 de ani și 8 luni, Zlatan Ibrahimovic a decis să se retragă din fotbal.

Deși existau informații că ar continua în Italia, la Monza, atacantul suedez a anunțat duminică seară, după ultima etapă din Serie A, că va pune punct carierei de fotbalist.

Zlatan Ibrahimovic se retrage din fotbal

Accidentat, Ibrahimovic nu a jucat în meciul dintre AC Milan și Verona, 3-1. A văzut din tribună scenografia fanilor, care au afișat mesajul „Godbye” (n.r. - un joc de cuvinte între „God” - „zeu și „Goodbye” - „Adio”), iar la final a intrat pe teren pentru a ține un discurs, după ce a urmărit un video emoționant pregătit de club.

Zlatan Ibrahmovic a spus adio fotbalului! Și-a anunțat retragerea după ultima etapă din Serie A: „Nu am zis nimănui”

Iar suedezul a surprins din nou. Și-a anunțat retragerea, deși lumea se aștepta ca el să mai continue.

„A sosit momentul să ne luăm rămas bun! Vreau să mulțumesc familiei mele și celor care au avut răbdare cu mine. Le mulțumesc și fanilor și colegilor mei, din adâncul inimii. M-ați făcut să mă simt ca acasă. 

50 de fotografii spectaculoase din cariera lui Zlatan Ibrahimovic

+45 FOTO

Voi fi fanul lui AC Milan toată viața. Dar acum a venit momentul să spun la revedere fotbalului.

Da, renunț la fotbal. Nu am spus asta nimănui, nici măcar clubului sau familiei mele. De mâine voi fi liber. Se va deschide un nou capitol în viața mea. Avem oferte, dar am decis să renunț. Îmi va fi dor de vestiar, va fi o lume cu totul nou, dar sunt pregătit. Am luat această decizie în ultimele zile. M-am gândit bine și am spus că e destul.”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, în lacrimi, potrivit Gazzetta dello Sport.

Zlatan Ibrahimovic, carieră impresionantă

  • Zlatan și-a început cariera de profesionist în 1999, la Malmo, echipă la care a crescut, jucând 6 meciuri și marcând un gol, la 17 ani, în sezonul 1999-2000. A debutat pe 19 septembrie 1999, într-un Malmo - Halmstad
  • În 2001 s-a transferat la Ajax, unde a devenit un nume cunoscut în întreaga Europă
  • Au urmat Juventus (2004-2006), Inter (2006-2009), Barcelona (2009-2010), AC Milan (2010-2012, 2019-2023), PSG (2012-2016), Manchester United (2016-2018), LA Galaxy (2018-2019)
  • La echipele de club are 496 de goluri și 827 de prezențe
  • A câștigat: 5 titluri de campion în Italia, 4 titluri de campion în Franța, un titlu de campion în Spania, 2 titluri de campion în Olanda. În palmares mai are alte 20 de trofee
  • La naționala Suediei are 62 de goluri în 122 de partide
+45 FOTO

Citește și: 

Ultimă etapă uluitoare în Belgia » Luptă în 3 pentru titlu, campioana schimbată de 5 ori în 90 de minute! Golul decisiv a venit în prelungiri

Final dramatic în La Liga: totul s-a decis în ultimele minute! Echipa lui Ronaldo a retrogradat + Osasuna a prins ultimul loc de Europa

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
Spaceballs
Spaceballs  •  07 Iunie 2023, 20:48

In toata istoria lui, fotbalul romanesc nu a avut un jucator de nivelul lui Zlatan. Respect!

rumunek
rumunek  •  05 Iunie 2023, 12:51

Spre deosebire de alți mari fotbaliști, mult mai mediatizați, cu mai multe premii și trofee și implicit bani în cont, Zlatan a ales să se retragă cu 70000 de suporteri in tribunele unui stadion legendar, în mijlocul Europei, în condițiile sale. E și asta o dovadă de caracter și încredere în sine, că poate face ceva in viață și după cariera de fotbalist. Respect Zlatan! AlwaIZ rossonero.

brujo
brujo  •  05 Iunie 2023, 12:15

Un articol asa, pe un colt de ziar ... mai bine vinde porcul lui Budescu, nu ? :))))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează